Cauta:
Micul Print (capitolele XI- XX)

Micul Print (capitolele XI- XX)

  Autor Antoine de Saint Exupery

Capitolul XI

Pe cea de a doua planeta traia un vanitos:
- Aha! Aha! Iata, vine un admirator! striga inca de departe vanitosul, de indata ce-l zari pe micul print.
Caci, pentru vanitosi, oamenii ceilalti nu sunt decat niste admiratori.
- Buna ziua - zise micul print. Nostima palarie mai aveti.
- Pentru salut - raspunse vanitosul. Salut cu ea, cand ma aclama. Din nefericire pe aici nu trece nimeni niciodata.
- A, da?! facu micul print, care nu intelegea.
- Loveste-ti palmele una de alta - il sfatui atunci vanitosul.
Micul print isi lovi palmele una de alta. vanitosul saluta cu modestie, ridicandu-si palaria.
"E mai cu haz aici decat la rege" - isi zise micul print. Si iarasi incepu sa-si loveasca palmele una de alta. Vanitosul iarasi incepe sa salute, ridicandu-si palaria.
Dupa ce trecura astfel cinci minute, pe micul print il obosi monotonia jocului.
- Si, pentru ca palaria sa cada la loc - intreba el, ce-ar fi de facut?
Vanitosul insa nu-l auzi. Vanitosii nu aud niciodata decat laudele.
- Ma admiri intr-adevar atat de mult? il intreba el pe micul print.
- Ce inseamna "a admira"?
- A admira inseamna a recunoaste ca eu sunt omul cel mai frumos, cel mai bine imbracat, cel mai bogat si cel mai inteligent de pe planeta.
- Dar tu esti singur pe planeta ta!
- Fa-mi aceasta placere. Admira-ma totusi!
- Te admir - zise micul print, ridicand usor din umeri - dar la ce iti poate folosi lucrul acesta?
Si micul print pleca.
"Oamenii mari, de buna seama, sunt tare ciudati" - isi spuse el cu nevinovatie, continuandu-si calatoria.

Capitolul XII

Pe planeta urmatoare traia un betiv. Vizita fu aici foarte scurta, insa il cufunda pe micul print intr-o adanca amaraciune.
- Ce faci acolo? ii spuse betivului, pe care il gasi sezand tacut in fata unei gramezi de sticle goale si a unei gramezi de sticle pline.
- Beau - raspunse betivul, cu un aer jalnic.
- Si, de ce bei? il intreba micul print.
- Ca sa uit - raspunse betivul.
- Ce sa uiti? il cerceta micul print, caruia i se si facuse mila de el.
- Ca sa uit ca mi-i rusine - marturisi betivul, lasandu-si capul in jos.
- Si de ce ti-i rusine? intreba micul print, dorind sa-i vina in intr-ajutor.
- Rusine ca beau - incheie betivul, care se fereca pe totdeauna in tacerea lui.
Si micul print se duse, naucit.
"Oamenii mari, de buna seama, sunt foarte, foarte ciudati" - isi spunea el, continuandu-si calatoria.

Capitolul XIII
 

Cea de-a patra planeta era a unui businessman. omul acesta era atat de ocupat, incat nici macar nu-si inalta capul cand sosi micul print.
- Buna ziua - spuse micul print. Vi s-a stins tigara.
- Trei si cu doi fac cinci. Cinci si cu sapte, doisprezece. Doisprezece si cu trei, cincisprezece. Buna ziua. Cincisprezece si cu sapte, douazeci si doi. Douazeci si doi si cu sase, douazeci si opt. N-am timp s-o aprind.
Douazeci si sase si cu cinci, treizeci si unu. Uff! Face, deci, cinci sute unu milioane, sase sute douazeci si doua de mii, sapte sute treizeci si una.
- Cinci sute de milioane de ce?
- Hai? Tot aicea esti? Cinci sute de milioane de ... nu mai stiu ... Am atata treaba! Eu sunt un om serios, nu ma tin de baliverne! Doi si cu cinci, sapte ...
- Cinci sute de milioane de ce? starui micul print, care in viata lui nu renuntase la o intrebare, o data ce-o pusese.

