Mulþi dintre creºtini nu dau o prea mare importanþã postului ºi de aceea îl þin fãrã tragere de inimã sau nu îl þin deloc. Insã, postul trebuie primit cu bucurie, cãci este curãþire pentru suflet ºi vindecare pentru trup. Postul este o jertfã pe care noi, oamenii, o aducem lui Dumnezeu din iubire ºi respect pentru El. Aceastã jertfã ne ajutã sã ne curãþim de patimi, îi alungã departe pe vrãjmaºii mântuirii noastre ºi de aceea trebuie sã iubim postul.
La începuturile creaþiei, atunci când Dumnezeu l-a plãsmuit pe om i-a dat porunca sã posteascã, însã datoritã faptului cã omul nu a împlinit aceastã poruncã, moartea a intrat în lume. Dar, tot prin post este scoasã din om moartea, ne spune Sfântul Ioan Gurã de Aur. Dacã ºi înainte de a fi rãnit sufleteºte omul avea nevoie de acest medicament care este postul, cum nu va avea nevoie de el acum când el este întinat de pãcat? Cu atât mai mult este nevoie de post acum când omul se luptã cu toate ispitele care îi vin de la diavol. Dacã Adam ar fi postit, atunci nu i-ar mai fi zis Domnul: “pãmânt eºti ºi în pãmânt te vei întoarce” (Facerea 3,19), nu s-ar mai fi supus omul atâtor suferinþe. Avem mãrturii în Sfânta Scripturã cã postul este izbãvitor. Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru cã postise, a ieºit nevãtãmat, ca ºi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar ºi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaþi în foc ºi au ieºit de acolo cu trupurile luminoase ºi neatinse de flãcãri (Dan. 3, 19-27). Dacã focul a fost adevãrat, atunci cum de nu i-a ars pe aceºti oameni? Dacã trupurile lor erau adevãrate, cum de nu au fost vãtãmate? Cum? Ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur sa intrebam postul ºi el ne va spune, caci postul este o lupta pentru izbavire.
Unii dintre noi spun cã le este frica sã posteascã pentru cã postul slãbeºte trupul. Însa citim în Sfânta Scripturã cã pe cât se stricã materia omului, pe atât se înnoieºte sufletul sãu (2 Cor. 4, 16). În plus, cel care va cerceta, va vedea cã postul nu ne îmbolnãveºte ci mai degrabã are grijã de sãnãtatea noastrã. Iar cei care nu cred acest lucru sa îi intrebe pe medici. Aceºtia spun cã sãnãtatea este menþinutã prin cumpãtare la mâncare, pe când lãcomia duce la tot felul de boli care distrug trupul.
Postul trebuie sã fie þinut cu dreaptã socotealã. Ar fi bine ca cei care postesc sã se sfãtuiascã cu duhovnicul lor ºi sã cearã binecuvântare, pentru cã el va ºti sã le spunã cum trebuie sã posteascã ºi cât trebuie sã posteascã. Pentru cei bolnavi se spune cã deja ei au ca ºi canon boala lor ºi cã nu ar mai trebui sã posteascã; este adevãrat, le-ar face mult bine sã posteascã atât cât pot, mãcar miercuri ºi vineri, prima ºi ultima sãptãmânã din post. Mãmicile se vor întreba dacã ºi copiii lor trebuie sã posteascã, sau dacã e voie sã posteascã. Preoþii considerã cã acei copii care au sub 7 ani nu trebuie sã posteascã, însã cei cu vârsta de peste 7 ani ar fi bine sã þinã post în fiecare miercuri ºi vineri, prima ºi ultima sãptãmânã din post. Ar fi bine ca ele sã le dea voie copiilor lor sã posteascã mai ales dacã vãd în ei aceastã dorinþã, pentru cã în primul rând sunt copiii lui Dumnezeu, apoi sunt copiii lor.
Mai trebuie sã ne oprim asupra încã unui aspect. Omul este trup ºi suflet, de aceea el trebuie sã posteascã nu doar cu trupul ci ºi cu sufletul. Adicã, trebuie sã se înfrâneze de la hrana care nu e permisã în post pentru a se curãþi de patimi, însã ºi sufletul sãu trebuie sã posteascã. Nu s-a întrebat nimeni de ce nu are nici un folos atunci când posteºte? Tocmai acesta este rãspunsul dat de cãtre Sfântul Ioan Gurã de Aur: ne þinem departe de mâncãruri dar nu ne þinem departe de pãcat, nu mâncãm carne dar mâncãm sufletele celor sãraci, nu ne îmbãtãm cu vin dar ne îmbãtãm cu pofte trupeºti, petrecem ziua în post, dar ne uitãm la lucruri ruºinoase, în felul acesta pierzând folosul postului. De aceea postul de mâncare trebuie însoþit de îndepãrtarea de la orice pãcat, trebuie însoþit de rugãciune, de milostenie. Nu poate cineva sã fie fericit fãrã a aduce un zâmbet pe faþa unuia dintre semenii sãi aflaþi la necaz. ªi dacã nu putem sã îi ajutãm pe cei de lângã noi din punct de vedere material, sã îi ajutãm mãcar cu un zâmbet, cu o vorbã bunã, sã zicem pentru ei un simplu “Doamne miluieºte-i”, pentru cã rugaciunea nãscutã din iubire este cea care îi aduce pe oameni în comuniune. Desigur, aceste fapte de milostenie trebuie fãcute nu doar în timpul postului, însã mãcar în aceastã perioadã sã ne amintim cã avem un suflet care se simte în liniºte doar dacã este alãturi de alte suflete care au nevoie de mângâiere.
Pentru cei care pot sã posteascã, sã nu fie pentru ei postul un prilej de mândrie, adicã, sã nu se laude cu postul lor, dar nici sã nu îi judece pe cei care nu postesc, cãci niciodatã nu putem ºti ce este în sufletul unui semen de-al nostru. Nici cei care nu postesc sã nu îi judece pe cei care postesc, cãci fiecare se îngrijeºte de sufletul sãu cum crede de cuviinþã.
Un articol din Campania de Informare „Parinte de nota 10 (zece)”