Ne-am cunoscut la sfarsitul lui noiembrie in 1997, in august 1998 ne-am casatorit, iar in noiembrie eram gravida. Ne-am dorit din tot sufletul un copil, eu o fetita, Crys un baietel si..bineinteles ca am nascut flacau.

Primele 8 luni au trecut cautand un prenume, zugravind camera piticului, aranjand-o… Totul era pregatit pentru micul print!!!

Nasterea era prevazuta pentru 15 august. Ma rugam sa nasc de ziua mea, pe 3 august sau de Sf. Maria.

Pe 10 august, sotul mi-a plecat la servici, iar eu am ramas acasa, pusa sa fac curatenie in bufete. Totul era in mijlocul bucatariei cand, deodata, simt ceva cald si ud… Ma duc la toaleta gandindu-ma: „Ce proasta sunt, fac pipi si nici nu simt!” , dar cand colo mi se rupsese apa. Pun repede mana pe telefon si il sun pe Crys :

-Ce faci, esti bine?
-Da, de ce?
-Nu vrei sa vii acasa?
-De ce ce s-a intamplat?
-HHHHHHHH Mi s-a rupt apa!!!
-Glumestiiiiiiiiiiiii???????????????
-Nu, nu glumesc!!!!
-OK, in 10 minute vin!!!

Am sa tin minte conversatia asta toata viata cuvant cu cuvant…

In 5 minute era acasa, daduse deja telefon patronului, numarase banii din casa, daduse clientii afara spunandu-le ca are o urgenta si scrisese un bilet cum ca „sunt plecat din cauza nasterii fiului meu”. Eu, intre timp, acasa tremuram toata, eram fericita si panicata in acelasi timp, pierdusem deja de 3 ori apa in 15 minute, telefonasem moasei sa ii zic ca mi s-a rupt apa, dar saraca nu intelegea nimic din ce spuneam. In final mi-a zis sa vin ca ma astepta. M-am aruncat repede in dus sa ma aranjez, deh pentru nastere. Intre timp Crys a ajuns acasa, de doua ori mai panicat decat mine, m-a intrebat de 10 ori daca am tot ce trebuie in bagaj!!!

La ora 15:45 am pornit catre spital. Intre timp am sunat-o pe mama sa ii dau mare veste, iar ea pe cealalta parte era pierduta mi-a zis de nu stiu cate ori acelasi lucru si sa fiu tare sa nu imi fie frica.

In sfarsit ajugem la spital, moasele ma asteptau cu toate aparatele pregatite, mi-au facut analiza lichidului amniotic de 2 ori, mi-au instalat un aparat sa vada contractiile si bataile inimii piticului meu. Si am stat asa cu aparatele pe mine, asteptand cumintica vreo 2 ore. Intre timp au inceput contractiile usurel…apoi m-am intalat in camera, am mancat putin si contractii…din ce in ce mai puternice. In orice mod respiram nu ma linistea, ma tineam de pat, de Crys si ma rugam sa treaca cat mai repede. La ora 19:30 am luat-o usurel catre sala de nastere sustinuta de Alain, am trecut un coridor luuuung de mi s-a parut ca nu se mai termina, plus ca ma mai luase o nenorocita de contractie.

Ajungem in sfarsit in sala de nastere, ma instalez confortabil in patul pe care moasa il regleaza asa cum era mai bine pentru mine, imi intaleaza din nou aparatul si asteptam…o contractie inca una si inca una si din ce in ce mai dureroase, muscam din pat, muscam mana lui Crys, ma abtinem sa nu urlu si plangeam de durere:

-Vreau epidurala ca nu mai suport!!!!

Atunci moasa a sunat medicul si in jumatate de ora apare o doamna care era anestezista cu un tip la vreo 30 de ani care abia iesise de pe bancile facultatii…si care bineinteles mi-a facut epidurala…dupa 5 incercari. Eram intredoua dureri, una contractia, a doua injectia care tot o gresea. Nu mai putem, plangeam de mama focului. Cand, in sfarsit a reusit, m-am pus in pozitie normala si l-am privit pe Crys, el PLANGEA ! Suferea alaturi de mine…

In 15 minute si-a facut efectul si simteam ca plutesc, nu mai simteam nimic, nu ma mai durea nimic! Pe la 22:30 simteam nevoia sa imping, iar moasa ma controleaza sa vada cat de larg e colul, daca bebe e bine pozitionat si din nou balta de apa se scurge din mine, iar apoi a inceput sa ma ghideze …imping o data asptept inca o contractie… de doua ori…

-E bine se vede capul!!!

Tati s-a repezit sa vada. El…care zicea ca e scarbos, ca nici nu vrea sa auda, dar sa mai si vada, eu ii zic sa nu se uite, el riposteaza:

-Lasa-ma sa imi vad fiul…Doamne, ce de par are!!!

La a treia contractie imping inca o data din toate puterile si il aud plangand. Era ora 22:52, nascusem o mandrete de baiat de 2,690 g si 48,5 cm, cu scor Apgar 8-9-10. Moasa mi-l da sa il scot singura, ii taie cordonul, doctorita vine, incepe sa ma coasa si imi zice sa il pun la san. Saracutul, ce fomica avea! Eu si cu Crys eram cu lacrimi in ochi, nebuni de fericire, nu ne puteam lua ochii de la el…

DENNIS este cel mai frumos bebe, mancacios, cumintel si care ne umple inimile de fericire si ochii de lacrimi. Acum are 10 ani si inca 2 surioare.

teomaria, membru NN