Psihologie 

Parintii isi intampina de obicei bebelusul cu speranta ca acesta este dezvoltat normal - printre altele, ca simturile sale (vaz, auz, gust, miros, simt tactil) functioneaza adecvat. Toate acestea se intrepatrund  (de exemplu, gustul este fad in absenta mirosului) sau tind sa se inlocuiasca unul pe altul atunci cand unul dintre simturi este deficitar. Este stiut cazul nevazatorilor al caror auz este foarte fin sau care pot recunoaste obiectele din casa numai cu ajutorul simtului tactil.

Din pacate, unii bebelusi se nasc cu hipoacuzie. Aceasta poate avea diferite intensitati: lejera (copilul aude sunete mai puternice de 20-40 dB); medie (40-70 dB); severa (70-90 dB); sau cofoza (peste 90 dB). Adesea, parintii unui astfel de bebelus tind sa accepte mai greu decat copilul insusi ca acesta are o problema, amplificand, astfel, dificultatile de adaptare ale copilului. Majoritatea hipoacuzicilor se nasc si traiesc în familii de persoane care aud, unde niciun membru nu cunoaste limbajul mimico-gestual, ceea ce le sporeste izolarea lingvistica, cu repercusiuni negative atât în socializare cât si pe plan intelectual si afectiv.

Incercati sa va imaginati cum este o lume fara sunete (fara cuvinte, muzica, zgomote). Probabil imprevizibila, ciudata, putin inspaimantatoare. Pe langa functia de socializare, auzul are rolul de a preveni impotriva pericolelor, de a ne anunta cand cineva se afla in preajma noastra inainte de a intra in raza vizuala, de a ne da informatii despre locul spre care ne indreptam inainte de a ajunge acolo. Din aceste motive, lumea unui copil hipoacuzic este mai periculoasa decat aceea a unui copil fara probleme de auz. 

Din pacate, pana nu de mult, hipoacuzia era confundata cu retardul mintal. Neauzind, copiii intelegeau si acceptau mai greu mediul in care traiau, nu deprindeau limbajul si prezentau, in cele din urma, simptomele intarzierii in dezvoltarea psihica. Acum, insa, diagnosticul de hipoacuzie se poate pune inaintea varstei de 6 luni. Inca de la 3 luni, va puteti da seama daca bebelusul dumneavoastra are probleme de auz, facand un zgomot puternic in spatele lui (bateti din palme, loviti doua capace, folositi o jucarie zgomotoasa.)  Daca bebelusul nu intoarce capul, este posibil ca auzul sau sa fie afectat. Puteti repeta acest joc, sub diverse forme, inclusiv, cateva luni mai tarziu, strigandu-l pe nume. Daca lipsa de reactie a bebelusului este evidenta, adresati-va medicului. Cu cat este depistata mai repede problema, cu atat va fi mai usor de ameliorat.

Auzul joaca un rol crucial in dezvoltarea vorbirii. Daca acesta este singurul afectat (centrii vorbirii functioneaza normal), copilul va avea dificultati in deprinderea limbajului. In astfel de cazuri, se recomanda folosirea protezei auditive.

Este bine ca folosirea protezei sa fie insotita de exercitii pentru obisnuirea cu si invatarea sunetelor. Acestea se fac impreuna cu psihopedagogul. La indrumnarea acestuia, parintii pot continua programul acasa, insa cu multa rabdare si fara a conditiona rezultatele de primirea iubirii. In perioada de adaptare la protezare, copilul va fi învatat sa asculte. El asculta spontan sunete, zgomote. Dupa aceea, i se poate atrage atentia asupra sunetelor din jur, fiind învatat sa asculte si sa reactioneze la ele, sa dea de înteles ca le-a perceput. Apoi, va fi invatat sa localizeze sursa sunetelor si sa le diferentieze. În cele din urma, vor fi identificate si diferentiate si sunete verbale.
 
La fel ca in oricare alta deficienta congenitala, si in hipoacuzie rolul atitudinii parintilor este esential. Daca acestia privesc situatia cu optimism, iar copilul ca pe unul normal dar diferit de ceilalti (asa cum fiecare dintre noi suntem diferiti unul de altul), copilul are toate sansele sa beneficieze de o dezvoltare armonioasa.