“Fecioara astãzi pe Cel mai presus de fiinþã naºte,/ ªi pãmântul peºtera Celui neapropiat aduce;/ Îngerii cu pãstorii slavoslovesc/ ªi magii cu steaua cãlãtoresc; / Cã pentru noi S-a nãscut Prunc tânãr, Dumnezeu Cel mai-nainte de veci.” Aºa ne vesteºte Condacul Naºterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întocmit de cãtre Sfântul Roman Melodul. Dacã încercãm sã cântãm acest condac sau dacã în ziua de Crãciun vom auzi cântându-se la Sfânta Liturghie acest condac care ascunde în el întreaga tainã a Întrupãrii Cuvântului lui Dumnezeu, cred cã e imposibil ca sufletele noastre sã nu vibreze ºi sã nu tresalte când vom auzi cã “ASTÃZI” Cel mai presus de fiinþã se naºte din Fecioarã. ªi astfel, cum sã nu ne bucurãm? Cu toþii suntem chemaþi sã ne bucurãm pentru cã toþi suntem o familie. Cuvântul S-a întrupat pentru toþi, pentru cã toþi suntem fiii lui Dumnezeu, chiar dacã unii dintre noi nu simt sau pur ºi simplu nu înteleg cum poate exista o familie atât de mare ca aceasta. Unii se vor întreba? Cum sã ne bucurãm când noi nu avem o casã, nu avem mâncare, nu avem sãnãtate? Cum le vom rãspunde acestor semeni ai noºtri? Bucuria la care ne cheamã Dumnezeu sã fim pãrtaºi nu este una efemerã, ci este una sfântã, care nu se stinge. Cum sã nu te bucuri omule, dacã ASTÃZI þi se fãgãduieºte mântuirea ta? Cum sã nu te bucuri când uite, þi se oferã o casã în care sã intri ca sã te bucuri cu ceilalþi semeni ai tãi? Aºadar, indiferent dacã vei fi îmbrãcat în haine frumoase sau vei fi în zdrenþe, vei fi primit în Casa lui Dumnezeu, în Bisericã, pentru a te bucura, cãci haina sufletului tãu trebuie sã fie frumoasã.

Pãrinþii care suferã deoarece copiii lor conºtientizeazã cã nu au o casã a lor, sã vinã acum în casa lui Dumnezeu, în Bisericã pentru ca ºi aceºti micuþi împreunã cu ei sã înþeleagã ce înseamnã a avea o casã, cãci o casã nu este numai un acoperiº, este locul în care se împãrtãºesc cãldura ºi iubirea care existã în sufletele celor care sunt o familie. Cei care nu înþeleg de ce Dumnezeu nu le dã un acoperiº, le vom spune cã Dumnezeu ne dã atât cât ne e de folos, El nu doreºte sã suferim, însã doreºte sã ne mântuim ºi de aceea îngãduie suferinþã in viaþa noastrã. Nu putem doar sã Îi cerem lui Dumnezeu, trebuie sã Îi ºi mulþumim pentru tot ce avem. În Bisericã învãþãm cum sã Îi mulþumim ºi pentru faptul cã respirãm ºi pentru cã El nu face diferenþe între noi, în faþa Sa toþi suntem egali. Nu împãraþii acestei lumi au adus slavã lui Dumnezeu pentru trimiterea Fiului, ci pãstorii din preajma Betleemului. Ei au fost primii cãrora îngerul Dumnului le-a vestit Naºterea Fiului lui Dumnezeu: „Nu vã temeþi. Cãci, iatã, vã binevestesc vouã bucurie mare care va fi pentru tot poporul. Cã vi S-a nãscut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11). Tot aceºti pãstori au auzit primii îngerii cântând: „Slavã întru cei de sus lui Dumnezeu ºi pe pãmânt pace între oameni bunãvoire” (Luca 2, 14). Cântarea scrisã de Sfântul Roman Melodul ne spune cã pãstorii imitându-i pe îngeri au “slavoslovit”, adicã au închinat cântãri de laudã lui Dumnezeu ºi au vestit tuturor cele ce au auzit despre Prunc. Sã mergem ºi noi în Casa Sa ºi sã “slavoslovim”!

Pãcat cã bisericile noastre sunt neîncãpãtoare doar de sãrbatori, pãcat cã ºi atunci mergem numai ca sã ne facem “datoria de creºtin” sau poate numai de teama cã unii din semenii noºtri vor spune cã am lipsit de la bisericã în zi de sãrbãtoare. Totuºi, uitãm cã mergem la bisericã pentru a ne întâlni cu Dumnezeu, pentru cã acolo ne simþim cu adevãrat ocrotiþi, cãci ne întâlnim cu Tatãl nostru ceresc în Casa Sa. Poate mãcar pentru câteva clipe când vom auzi îngerii chemându-ne sã ne bucurãm, vom deschide sufletele noastre ºi vom simþi cu adevãrat cã aceea este casa noastrã, vom face în acest mod din sufletele noastre iesle pentru ca Pruncul sã se nascã în inimile noastre.

Domnul nostru Iisus Hristos a întemeiat Biserica prin întruparea, moartea ºi învierea Sa, ºi, apoi, desãvârºit, prin pogorârea Duhului Sfânt ºi prin propovãduirea ºi jertfa Sfinþilor Apostoli ºi a urmaºilor lor – martiri, episcopi, preoþi, diaconi ºi toþi sfinþii. Biserica este, deci, obºtea tuturor creºtinilor care cred în Hristos, care mãrturisesc aceeaºi dreaptã credinþã în Tatãl, Fiul ºi Duhul Sfânt ºi care ascultã de slujitorii sfinþiþi rânduiþi de Sfinþii Apostoli ºi de urmaºii lor. Biserica a fost întemeiatã ºi pentru a aduna ºi a uni ca o mamã sub acoperãmântul ei pe toþi cei care cred în Hristos Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat. Sfântul Apostol Pavel ne învaþã cã Hristos este Cap al Bisericii, iar Biserica întemeiatã de El este trupul lui Hristos (Efeseni 1, 22-23), este trupul tainic al lui Hristos. ªi precum capul are un singur trup ºi mirele o singurã mireasã, aºa ºi Hristos are un singur trup ºi o singurã mireasã, Biserica, numitã ºi „mama noastrã cea de obºte”, care ne-a nãscut pe toþi prin baia Sfântului Botez ºi prin celelalte Sfinte Taine. “Cine nu are Biserica de mamã, nu poate avea pe Dumnezeu de Tatã”, ne spune Sfântul Ciprian. Chiar dacã oamenii stãpâniþi de mândrie ºi de neascultare, s-au dezbinat între ei ºi s-au depãrtat mai mult sau mai puþin de adevãrata Bisericã întemeiatã de Hristos ºi de Sfinþii Apostoli, formând mai multe „biserici”, confesiuni, culte ºi grupãri creºtine sectare, schismatice ºi anarhice, nu trebuie sã credem cã Biserica cea una s-a rupt în mai multe biserici. Biserica întemeiatã de Hristos este dumnezeiascã, este una, cãci Unul este ºi Hristos întemeietorul ei, ºi este veºnicã.

“Dumnezeu este iubire” spune Sfântul Ioan în Evanghelia sa. El este Tatãl nostru, ºi cum nu vom intra în casa Tatãlui nostru care ne iubeºte? Cum nu vom accepta invitaþia Sa de a ne bucura împreunã cu El pentru naºterea Fiului Sãu?
 
Un articol din Campania de Informare „Parinte de nota 10 (zece)”