Psihologie 

Comunicarea defineste lumea vie. Fara comunicare am trai izolati. Imaginati-va o lume in care plantele nu miros, animalele nu emit sunete sau semnale, oamenii nu gesticuleaza, nu vorbesc. Pe langa faptul ca ar fi foarte trista, o altfel de lume ar fi si inspaimantatoare.

Comunicarea cu bebelusul incepe din perioada intrauterina. El percepe diversi stimuli exteriori, dar si transmite stari de bine (cand e linistit sau cand isi misca membrele) si stari de neplacere (cand devine tensionat sau loveste cu putere). Este bine sa i se vorbeasca inca din pantece - parintii ii pot spune ce simt in legatura cu venirea lui pe lume, cat de bucurosi sunt, dar si ingrijorati uneori.
La nastere, prin plans, bebelusul isi anunta mama ca primeste darul vietii. Un copil intampinat cu bucurie de mama sa, prin cuvinte de bun-venit si de iubire, insotite de prenumele bebelusului, va intra intr-o lume mult mai sigura decat unul care este acceptat cu raceala sau cu remarci critice.

O data cu nasterea, universul copilului se diversifica progresiv. Este rolul parintilor si in special al mamei acela de a i-l dezvalui, de a i-l face cunoscut. Desi, aparent, bebelusul nu intelege discursul adultilor, este bine ca acestia sa-i vorbeasca, explicandu-i ce se intampla cu el si in jurul lui, prezentandu-i oameni si animale, elemente ale naturii, stari sufletesti, etc. Cand pleaca de acasa, o mama care isi ia la revedere de la bebelusul sau il trateaza cu respect, ca pe un semen de-al sau. Mama care pleaca pe furis, temandu-se de plansetul bebelusului, il va lasa pe acesta intr-o lume nesigura, prada sentimentului de abandon, cu atentia incordata pentru ai auzi vocea sau pasii. Vorbindu-i-se, bebelusul va deprinde mai repede limbajul, se va exprima mai usor, va capata o mai mare incredere in sine si in ceilalti.

Atunci cand vorbim cu bebelusul este de preferat sa nu folosim diminutive, ci sa vorbim clar, astfel incat el sa invete de la inceput rostirea corecta.

Comunicarea nu este numai limbaj verbal. Putem comunica, de asemenea, prin intermediul gesticii si al mimicii, prin desen, culoare, prin melodie si ritm. Cu cat mai diverse sunt mijloacele prin care comunicam cu bebelusul, cu atat mai intensa va fi dezvoltarea sa psihica.

Mai tarziu, cand copilul incepe sa devina tot mai autonom, sa se deplaseze prin casa, mai intai de-a buselea si apoi in picioare, parintii incep sa utilizeze cuvantul "nu". Oricat ar fi de dificil si uneori de plictisitor, fiecare "nu" ar trebui asociat cu explicarea interdictiei: "Nu ai voie la priza pentru ca mi-e teama ca te poti curenta." Pe cat posibil, copilului este bine sa i se arate eventualele consecinte ale faptelor sale, chiar daca, pe moment, implica o usoara durere fizica (de exemplu, ii puteti apropia mana de foc, astfel incat sa stie ca focul arde.) Acordati-i incredere. Un copil percepe anxietatea adultilor din jurul sau si, in loc sa aiba un comportament normal, de explorare, va sta lipit de mama super-protectiva. In perioada in care copilul incepe sa cunoasca lumea din jurul sau si sa-si testeze capacitatile sunt de evitat exclamatiile de genul: "Cazi!"; "Iti spargi capul!", etc. Copilul va incerca, inconstient, sa puna in practica spusele dumneavoastra. Cel mai bine este doar sa fiti in preajma lui pentru a-l ajuta la nevoie si sa-l avertizati fara panica de sentimentele trezite in dumneavoastra de tentativele sale indraznete.

Daca va asteptati la sinceritate din partea copilului, oferiti-i, la randul dumneavoastra, sinceritate. Desigur ca el va testa limitele si va si minti la inceput, neavand foarte clara in minte diferenta dintre adevarat si fals. Pentru el, ceea ce isi doreste este adevarat, chiar daca nu este si real. Dar, cu timpul, daca atitudinea dumneavoastra este constanta si deschisa in ceea ce il priveste, copilul va invata sa fie si el la fel.

O comunicare reala este aceea in care vorbim despre noi insine, nu despre celalalt; este aceea in care amendam comportamentul si nu persoana. Ca parinte, puteti spune: "Mi-a fost teama cand ai alergat. Mi-era teama ca vei cadea." Astfel, copilul va intelege ca sentimentul de teama este al dumneavoastra, iar consecinta, caderea nu este obligatorie. Puteti spune: "Este o fapta urata, care nu iti face cinste, sa lovesti un alt om" si nu "Esti un copil rau." Ca si in cazul interdictiilor, copilul va cauta sa se identifice cu etichetele puse de adulti.

Ascultarea este primul pas catre o comunicare eficienta. Ascultand ce si cum spune copilul, veti putea avea o relatie sincera si deschisa cu el, chiar daca nu sunteti intotdeauna de acord unul cu altul.