– Sã nu fii trist, îºi spuse Fulguleþ,
Privindu-se-n oglinda îngheþatã
A unui lac, sub mãrul pãdureþ
Cu mere albe, fãrã nicio patã…

– Sã nu fii trist, mãi, fulgule de nea,
Nici fricã sã nu ai cã te topeºti,
Tu nu vezi cã-n oglindã e o stea?
Cã stã pe loc, oricum te învârteºti?

Eu îþi promit cã steaua o sã fie
Mereu acolo, chiar dac-o sã pleci,
Oglinda asta nu va fi pustie,
Doar chipurile, poate, mult mai reci…

Când tu, mãi, Fulguºor, o sã revii,
La iarnã, sã te vezi în sticla ei,
Sã-þi aminteºti de joacã, de copii,
ªi chiar de mine, dacã o sã vrei.