Puericultura 

Fara nici o noima aparenta, viata mea s-a prabusit de curand intr-un univers de plus. Intai am cautat o jucarie pentru o fetita de doi ani si citeva luni si am fost surprins ca plusatele sunt concepute doar pentru copii de peste trei ani. Am cautat o explicatie si, desigur, a trebuit sa accept ca piticii se pot sufoca cu coada sau cu urechile pufoaselor. Deci, cum ar veni, specialistii au studiat si au decis ca la trei ani e un fel de majorat al bebelusilor. M-am consolat cu greu in fata unei veverite verzi, dulce de-ti venea sa te faci veveritoi de plus oranj si sa te-nsori cu ea, si am decis sa-mi continuu viata. Dupa un timp, l-am vazut pe el, pe Ursu', si viata mea a reinceput sa aiba sens. Statea rastignit pe gardul Parcului Titan si-mi zambea ca nimeni altul. Nimic din surasul lui nu amintea hlizeala aceea textila si tampa care artificializeaza chipul altor fete palide de plus si, chiar fara sa vrei sa flirtezi cu el, iti topea inima dintr-o privire. Acum sta frumos la casa mea, alaturi de vrajitoarea cea hidoasa, de cosarul nebun si de iepurele roz cu urechi cauciucate. Uneori, cind las cartea pe piept, ii privesc tandru si meditez la varietatea, infatisarea si rostul ursuletilor, maimutelor, veveritelor, dromaderilor, iepurilor si tuturor reproducerilori imblanite ale zoologiei. Cind eram mic nu mi i-am dorit niciodata, mi se pareau stupizi si inutili, buni doar ca sa-i inghesui intr-un colt. Pur si simplu, nu te puteai juca cu ei. Oricata imaginatie ai fi avut, nu puteai constitui cu ei o societate, un angrenaj de relatii in care fiecare sa aiba un rost alaturi de ceilalti. Erau anapoda si singuratici, buni cel mult sa-i folosesti separat. Cosarul a fost mai toata viata lui sclav la indieni, iar iepurele roz, care s-a nascut mai tirziu, a fost mereu biciuit de catre cowboy. Nu i-am putut alia niciodata. Viata lor era o anexa. Fara rosturi nobile, fara prieteni, imposibil de asezat unele peste altele, jucariile de plus, am inteles acum, au fost cei mai mari fraieri ai lumii jucariilor. Uneori, mai dormeam cu cate unul, dar dimineata reteaua de rosturi a vietii ii refuza oricarei povesti in care sa poata intra ca persoanje. Acum, lucrurile stau altfel. Ii privesc cum stau insiruiti si le accept singuratatea ca pe cea mai rafinata forma de democratie inutila.
(Articol preluat din Dliema Veche nr. 64)