Miroase a scortiºoarã, a mere coapte, a cozonaci, a portocale, a rãºinã ºi a vin fiert. Se apropie Crãciunul.
Zãpada scârþâie sub tãlpi, suflarea tãioasã a vântului ne smulge ºiroaie de lacrimi ºi abia ne mai simþim degetele amorþite de ger. Colindele rãsunã peste tot, iar vitrinele magazinelor au îmbrãcat straiele sãrbãtorilor de iarnã. Se aud clinchete de clopoþei ºi glasuri rãguºite care repetã neobosit binecunoscutul refren „ho, ho, ho!”. Rãdãcinile legendei despre un bãtrânel simpatic, cu barbã albã ºi hainã roºie, se pierd undeva în lumea poveºtilor sau sunt puternic ancorate în realitate. Fie ne apare în Laponia lui dragã, înconjurat de spiriduºii care trebãluiesc în atelierele de jucãrii; fie strãbate nemãrginirea albastrã într-o sanie trasã de reni; fie coboarã prin hornul casei, cu un sac plin cu jucãrii în spate; fie þine pe genunchi un bãieþel sau o fetiþã, care de emoþie au uitat poezioarele pentru Moºul. Oriunde ºi oricând, Moº Crãciun este iubit ºi este aºteptat. Copiii nu uitã niciodatã Crãciunul; îi scriu din timp Moºului câteva cuvinte izvorâte din inimioarele lor ºi aºteaptã cu rãsuflarea tãiatã clipa în care vor vedea, la poalele bradului de Crãciun, un semn din partea Moºului, o urmã a trecerii sale.
Eu am refuzat dintotdeauna sã nu mai cred în Moº Crãciun; vreau sã cred, am ales sã cred în el, ca într-o imagine a generozitãþii, a umanismului, a altruismului, a speranþei, a bucuriei de a trãi. În preajma sãrbãtorilor, toþi ne propunem sã fim mai darnici, mai buni ºi mai toleranþi. Eu îmi propun însã un exerciþiu de imaginaþie: sã îmi închipui cã în fiecare zi este Crãciunul ºi sã nu uit sã fiu mai darnicã, mai bunã ºi mai tolerantã. Este bine sã credem în Moº Crãciun ºi – in extensis – în Zâna Mãseluþã, în Fãt Frumos, în Ileana Cosânzeana, în Iepuraºul de Paºti, în Moº Nicolae ? Este corect sã-i învãþãm pe copiii noºtri sã creadã în aceste personaje, când universul nostru este departe de a fi o lume de basm?
Este doar o chestiune de alegere, un refugiu, o „umbrelã” pentru zilele mohorâte, un prilej de a visa cu ochii deschiºi ºi de a te simþi copil în clipele în care lumea adulþilor nu mai este aºa cum îti doreai, un pretext pentru a dãrui ºi de a te bucura de bucuria celor care primesc.
Crãciunul este sãrbãtoarea pe care oamenii ºi-au dorit-o ºi pe care tot oamenii au creat-o; este ocazia de a fi mai aproape de cei dragi ºi de a învãþa ce înseamnã frumuseþea ºi unicitatea momentelor simple, dar magice. Dincolo de profiturile uriaºe pe care le obþin de sãrbãtori firmele producãtoare de jucãrii ºi de dulciuri, dincolo de industriile construite în jurul ideii de sãrbãtoare, dincolo de agitaþia împinsã la extrem ºi de înghesuiala din magazine, Crãciunul rãmâne sãrbãtoarea copiilor noºtri ºi a copiilor din noi, a credinþei în valorile traditionale ºi a optimismului.
Miroase a scortiºoarã, a mere coapte, a cozonaci, a portocale, a rãºinã ºi a vin fiert. Este Crãciunul.
Un articol scris de lauraiorga, membru NN