In fiecare parinte exista dorinta de a-si vedea copilul crescand mare, puternic, independent, eficient. Si in fiecare parinte exista dorinta de a-si vedea copilul ramanand mic, slab, dependent. Puterea acestor dorinte este variabila in functie de procentul pe care il detine fiecare in raport cu cealalta.

Dorinta de a avea copii care cresc si devin puternici si independenti nu necesita explicatii. Ea este prezenta inca din regnul animal, unde puii sunt antrenati de mici pentru supravietuirea autonoma si apoi impinsi din cuib.

Dorinta de a avea copii care raman agatati de parinti necesita explicatii pentru ca ea contrazice ratiuni biologice fundamentale ale rolului parental. Singurul mod in care putem intelege cum apare si persista aceasta dorinta este prin intermediul teoriei care afirma ca in fiecare persoana exista un Copil interior care isi pastreaza aceasta varsta si acest tip de experienta pe tot parcursul vietii acelei persoane. Aceasta dorinta deci este dorinta Copilului interior din parinte.

Un parinte nu este un parinte rau pentru ca are in interiorul lui un Copil interior care isi doreste sa aiba copii care raman dependenti. Toti avem un astfel de Copil, este uman sa iti doresti asta uneori dar este important ca parintii sa faca alegerea care uneori pare mai grea, aceea de a sustine si incuraja cresterea si maturizarea copilului.

Cum se naste o astfel de dorinta? Raspunsul la aceasta intrebare il putem obtine daca privind in interiorul parintilor. Acolo vom gasi un baietel sau o fetita dominati de teama de abandon, de singuratate, de inadecvare care transmit mesajele "Nu creste", "Nu fi puternic", "Nu avea success".

Aceasta parte a parintelui, Copilul interior, vorbeste prin aceeasi gura si are aceeasi autoritate in fata copilului. O legatura prea dependenta cu parintele incepe foarte devreme, cand copilul incepe sa se miste prin lume. In acest moment parintii transmit interdictii pentru protectia si sanatatea copilului , dar unii parinti mai anxiosi transmit ideea ca lumea este un loc periculos.

Cele doua parti, cea Adulta si Copilul interior, se pot masca uneori una pe alta si din interactiunea lor poate rezulta mesajul dublu.

Uneori, Adultul si Copilul interior din parinte vor lucruri diferite, chiar contradictorii, parintele transmitand deci un mesaj dublu avand drept urmare asupra copilului o legatura dubla, o incoltire, un context in care copilul orice ar face nu e bine pentru ca va desconsidera unul dintre cele doua mesaje

Acestea sunt cateva exemple de mesaje duble:

  • Daca vrei sa fii independent trebuie sa faci cum iti spun eu
  • Poti sa faci ce vrei dar sa nu vii la mine cand o sa iti mearga rau
  • Sigur ca stii ce vrei dar sa ma chemi cand vrei sa mergi la cumparaturi

Multe mesaje duble folosesc inducerea sentimentului de vinovatie ca mod de a transmite ideea: "Nu creste si nu ma parasi". Altele folosesc deprecierea sau utilizarea unor standarde nerealiste pentru evaluarea performantelor: "Rezultatul tau e bun dar tu poti mai mult". Altele folosesc ideea ca parintii fac lucruri indispensabile pentru copiii lor.

Mesajele duble saboteaza sansele unui univers coerent in care un copil sa se poate dezvolta armonios emotional.

Pentru ca un parinte sa poata iesi din acest cerc vicios al mesajelor duble este nevoie ca el sa devina un parinte suficient de bun si suportiv pentru Copilul sau interior, necritic, intelegator si protector. Adica a fi un parinte bun pentru sine, cald, grijuliu cu nevoile si dorintele personale, apropiat, poate fi o garantie a abilitatilor parentale in raport cu proprii copii.