Povestea ta 

   
Sunt invatatoare, am avut mereu in jurul meu copii si deseori imi puneam intrebarea cum e atunci cand ai propriul tau copil, cat de mult il poti iubi si ce ar insemna asta pentru mine daca pe acestia pe care ii aveam in jurul meu cateva ore ii iubeam atat de mult?…
       "Mama, pot sa… " , o strigase o fetita pe colega mea intr-una din excursiile organizate de scoala si pentru prima oara cuvantul acesta avea pentru mine o rezonanta aparte… O furnicatura parca imi  cuprinse tot corpul si ramasesem pentru cateva clipe intr-o stare de asteptare,de intelegere.."MAMA !", repetai si eu in minte de cateva ori si parca descopeream un nou cuvant, parca acum invatam sa-l rostesc si sa-l inteleg...

Au trecut cativa ani de atunci si deja Ilinca ma striga MAMA, iar prima oara cand  mi-a spus astfel am izbucnit in lacrimi…Ce-am simtit in clipa aceea? Credeti ca va pot explica ? Dar daca sunteti mame cu siguranta intelegeti…Fiecare ati trecut printr-un astfel de moment, fiecare ati trait aceasta bucurie   intr-un mod unic si pentru fiecare emotiile au fost extraordinare!Mi-am notat ziua, anul, data…, aproape ca as fi fost gata sa-mi notez si minutul, secunda si deja  cu siguranta  pe 6 martie a fiecarui an vom avea o noua sarbatoare in familie! Rostirea primului cuvant , MAMA !
           
Sarcina mea nu a fost deloc usoara. Inca nu stiu si probabil nici n-o sa mai aflu vreodata, cat din punct de vedere medical, cat din cauza stresului. Am avut o jena teribila de controalele la medicul ginecolog, asa ca desi stiam ca e bine  sa-ti faci niste analize inainte de a ramane insarcinata,am tot amanat, am tot amanat, pana cand am ajuns la concluzia ca in ritmul acesta nu voi lua niciodata  hotararea de a avea un copil. Si am ramas insarcinata…
           
Nu mi-am facut testul de sarcina, dar am simtit  ca in corpul meu se schimbase ceva. M-am interesat imediat de cel mai bun doctor ginecolog-femeie din orasul apropiat si a doua zi am fost la control. Deja eram in 6 saptamani…Am intrat in cabinet…si cum mi-a pus prima intrebare am inceput sa plang, incat doamna doctor a crezut ca nu-mi doream copilul. Ne-am inteles pana la urma. Dumneaei punand intrebarile, eu dand din cap afirmativ sau negativ. Verdictul a fost transant: iminenta de avort…Parca ceva inlauntrul meu se rupse brusc. Toata bucuria care-mi invadase sufletul pana atunci era umbrita de vestea aceasta.Mi  s-a prescris un tratament si cred eu, cam putine explicatii pentru cineva care isi dorea cu disperare sa afle ca totul ar putea fi bine. Reveneam la controale de cate ori eram chemata si ironia e ca in loc sa ma ajute aceste vizite, mai tare ma deprimau.  Mi s-a precizat ca e colul intredeschis, risc e nastere prematura cand eram in cinci luni. Respectam cu atata strictete  toate indicatiile, suportasem o multime de injectii, renuntasem la a merge la scoala dandu-mi-se concediul medical si se pare ca tot nu era bine. Mergeam la ecograf la un alt doctor …colul inchis... Nu era doctor ginecolog, dar specialist in ecografii si avea un aparat mai performant, prin urmare  dandu-mi un alt ,,,diagnostic” decat doctorita mea si niste explicatii pe care i le-am cerut , m-a determinat sa-mi pun niste semne de intrebare. Aveam eu intr-adevar o problema  sau vazandu-ma genul ,,speriat” a ajuns la concluzia ca puteam veni mai des la controale, platind evident consultatiile  sau de ce nu, existand o goana nebuna dupa bunul renume, a da diagnosticuri cu probleme  care  de  fapt  nu prea existau  pentru a le rezolva ulterior cu brio, ar fi insemnat in viitor o recomandare  in  plus ? Adevarul? Niciodata nu-l voi mai putea afla.Poate ca a avut dreptate, poate ca nu....In orice caz nivelul de incredere doctor-pacient  in cazul meu a lasat mult de dorit..