Povestea ta 

Vestea ca vom avea doi bebe nu unul, a fost o mare surpriza pentru toat familia, nu doar ca nu s-a gandit nimeni la posibilitatea asta, dar nici nu avem gemeni in familie (nici sotul).

Am asteptat, asadar , fericiti sosirea minunilor noastre, Luna si Nico. Am facut pregatirile necesare, le-am zugravit frumos camera, am decorat-o, am facut un patut dublu la comanda, am procurat toate cele necesare, ne-am informat despre gemeni. Ce mai, ne-am straduit sa fim cat mai buni parinti din primele clipe...

In luna a VII-a aveam si bagajul de spital gata de drum, cum ca citisem peste tot ca gemenii se nasc de obicei intre saptamanile 35 si 38 de sarcina. Asa m-a sfatuit si medicul de familie, sa fim pregatiti, sa ne asteptam dupa a 35-a saptamana la declansarea nasterii in orice zi. Si uite asa, cu bagajul facut si sufletul la gura am asteptat mult si bine timp de o luna si tot nimic... Mergeam la control aproape zilnic deja, pana cand medicul ginecolog a hotarat sa ma interneze in ultima saptamana de sarcina, sa fiu tinuta sub observatie.

M-am internat asadar, eram intr-adevar sub observatie, cu vizite zilnice de la medici, asistente si infirmiere 24/24h la dispozitie, insa bebelusii nimic... Ma suna si fratele meu zilnic (el este in Bucuresti) sa ma intrebe ce se mai intampla, dar eu zilnic ii spuneam: "Nu, inca nu ..." Zilele treceau (dureros de incet!!!) una dupa alta, mamicile si bebeii veneau si plecau, mi-am terminat si romanul de citit, am impletit si o pereche de manusi, si bebelusii nimic.... Nu mai stiam ce sa fac, incepusem sa-mi fac griji, medicii erau pe zi ce trecea mai mirati ca duc sarcina gemelara pana in ultima zi....
A sosit si ziua termenului, din nou la ecograf si stres-test si bebelusii tot nimic... Nu aveam dureri si nici nu semn nu arata ca ai mei gemenuti ar vrea sa se nasca.

Simteam cum incet o iau razna, cad in depresie, gandurile intunecate ma napadeau, momente de panica erau urmate de crize de plans scurte si intense, simteam cum ma lasa puterile; parca timpul meu s-a oprit in loc si a uitat de mine iar in jurul meu mamici fericite cu copilasi in brate mergeau acasa insotite de tatici emotionati, induiosati si usor stangaci.

Duminica, 28 septembrie era termenul limita si semnele nasterii numai nu apareau. Luni dimineata, la vizita medicului, am mers din nou la ecograf si stres-test, ginecologul meu s-a consultat cu seful de sectie, m-am intors in camera cu sperantele renascute si asteptand o decizie. decizia fusese luata, medicul mi-a prescris ulei de ricin si mi-a spus cu zambetul pe buze, atat: "Maine nasti!" si a iesit din camera vazandu-si mai departe de zivite. Am stat cateva momente nemiscata, cu un ranjet caraghios inghetat pe fata, apoi mi-am revenit si am inceput sa dau telefoane, sa-mi anunt familia si prietenii. Seara mi-am luat cuminte, uleiul si m-am culcat cu gandul ca in seara aceea adorm ca graviduta iar urmatoarea ca mamica... Foarte greu am adormit intr-o invalmaseala de emotii, fericire si ...curiozitate.

Marti, 30 sept. 2008, vizita zilnica de rutina s-a schimbat! Fara sa-mi mai ia tensiunea si sa asculte bataile inimii copilasilor, asistenta m-a dus direct la stres-test unde mi s-a parut ca stau mai mult ca de obicei. Din jumate in jumate de ora venea si ma intreba daca au inceput contractiile, daca simt ceva. Eram atat de fericita si calma ca pana la urma va fi bine, incat nici nu mi-am dat seama ca sunt in travaliu deja. Dupa vreo ora jumate, pe la 11:00, am simtit si eu in sfarsit contractiile, care treptat s-au accentuat pana pe la orele 17:00, cand a inceput nasterea. Ceva insa nu era in regula... Dupa o ora si mai bine de plimbari, sus pe masa/jos de pe masa, incercari disperate deja de a naste, nimic.... Atunci a hotarat medicul sa-mi faca cezariana.

Operatia a inceput, eu m-am linistit, iar la ora 17:50 am simtit ca-mi sare inima din loc: l-am auzit pe Nico tipand!!!! Mi l-au adus si aproape ca am ratat-o pe Luna, la 17:55 cand i-am auzit si ei  glasciorul!!

Au trecut aproape 9 luni de atunci, si cum va scriu acum zambind, parca ieri ii tineam in brate pentru prima oara, tremurand.  S-au trezit, ma duc sa-i mangai...

annaalcazar, membru NN