Businessmanul isi inalta capul:
- In cincizeci si patru de ani, de cand traiesc pe planeta asta, n-am fost deranjat decat in trei randuri.
Prima oara, acum douazeci si doi de ani, cand a picat, Dumnezeu stie de unde, un carabus. Facea un zgomot ingrozitor si am gresit de patru ori la o adunare. A doua oara, acum unsprezece ani, din pricina unei crize de reumatism. Eu nu fac miscare. Nu am timp de hoinareala. Sunt un om serios! A treia oara ... iaca-t-o! Cum ziceam, cinci sute de milioane ...
- Milioane de ce?
Businessmanul intelese ca nu era nici o nadejde sa fie lasat in pace:
- Milioane de lucruri din acelea marunte, care se vad cateodata pe cer.
- Muste?
- Ba nu, marunte si care stralucesc.
- Albine?
- Ba nu. Marunte, aurii si care-i fac pe alde pierde-vara sa viseze. Eu insa sunt un om serios! Nu am timp de visuri.
- Aha! Stele.
- Chiar asa. Stele.
- Si ce faci cu cinci sute de milioane de stele?
- Cinci sute unu milioane sase sute douazeci si doua de mii sapte sute treizeci si una. Eu sunt un om serios, un om precis.
- Si ce faci cu stelele acestea?
- Ce fac cu ele?
- Da.
- Nimic. Le stapanesc.
- Esti stapanul stelelor?
- Da.
- Dar abia am cunoscut un rege, care ...
- Regii nu stapanesc. Ei "domnesc". E cu totul altceva.
- Si la ce-ti foloseste daca esti stapanul stelelor?
- Imi foloseste ca sa fiu bogat.
- Si la ce-ti foloseste daca esti bogat?
- Ca sa cumpar alte stele, cand cineva le descopera.
"Asta - isi zise micul print - gandeste cam ca betivanul meu".
Ii mai puse totusi cateva intrebari:
- Cum poate cineva sa stapaneasca stelele?
- Ale cui sunt ele? raspunse morocanos businessmanul.
- Nu stiu. Ale nimanui.
- Atunci sunt ale mele, deoarece eu m-am gandit cel dintai la lucrul acesta.
- Si-i de-ajuns?
- Bineinteles. Cand gasesti un diamant, care nu-i al nimanui, e al tau. Cand gasesti o insula, care nu-i a nimanui, e a ta. Cand ai cel dintai o idee, o brevetezi: e a ta. Asa ca eu sunt stapanul stelelor, pentru ca nimeni, inaintea mea, nu s-a gandit vreodata sa le stapaneasca.
- Asta asa e - zise micul print. Si ce faci cu ele?
- Le administrez. Le socotesc si iar le socotesc - zise businessmanul. Nu-i deloc usor. Eu insa sunt un om serios!
Micul print nu se multumi cu atat.
- Eu, daca am un fular, pot sa-l pun la gat si sa-l iau cu mine, Daca am o floare, pot s-o culeg si s-o iau cu mine. Tu insa nu poti culege stelele.
- Nu, dar pot sa le depun la banca.
- Asta cum adica?
- adica scriu pe o bucata de hartie cate stele am. Si pe urma, hartia aceasta o incui intr-un sertar.
- Si asta-i tot?
- E de-ajuns!
"Are haz - se gandi micul print. e destul de poetic. nu e insa prea serios."
Cu privire la lucrurile serioase, micul print avea parerile lui, foarte deosebite de parerile oamenilor mari.
- Eu - mai zise el - am o floare, pe care o stropesc in fiecare zi. Am trei vulcani, pe care-i curat in fiecare saptamana. Caci il curat si pe cel stins. Nu se stie niciodata. Vulcanii mei au un folos, are un folos si floarea mea, din faptul ca eu sunt stapanul lor. Tu insa nu le esti de folos stelelor ...
Businessmanul deschise gura, dar nu gasi nici un raspuns, iar micul print pleca.
"Oamenii mari, de buna seama, sunt nemaipomenit de ciudati" - isi spunea el, cu nevinovatie, continuandu-si calatoria.

