Se duce ciocârlia spre þãri mai fericite,
Lãsând mâhnita iarnã cu viscole ºi ger,
Plãpânda melodie, poete-mbãtrânite,
Cu-ncetul se retrage º-iluziile per!

Natura cãrunþitã s-acuma tot mai catã
Pe blânda cântãtoare cu cântecu-i perdut!
Nu mai spera, poete, în inima-þi sfãrmatã
Sã redeºtepþi avântul doritului trecut!

Se duce ciocârlia sã cânte-n depãrtare,
Acolo unde vara mai poate strãluci…
Ce mai aºtepþi, poete? E ziua de plecare!
Vei mai cânta o datã… dar numai nu aci!