Într-o lume în care stresul cotidian atinge uneori cote maxime…, într-o lume în care interesul material a cãpãtat conotaþii superlative, iar preocupãrile trupeºti ne monopolizeazã viaþa, puþini mai sunt cei care se îngrijesc de valori, virtuþi ºi tot ceea ce þine de universul interior al fiinþei noastre, într-un cuvânt, de suflet.
Nefericirea este cu atât mai mare cu cât, la fel de puþini sunt ºi cei care se îngrijesc de sufletele copiilor lor, deoarece ºi aici «terenul» a fost invadat de legile ºi principiile materialitãþii lumeºti. Câþi dintre pãrinþi nu sunt extraordinar de fericiþi pentru cã reuºesc sã le procure copiilor lor cele mai scumpe jucãrii, cele mai scumpe hãinuþe, cele mai bune dulciuri, cele «mai cele » din toate, uitând, sau ignorând sã le ofere ºi suportul duhovnicesc atât de necesar în viaþa fiecãruia dintre noi, începând încã din copilãrie.
Câþi dintre pãrinþii care îº cresc copiii în asemenea condiþii, nu sunt puºi de foarte multe ori în faþa unor conflicte de-a dreptul indezirabile cu aceºtia? Asemenea conflicte sunt generate de starea lor de nemulþumire ºi neliniºte lãuntricã a copiilor care încearcã sã o înlãture prin creºterea pretenþiilor materiale, cerere care în momentul în care nu este satisfãcutã da naºtere la certuri ºi neînþelegeri. Acesta este rezultatul faptului cã acei copii nu au fost învãþaþi sã nu punã preþ pe ceea ce este material, n-au fost învãþaþi cã echilibrul interior ºi totodatã bucuria de a trãi nu-ºi au rãdãcinile în ceea ce ne oferã aceastã lume, este de asemenea rezultatul inevitabil al faptului cã acei pãrinþi, în frageda pruncie a copiilor lor, le-au pus lacãt de fier Bisericii din sufletul lor, neînvãþându-i ºi nevorbindu-le despre Dumnezeu, despre credinþã ºi nu în ultimul rând despre rugãciune.
Mediul în care este crescut copilul ºi mai mult decât atât, modul în care este crescut, îºi va pune amprenta în chip deosebit asupra personalitãþii ºi caracterului copilului, viitor tânãr, apoi adult. Acest lucru este dovedit si din punct de vedere ºtiinþific, psihologia demonstrând cã în dezvoltarea copilului, un rol deosebit de important îl are atât natura geneticã cât ºi mediul, respectiv modul în care acel copil a fost crescut.
Aºadar, prietene cititor, posibil actual sau viitor pãrinte, te invit sã ne amintim pentru câteva clipe acele momente ale copilãriei fiecãruia dintre noi, când alãturi de mamele noastre îngenuncheam în faþa icoanei ºi rosteam cu emoþie « Îngeraºul » , sau dãþile când mergeam la Bisericã pentru a ne întâlni cu « Doamne Doamne » , momente care prin frumuseþea ºi încãrcãtura lor spiritualã, ne umplu ºi acum sufletul de emoþiile trãirilor de atunci. Ce poate sã fie mai minunat decât un copilaº, care în neºtiinþa sa, dar în multã curãþenie ºi sinceritate se roagã lui « Doamne Doamne » sã aibã grijã de mama ºi de tatãl lui… ?
Fiecare pãrinte are datoria moralã de a-l învãþa pe copilul sãu sã se roage, de a-i face încã din copilãrie cunoºtintã cu Cel care este Bunãtate, Dragoste, Blândeþe, cu Cel pe care toþi copiii Îl cunosc ca fiind « Doamne Doamne » .
Copiii sunt cel mai frumos dar al lui Dumnezeu, cea mai mare recompensã datã de cãtre Acesta celor ce se iubesc, ca rod al dragostei lor, de aceea trebuie înconjuraþi întotdeauna de dragoste, afecþiune ºi cãldurã sufleteascã, însã niciodatã nu trebuie uitat îndemnul Mântuitorului, care a spus : „Lãsaþi copiii sã vinã la Mine!”
Un articol din Campania de Informare „Parinte de nota 10 (zece)”