Capitolul XIV

Cea de a cincea planeta era cu totul neobisnuita. Era cea mai mica dintre toate. Cuprindea numai atata loc, cat sa incapa pe ea un felinar si un lampagiu. Micul print nu izbutea sa inteleaga la ce puteau fi de folos un felinar si-un lampagiu, undeva, pe cer, pe o planeta fara case si fara de locuitori. Cu toate acestea, isi spuse:
- Se prea poate ca omul acesta sa fie un nerod. E totusi mai putin nerod decat regele, decat vanitosul, decat businessmanul si decat betivul. Munca lui macar are o noima. Cand isi aprinde felinarul, e ca si cum ar face sa se mai nasca o stea sau o floare. Cand isi stinge felinarul, isi adoarme floarea sau steaua. O indeletnicire foarte frumoasa.
Cu adevarat folositoare, de vreme ce-i frumoasa.
Cand ajunse pe planeta, il saluta cuviincios pe lampagiu:
- Buna ziua. De ce stinsesi felinarul?
- Consemnul - raspunse lampagiul. Buna dimineata.
- Adica cum consemnul?
- Adica sa-mi sting felinarul. Buna seara.
Si iar il aprinse.
- Dar de ce l-ai aprins iar?
- Consemnul - raspunse lampagiul. Consemnul e consemn. Buna dimineata!
Apoi isi stinse felinarul.
Apoi isi sterse fruntea cu o batista cu patratele rosii.
- Am o meserie cumplita. Candva, avea si ea o chibzuiala. dimineata stingeam, iar seara aprindeam. Imi ramanea restul zilei, ca sa ma odihnesc, si restul noptii, ca sa dorm ...
- Si pe urma s-a schimbat consemnul?
- Consemnul nu s-a schimbat - zise lampagiul. Tocmai asta e nenorocirea! De la an la an, planeta s-a invartit din ce in ce mai repede, iar consemnul nu s-a schimbat!
- Si-atunci? zise micul print.
- Si-atunci, deoarece acum se invarteste o data pe minut, eu nu mai am nici o clipa de odihna. Aprind si sting o data pe minut!
- Asta-i nostim! La tine zilele tin un minut!
- Ba nu e nostim deloc - zise lampagiul. A si trecut o luna de cand stam de vorba.
- O luna?
- Da. Treizeci de minute. Treizeci de zile! Buna seara. Si iar aprinse felinarul.
Micul print se uita la el si-i era drag de lampagiul acesta atat de credincios consemnului. Isi aduse aminte de apusurile de soare, in cautarea carora el insusi se ducea odinioara, mutandu-se cu scaunul din loc. Vru sa-si ajute prietenul:
- Stii ... cunosc eu un mijloc prin care sa te odihnesti ori de cate ori vei vrea ...
- Eu vreau mereu - zise lampagiul.
Caci poti sa fii si credincios si lenes totodata.
Micul print adauga:
- Planeta ta este atat de mica, incat de faci trei salturi, ai inconjurat-o. N-ai decat sa umbli mai incet, astfel incat sa fii mereu in soare. Cand ai sa vrei sa te odihnesti, umbla ... iar ziua are sa tina cat ai sa vrei tu.
- Asta nu-mi ajuta mare lucru - zise lampagiul. ceea ce imi place mie in viata e sa dorm.
- Nu e chip - zise micul print.
- Nu e chip - zise lampagiul. Buna dimineata.
Si stinse felinarul.
"Pe acesta - isi zise micul print, in vreme ce-ai urma calatoria mai departe - pe acesta l-ar dispretui toti ceilalti: regele, vanitosul, betivul si businessmanul. Cu toate acestea, e singurul care nu mi se pare caraghios. Poate fiindca se ingrijeste de altceva decat de sine insusi."
Ofta cu parere de rau si isi mai spuse:
- E singurul din care puteam sa-mi fac un prieten. Planeta lui e insa intr-adevar prea mica. Nu e loc pentru doi insi ...
Lucrul, pe care micul print nu indraznea a si-l marturisi nici siesi, era ca lui ii parea rau dupa aceasta binecuvantata planeta, mai cu seama din pricina celor o mie patru sute patruzeci de apusuri de soare in douazeci si patru de ore!

