Printre lucrurile mai putin placute pe care copiii trebuie sa le invete in perioada de dezvoltare si crestere, se numara si esecul.

Intensitatea perceperii acestuia, modul de reactie in urma lui si atitudinea ulterioara depind din nou foarte mult de asteptarile, comportamentul, atitudinea si rectiile imediate ale parintilor.

Copiii carora parintii le-au insuflat o incredere in sine puternica, considera esecul ca fiind un accident, desi sufera mult mai mult decat cei a caror incredere in sine n-a fost cultivata. Acestia vor trece usor peste incident, se vor mobiliza si vor reusi in scurt timp sa transforme esecul intr-un succes.

Exista din pacate insa si categoria copiilor a caror incredere in sine nu numai ca nu a fost cultivata, ci din contra, poate fara sa-si dea seama, a fost chiar subminata de catre parintii care, considera ca un esec trebuie amplificat si scos in evidenta, pentru ca acesta sa fie resimtit grav de catre copil si astfel considerand ca nu se va mai repeta incidentul. Nimic mai gresit in acest comportament al parintilor.

A amplifica gravitatea unui esec, a scoate in evidenta faptul ca esecul este rezultatul unor carente psihice, fizice, educationale, nu numai ca nu va stimula sau ambitiona copilul, ba chiar il vor transforma intr-unul temator, anxios, cu aspiratii joase si chiar il va predispune la esecuri repetate, copilul acceptand insuccesul ca pe o normalitate in viata lui, datorita „lipsurilor” evidentiate de catre parinti.

A pedepsi sau a certa copilul pentru ca a avut un esec nu va face dacat sa agraveze lucrurile. Mai concret, de cate ori nu ati auzit, din pacate, parinti care atunci cand un copil greseste sau are un insucces, le reproseaza acestora fie ca sunt „blegi”, „prosti”, „mototoli”, etc.?

Asteptarile parintilor de asemenea pot avea un rol important in perceptia esecului. Parintii care asteapta, cer si forteaza copilul la rezultate exceptionale permanente, pot impinge copilul catre un comportament evitant, agresiv sau chiar depresiv in caz de esec. Pentru a nu-si dezamagii parintii, temadu-se de un nou esec, acestia vor folosi mijloace ca minciuna, scuza neverosimila, comportamentul evitant in asumarea unor sarcini, etc. Se poate ajunge pana la refuzul de a mai participa in vreun fel la activitatile la care acesta a avut insuccese.

Si cu atat mai grav este cand lucru acesta vizeaza activitatea scolara si rezultatele ei. Extrema poate fi impinsa pana la abandonul scolar si refuzul categoric al copilului de a mai merge la scoala.

Comportamentul frecvent regasit la un copil caruia ii este teama de esec, datorita asteptarilor prea mari ale parintilor sau temerii de pedeapsa sau cearta, poate include nervozitate, tulburari de somn, ticuri, fobii, panica, inadaptare, anxietate, emotivitate exagerata.

Toate aceste aspecte pot fi evitate printr-o educatie morala, sociala corecta, prin insuflarea unei scari valorice realiste si concrete. A avea un esec nu este un capat de lume. Intotdeauna exista sansa de a „lua revansa” intr-un fel sau altul. A avea esecuri este normal, atata vreme cat acesta nu se transforma intr-un mod de viata, datorat lipsei de aspiratii, lipsei de incredere in sine, etc.

Este de dorit ca esecul sa fie analizat, sa se caute cauzele care au dus la acesta si mai putin rezultatul in sine. Acesta trebuie considerat un accident neplacut intr-adevar, si nedorit, dar nu un capat de lume. Copilul trebuie sa inteleaga care sunt cauzele care au dus la acesta si mai ales care sunt metodele ce trebuiesc aplicate data viitoare pentru a fi evitat un nou insucces.