– ªtii, când m-ai trezit,
tot cerul era plin de fluturi

– Aºa e dimineaþa,
când de vise trebuie sã te scuturi

– Din când în când, unii se aºezau…
Dar numai pe florile de zãpadã

– ªi nimeni în afarã de tine
nu mai dormea ca sã-i vadã

– În genunchi, pe acele palide flori,
Îl rugau pe Dumnezeu
sã le mai ia de pe aripioare
niºte culori

– Ceva, ceva, am auzit,
dar am crezut cã este un ciripit

– Dumnezeu, atunci, i-a întrebat:
“De ce sã vã iau de pe aripioare
culorile pe care Eu vi le-am dat?”

– ªi fluturii ce-au rãspuns?

– Cã “ Nouã, Doamne,
o pulbere de argint ne este de-ajuns

Dar cu florile nu-i aºa,
ele, primãvara, îºi doresc
altceva”