Capitolul XV
 

Cea de a sasea planeta era o planeta de zece ori mai mare. Traia pe ea un Domn batran, care scria niste carti uriase.
- Ia te uita! vine un explorator! striga el, cand il zari pe micul print.
Micul print se aseza la masa, ca sa mai rasufle putin. Calatorise pana acum atat de mult!
- Dincolo vii? il intreba Domnul cel batran.
- Ce-i cartea asta groasa, zise micul print. Ce faceti dumneavoastra aici?
- Eu sunt geograf - zise Domnul cel batran.
- Ce este un geograf?
- E un savant, care stie unde se afla marile, fluviile, orasele, muntii si pustiurile.
- Foarte interesant - zise micul print. In sfarsit, o meserie adevarata! Si arunca o privire, de jur imprejur, pe planeta geografului. Nu mai vazuse niciodata o planeta atat de mareata.
- E tare frumoasa planeta dumneavoastra! Se gasesc si oceane pe-aici?
- N-as putea sa stiu - zise geograful.
- Oh! (Micul print era dezamagit.) Dar munti?
- N-as putea sa stiu - zise geograful.
- Dar orase si fluvii si pustiuri?
- Nici asta n-as putea sa stiu - zise geograful.
- Dar dumneavoastra sunteti geograf!
- Intocmai - zise geograful - numai ca eu nu sunt explorator. Duc mare lipsa de exploratori. Nu geograful e acela care face numaratoarea oraselor, a fluviilor, a muntilor, a marilor, a oceanelor si a pustiurilor. Geograful e un om prea important, ca sa umble el hoinar. El nu-si paraseste biroul, ci vin exploratorii la el. Le pune intrebari si isi face insemnari dupa amintirile lor. Iar daca amintirile vreunuia i se par demne de luat in seama, geograful pune sa se faca cercetari cu privire la moralitatea exploratorului.
- Asta pentru ce?
- Pentru ca daca un explorator ar minti, in cartile de geografie s-ar produce catastrofe. Si, de asemeni, daca un explorator ar bea prea mult.
- Cum asa? intreba micul print.
- Pentru ca betivii vad dublu. Geograful, atunci, ar insemna doi munti, acolo unde de fapt nu se afla decat unul singur.
- Stiu pe cineva - zise micul print - care ar fi un prost explorator.
- Se poate. Cum ziceam, daca moralitatea exploratorului pare multumitoare, se trece la cercetari in legatura cu descoperirea lui.
- Se duce cineva acolo, ca sa vada?
- Nu. E prea multa bataie de cap. I se cere insa exploratorului sa aduca probe. Daca, de pilda, e vorba despre descoperirea unui munte mare, i se cere sa aduca niste pietre mari.
Deodata, geograful se turbura:
- Ei, dar tu vii de departe! Tu esti un explorator! Fa-mi o descriere a planetei tale!
- Si geograful, dupa ce isi deschise registrul, isi ascuti creionul. Povestirile exploratorilor sunt insemnate mai intai cu creionul. Spre a fi insemnate cu cerneala, se asteapta pana cand exploratorul vine cu probele.
- Asadar? intreba geograful.
- O! la mine - zise micul print - nu prea ai ce vedea, e loc putin de tot! Am trei vulcani. Doi vulcani incinsi si un vulcan stins. Insa nu se stie niciodata.
- Nu se stie niciodata - zise geograful.
- Mai am si o floare.
- Noi nu insemnam florile - zise geograful.
- Cum asa?! E tot ce poate fi mai frumos!
- Pentru ca florile sunt efemere.
- Ce inseamna "efemer"?
- Geografiile - zise geograful - sunt cartile cele mai de pret dintre toate cartile. Ele nu se invechesc niciodata. Se intampla foarte rar ca un munte sa-si schimbe locul. Foarte rar un ocean se goleste de apa. Noi scriem despre lucruri eterne.
- Dar vulcanii stinsi se pot trezi - il intrerupse micul print. Ce inseamna "efemer"?
- Noua ni-i totuna daca vulcanii sunt stinsi sau daca sunt treji - zise geograful. Insemnatate pentru noi are numai muntele. El nu e schimbator.
- dar ce inseamna "efemer"? starui micul print, care in viata lui nu renuntase la o intrebare, o data ce-o pusese.
- Inseamna "ceva amenintat sa piara curand".
- Floarea mea e amenintata sa piara curand?
- Bineinteles!
"Floarea mea e efemera - isi zise micul print - si nu are decat patru spini, ca sa se apere de lume! Iar eu am lasat-o singura acasa!"
Aceasta a fost cea dintai tresarire a caintei sale. Isi regasi insa cumpatul:
- Pe unde ma sfatuiti sa mai merg? intreba el.
- Pe planeta Pamant - raspunse geograful. Are o faima buna ...
Si micul print pleca, gandindu-se la floarea lui.

