Ieri am avut o vizitã simandicoasã:
A trecut pe la mine o broascã þestoasã.
De fapt avea un aer atât de serios,
Încât s-ar putea sã fi fost un broscoi þestos.
Era destul de mic ºi de tânãr, n-ai fi dat pe el doi bani,
Nu cred c-avea nici cinci sute de ani.
(Pentru cã – ºtiþi, desigur – aºa fãrã nici un motiv
Þestoasele trãiesc un mileniu aproximativ).
Totuºi ºtia sã se poarte, ºi ºtia sã vorbeascã,
ªi era foarte inteligent pentru o broascã.
Deoarece fusese crescut în naturã,
Se pricepea la agriculturã;
ªi pentru cã experienþa lui era notorie,
Se pricepea grozav la istorie;
Era o adevãratã plãcere sã-l asculþi,
Dintre domnitori îi cunoscuse pe cei mai mulþi.
Povestea despre Brâncoveanu ºi Cantemir
ªi despre alþii pe care nu mai ºtiu sã-i înºir.
Dar – dacã nu se lãuda – se pare
Cã-l zãrise chiar ºi pe ªtefan cel Mare.
Despre rãzboaie doar n-avea prea multe de spus,
Stãtuse în carapace, ascuns.
Oricum, mi-ar fi plãcut sã-l ascund în penal,
Sã-mi sufle la istorie la extemporal.