Capitolul XVI

Cea de a saptea planeta a fost, prin urmare, Pamantul.
Pamantul nu e o planeta oarecare! Poti numara pe el o suta unsprezece regi (fara a-i uita, bineinteles, pe regii negri), sapte mii de geografi, noua sute de mii de businessmani, sapte milioane si jumatate de betivi, trei sute unsprezece milioane de vanitosi, adica vreo doua miliarde de oameni mari.
Ca sa va puteti face o parere despre intinderea Pamantului, am sa va spun ca, inainte de nascocirea luminii electrice, trebuia intretinuta caolo, pe intreg cuprinsul celor sase continente ale sale, o adevarata armata de patru sute saizeci si doua de mii cinci sute unsprezece lampagii.
Daca te uitai la el ceva mai de departe, aveai in fata ochilor o priveliste incantatoare. Miscarile acestei armate erau diriguite ca acelea ale unui balet, la opera. Venea mai intai randul lampagiilor din Noua Zeelanda si Australia. Apoi, dupa ce-si aprindeau felinarele, acestia plecau la culcare. Intrau atunci in dans, la randul lor, lampagii din China si din Siberia. Apoi ei se furisau pe nesimtite in culise. Atunci venea randul lampagiilor din Rusia si din Indii. Apoi, al celor din Africa si Europa. Apoi, al celor din America de Sud. Apoi, al celor din America de Nord. Si niciodata nu stricau randuiala intrarii lor in scena. Era maret!
Numai lampagiul singurului felinar de la Polul Nord si confratele sau, cel cu singurul felinar de la Polul Sud, duceau un trai de trandavie si de nepasare: lucrau de doua ori pe an.

Capitolul XVII
 

Cand vrei sa faci o gluma, se intampla sa mai si minti cate putin. N-am fost nici eu prea cinstit, cand v-am vorbit de lampagii. Ma tem ca nu cumva aceia, care n-o cunosc, sa-si faca o parere gresita despre planeta noastra. Oamenii, pe Pamant ocupa foarte putin loc. Daca cei doua miliarde de locuitori care impanzesc Pamantul, ar sta in picioare, nitel inghesuiti, ca la un miting, ei ar incapea cu usurinta intr-o piata publica de douazeci de mile lungime, pe douazeci de mile latime. Omenirea ar putea fi ingramadita pe cea mai marunta insulita din Pacific.
Oamenii mari, de buna seama, nu va vor crede. Isi inchipuie ca ocupa mult loc. Se socotesc grozavi, ca baobabii. asa ca sfatuiti-i sa calculeze singuri. Ei nu mai pot de dragul cifrelor: lucrul acesta le va fi pe plac. Voi insa nu va pierdeti vremea cu astfel de pedepse scolaresti. E de prisos. Aveti incredere in mine.
Micul print, asadar, cand ajunse pe Pamant, se mira foarte mult ca nu vedea pe nimeni. Tocmai incepuse a se teme ca nu cumva sa fi gresit planeta, cand un inel de culoarea lunei se misca pe nisip.
- Buna seara - rosti micul print, intr-un noroc.
- Buna seara - rosti sarpele.
- Pe ce planeta am cazut? intreba micul print.
- Pe Pamant, in Africa - raspunse sarpele.
- Aha! ... Va sa zica nu se afla nimeni pe Pamant?
- Aici e pustiul. In pustiuri nu e nimeni. Pamantul e mare - zise sarpele.
Micul print se aseza pe o piatra si-si inalta ochii catre cer:
- Ma intreb - zise el - daca nu cumva stelele sunt luminoase numai pentru ca astfel fiecare, candva, sa o poata regasi pe-a lui. Priveste la planeta mea. E chiar deasupra noastra ... dar cat e de departe!
- E frumoasa - zise sarpele. Ce cauti tu pe-aici?
- Am niste necazuri cu o floare - zise micul print.
- Aha! facu sarpele.
Si tacura amadoi.
- Unde sunt oamenii? vorbi in cele din urma micul print.
Te simti cam singur in pustiu ...
- Singur te simti si printre oameni - zise sarpele.
Micul print il privi indelung.
- Esti un animal ciudat - ii spuse el intr-un tarziu; subtire ca un deget ...
- Sunt insa mai puternic decat degetul unui rege - zise sarpele.
Micul print zambi:
-Prea puternic nu esti tu ... n-ai nici macar labe ... nici macar nu poti calatori ...
- As putea sa te duc mai departe decat o corabie - zise sarpele.
Se incolaci, ca o bratara de aur, pe glezna micului print:
- Pe acela, pe care-l ating, eu il redau pamantului din care a iesit - mai zise. Tu insa esti neprihanit si vii de pe o stea ...
Micul print nu raspunse nimic.
- Mi-e mila de tine, esti atat de plapand pe Pamantul acesta de granit! As putea sa te ajut intr-o zi, daca-ti pare prea rau dupa planeta ta. as putea ...
- Oh! Am inteles prea bine ... rosti micul print - dar de ce vorbesti mereu in enigme?
- Eu pe toate le dezleg - zise sarpele.
Si tacura amandoi.

Capitolul XVIII
 

Micul print strabatu pustiul si nu intalni decat o floare. O floare doar cu trei petale, o floare de nimic.
- Buna ziua - zise micul print.
- Buna ziua - zise floarea.
- Unde sunt oamenii? intreba cuviincios micul print.
Floarea, candva, vazuse trecand o caravana.
Ooamenii? Sa tot fie, cred, vreo sase-sapte. Cu ani in urma, i-am zarit o data ... Nu se stie insa niciodata unde-i poti gasi. Ii poarta vantul. Ei nu au radacini si asta-i stinghereste mult.
- Ramai cu bine - rosti micul print.
- Te du cu bine - zise floarea.

Capitolul XIX
 

Micul print se urca pe un munte inalt. Singurii munti, pe care ii vazuse el vreodata, erau cei trei vulcani ai lui, care-i ajungeau doar pana la genunchi. Iar de vulcanul stins se folosea ca de un scaunel. "De pe un munte cat acesta de inalt - isi zise el atunci - am sa vad dintr-o privire toata planeta si toti oamenii ..." Insa nu zari decat colturi de stanca, foarte ascutite.
- Buna ziua - zise micul print intr-un noroc.
- Buna ziua ... Buna ziua ... Buna ziua ... - raspunse ecoul.
- Cine sunteti voi? zise micul print.
- Cine sunteti voi ... cine sunteti voi ... cine sunteti voi ... - raspunse ecoul.
- Fiti prietenii mei, sunt singur - zise el.
- Sunt singur ... sunt singur ... sunt singur ... - raspunse ecoul.
"Ce planeta caraghioasa! se gandi el atunci. Numai uscaciune, numai stanca colturoasa, numai sare. iar oamenii n-au nici un pic de fantezie. Nu fac altceva decat sa-ngane ceea ce le spui ... Acasa, eu aveam o floare: vorbea intotdeauna ea intai ..."

Capitolul XX

Iata insa veni si clipa cand, dupa ce umbla o vreme-ndelungata prin nisip, pe stanci si prin zapezi, micul print, intr-un sfarsit, descoperi un drum. Iar drumurile, toate, duc spre oameni.
- Buna ziua - zise el.
Se afla intr-o gradina de trandafiri infloriti.
- Buna ziua - zisera trandafirii.
Micul print ii privi. toti erau aidoma cu floarea lui.
- Cine sunteti voi? intreba el, inmarmurit.
- Noi suntem trandafirii - zisera trandafirii.
- Vai! facu micul print ...
Si se simti foarte nefericit. Floarea lui ii povestise ca ea era, in univers, singura in felul ei. Si iata ca se mai aflau cinci mii, toate semanand cu ea, intr-o singura gradina!
"Tare s-ar mai socoti jignita - isi zise el - daca ar vedea una ca asta ... nu s-ar mai opri din tuse, si s-ar preface chiar ca moare, ca sa scape de rusine. Iar eu as fi desigur nevoit sa ma prefac c-o ingrijesc, pentru ca altminteri, ca sa ma indurereze si pe mine, s-ar lasa sa moara cu adevarat ..."
Apoi isi zise mai departe: "Ma credeam inavutit cu o floare fara seaman, si iaca ca n-am decat o floare de rand. Cu asta numai si cu cei trei vulcani, care-mi vin doar pana la genunchi si dintre care unul e poate stins pe vesnicie, nu prea sunt un mare print ..."
Si, culcat in iarba, planse.
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu