Cauta:
Micul Print (capitolele I - X)

Micul Print (capitolele I - X)

  Autor Antoine de Saint Exupery

Capitolul I

Odata, pe vremea cand aveam eu 6 ani, am dat peste o poza minunata, intr-o carte despre padurile virgine, numita "Intamplari traite". Infatisa un sarpe boa, care inghitea o fiara salbatica. Iata copia acelui desen.

In cartea, aceea se spunea: "Serpii boa isi inghit prada dintr-o data, fara s-o mai mestece. Pe urma, nu mai sunt in stare sa se miste si dorm intr-una, timp de sase luni, cat tine mistuitul".
M-am gandit atunci indelung la peripetiile din jungla si am izbutit sa fac la randu-mi, cu un creion colorat, primul meu desen. Desenul meu numarul 1. Era asa :
Le-am aratat oamenilor mari capodopera mea si i-am intrebat daca desenul acesta ii sperie.

Ei mi-au raspuns:
- De ce sa te sperii de-o palarie?
Desenul meu nu infatisa o palarie. Infatisa un sarpe boa care mistuia un elefant. Am desenat atunci sarpele boa pe dinauntru, pentru ca astfel sa poata pricepe si oamenii mari.Ei au intotdeauna nevoie de lamuriri. Desenul meu numarul 2 era asa:
Oamenii mari m-au sfatuit sa le las incolo de desene cu serpi boa, fie intregi, fie spintecati, si sa-mi vad mai degraba de geografie, istorie, de aritmetica si de gramatica. Asa s-a facut ca am parasit, la varsta de 6 ani, o stralucita cariera de pictor. Nereusita cu desenul meu numarul 1 si cu desenul meu numarul 2 imi taiase orice curaj. Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodata, si e obositor pentru copii sa le tot dea intr-una lamuriri.

Astfel ca a trebuit sa-mi aleg alta meserie si am invatat sa conduc avioane. Am zburat mai pretutindeni in lume. Iar geografia, ce e drept, mi-a fost de mare ajtor. Puteam, dintr-o data, sa deosebesc China de Arizona. Lucru foarte folositor, daca te-ai ratacit in timpul noptii.

Asa ca eu, de-a lungul vietii mele, am avut o sumedenie de legaturi cu o sumedenie de oameni seriosi. Mi-am petrecut multa vreme printre oamenii mari. I-am cunoscut foarte indeaproape. Ceea ce nu mi-a prea imbunatatit parerea despre ei.

Cand intalneam pe cate cineva, care-mi parea mai dezghetat la minte, il puneam la incercare cu ajutorul desenului meu numarul 1, de care niciodata nu m-am despartit. Voiam sa stiu daca avea o minte intr-adevar patrunzatoare. Numai ca raspunsul era mereu acelasi: "E o palarie". Atunci eu nu-i mai pomeneam nimic de serpii boa, nici de padurile virgine, nici de stele. Cautam sa fiu pe intelesul lui. Stateam cu el de vorba despre bridge, despre golf, despre politica si despre cravate. Iar el era incantat ca facuse cunostinta cu un om atat de asezat.

Capitolul II

Asa am trait eu, stingher, fara a avea cu cine sta intr-adevar de vorba, pana cand, odata, acum 6 ani, am ramas in pana in pustiul Saharei. Mi se stricase ceva la motor. Si cum nu luasem cu mine nici un mecanic, nici calatori, ma pregateam sa-ncerc de unul singur sa duc la bun sfarsit o reparatie anevoioasa. Era, pentru mine, o chestiune de viata si de moarte. Apa de baut, abia mai aveam pentru opt zile.

In prima noapte, deci, am dormit acolo, pe nisip, la mii de leghe departare de orice asezare omeneasca. Eram mai singur chiar decat e naufragiatul pe o pluta, in mijlocul oceanului. Asa ca va inchipuiti uimirea mea, cind, deodata, in revarsat de zori, m-am pomenit ca ma trezeste un glascior ciudat. Rostea:
- Te rog ... deseneaza-mi o oaie!
- Cum?!
- Deseneaza-mi o oaie ...
Am sarit in picioare, ca lovit de trasnet. M-am frecat bine la ochi. Am privit cu luare-aminte. Si-am vazut un omulet cu totul nemaipomenit, care ma scruta cu gravitate.

Iata cel mai bun portret pe care, mai tarziu, am izbutit sa i-l fac. Desenul meu e insa, bineinteles, mult mai putin fermecator decat modelul. Nu e vina mea. Oamenii mari, pe cand aveam sase ani, ma facusera sa-mi pierd orice incredere in cariera mea de pictor si, in afara de serpi boa intregi si de serpi boa spintecati, nu mai invatasem sa desenez nimic altceva.

Prin urmare, priveam cu ochi mari de uimire la aratarea aceea. Nu uitati ca ma uflam la mii de leghe departare de orice taram locuit. Or, omuletul meu nu parea a fi nici ratacit, nici mort de oboseala, nici mort de foame, nici mort de sete, nici mort de frica. Nu avea de loc infatisarea unui copil pierdut in inima pustiului, la mii de leghe departare de orice taram locuit. Cand, in sfarsit, am fost in stare sa vorbesc, l-am intrebat:
_ Bine, dar ... ce cauti tu aici?
Iar el rosti atunci din nou, incetisor, cerandu-mi parca un lucru foarte insemnat:
- Te rog ... desenaza-mi o oaie!

In fata unei taine prea coplesitoare, nici nu mai cutezi sa te impotrivesti. Oricat de nefiresc mi se parea mie lucrul acesta acolo, la mii de leghe departare de orice asezare omeneasca, si cu toata primejdia de moarte in care ma aflam, mi-am scos din buzunar stiloul si o foaie de hartie.

Insa mi-am adus aminte ca studiasem indeosebi geografia, istoria, aritmetica si gramatica si i-am spus omuletului aceluia (cam posomorandu-ma) ca nu ma pricepeam sa desenez. El mi-a raspuns :
- Nu-i nimic ... Deseneaza-mi o oaie ...
Cum eu nu mai desenasem o oaie, i-am facut unul dintre desenele acelea doua, singurele de care ma stiam in stare. Cel cu sarpele boa intreg. Si-am incremenit, auzind ca omuletul imi spune:
-Nu! Nu! Nu vreau un elefant in pantecele unui sarpe boa! Un sarpe boa e foarte primejdios, iar un elefant te incurca foarte mult. La mine-acasa este loc atat de putin. Eu de-o oaie am nevoie. Deseneaza-mi o oaie!
Asa incat am desenat:
El s-a uitat cu luare-aminte, apoi:
- Nu! Aceasta este foarte bolnava. Fa-mi alta !
Am desenat alta:
Prietenul meu a zambit, cu dragalasenie si ingaduinta:
- Numai ca ... vezi si tu ... aceasta nu e oaie, e berbec. are coarne ...
Am facut prin urmare, desenul din nou.
El insa mi l-a dat inapoi, ca si pe cele de mai inainte:
- Aceasta-i prea batrana. Eu vreau o oaie care sa traiasca mult.
Atunci, pierzandu-mi rabdarea, deoarece ma zoream sa ma apuc de demontatul motorului, i-am facut la repezeala desenul urmator:
Si i-am spus, intr-o doara:
- Aceasta este lada! Oaia care-ti trebuie tie se afla inauntru.
Insa am vazut, cu uimire, cum chipul micului meu judecator se lumineaza:
- Chiar asa mi-o si doream! Crezi ca oaia aceasta are nevoie de multa iarba?
- De ce ma-ntrebi?
- Pentru ca la mine-acasa este loc atat de putin ...
- Negresit ii va ajunge. Ti-am dat o oaie mititica.
El s-a aplecat asupra desenului:
- Nu chiar asa de mititica ... Ia te uita! A adormit ...
Si iata cum l-am cunoscut pe micul print.

Capitolul III

Mi-a trebuit un timp indelungat pana sa pot pricepe dincotro venea.Micul print, care imi punea o multime de intrebari, parea ca niciodata nu le aude pe-ale mele. Nu m-am lamurit deplin, decat incetul cu incetul si asta datorita doar unor cuvinte pe care le rostea intamplator. Asa, de pilda, cand a dat cu ochii de avionul meu (avionul nu vi-l desenez, e un desen mult prea greu pentru mine), m-a intrebat:
- Ce bazaconie mai e si asta?
- Nici o bazaconie. Asta zboara.
E un avion. Avionul meu.
Si i-am adus la cunostinta, cu mandrie, ca eu zbor. Atunci el a strigat:
- Cum! Ai cazut din cer?
- Da! - facui eu, cu modestie.
- O! asta-i buna! ...
Si micul print izbucni intr-un dragalas hohot de ras, care pe mine ma supara destul de mult. Mie nu-mi place sa rada nimeni de nenorocirile mele. Apoi, adauga:
- Atunci si tu vii tot din cer! De pe ce planeta esti?
Intrezarind pe loc o licarire in taina care il invaluia, l-am intrebat numaidecat:
Va sa zica, tu vii de pe o planeta?
El insa nu mi-a dat nici un raspuns. A clatinat incet din cap, uitandu-se la avionul meu:
Ce e drept, cu asta nici nu poti sa vii prea de departe ...
Si multa vreme se pierdu intr-o visare. Apoi isi scoase oaia din buzunar si se cufunda in contemplarea comorii sale.
Va inchipuiti cat de mult m-a putut nedumeri crampeiul lui de marturisire in legatura cu "celelalte planete". M-am straduit, de aceea, sa aflu mai departe:
- Dincotro vii tu, prichindelule? Unde e "acasa la tine"? Unde vrei tu sa-mi duci oaia?
El mi-a raspuns, dupa o tacere ingandurata:
El mi-a raspuns, dupa o tacere ingandurata:
- E bine ca mi-ai dat si-o lada, astfel va avea si ea o casa peste noapte.
- Sigur ca da. Si daca esti cuminte, am sa-ti dau si-o funie, ca s-o legi in timpul zilei. Si-un tarus.
Propunerea aceasta, dupa cate mi se paru, il mira pe micul print:
- Sa o leg? Ce idee nastrusnica!
- Pai, daca nu o legi, se duce cine stie unde si se pierde ...
Si din nou prietenul meu izbucni intr-un hohot de ras:
- Si unde-ai vrea tu sa se duca?
- Oriunde. Drept inainte ...
Micul print rosti atunci cu multa seriozitate:
- Nu-i nimic. La mine-acasa e atat de putin loc!
Si, cuprins de-o usoara melancolie, adauga:
- Drept inainte nu poti merge prea departe ...

Capitolul IV

Aflasem inca un lucru foarte insemnat: anume ca planeta lui de bastina abia de intrecea marimea unei case!

Ceea ce nu prea avea cum sa ma mire.Stiam bine ca inafara de marile planete, ca : Pamantul, Jupiter, Marte, Venus, carora li s-a dat cate un nume, pe lume se mai afla o puzderie de alte planete, uneori atat de mici, incat numai anevoie le poti zari cu telescopul. Cand un astronom descopera vreuna dintre ele, ii da, in loc de nume, un numar. Asa, de pilda, el ii zice: "Asteroidul 3251".
Am temeinice motive sa cred ca planeta de pe care venea micul print era asteroidul B-612. Acest asteroid nu a fost zarit decat o singura data, cu telescopul, in 1909, de catre un astronom turc.

El a facut atunci, cu prilejul unui Congres International de Astronomie, o mare demonstratie a descoperirii sale. Nimeni insa nu i-a dat crezare, din pricina hainelor pe care le purta.
Asa sunt oamenii mari.

Din fericire pentru faima asteroidului B-612, un dictator turc porunci poporului sau, sub pedeapsa cu moartea, sa se imbrace ca europenii. Astronomul a mai facut o demonstratie, in 1920, imbracat de asta data intr-un frac foarte elegant. Si toata lumea, acuma, a fost de aceeasi parere cu el.

Daca v-am povestit aceste amanunte cu privire la asteroidul B-612 si daca v-am destainuit numarul lui, am facut-o din pricina oamenilor mari. Oamenilor mari le plac cifrele.Cand le vorbiti despre un nou prieten, ei niciodata nu va pun intrebari asupra lucrurilor cu adevarat insemnate. Nu va intreaba niciodata; "Ce sunet are glasul lui?" Ce jocuri ii plac lui mai mult? Face el colectie de fluturi?" Ci intreaba: "Cati ani are? Cati frati are? Cate kilograme cantareste? Cat castiga tatal lui?" Numai atunci cred ei ca il cunosc. Daca le spuneti oamenilor mari: "Am vazut o casa frumoasa, din caramizi trandafirii, cu muscate la ferestre si cu porumbei pe acoperis" ..., ei nu sunt in stare sa-si inchipuie cum arata o asemenea casa.

Lor trebuie sa le spuneti: "Am vazut o casa, care costa o suta de mii de franci". "Ce frumoasa e!" vor exclama atunci.
Tot asa, daca le spuneti: "Drept marturie ca micul print a existat intr-adevar sta faptul ca el era o fiinta incantatoare, ca radea si ca-si dorea o oaie. Cand cineva isi doreste o oaie, e o marturie ca exista", ei vor ridica din umeri si vor socoti ca nu santeti decat niste copii! Dar daca le spuneti: "Planeta de pe care venea el e asteroidul B-612", atunci va vor crede si va vor lasa in pace cu intrebarile lor. Asa sunt ei. Nu trebuie sa le-o luati in nume de rau. Copiii se cuvine sa fie ingaduitori cu oamenii mari.

Fireste insa ca noua, celor care stim ce-nseamna viata putin ne pasa de cifre! Mi-ar fi placut si mie sa incep aceasta povestire-n felul basmelor. Mi-ar fi placut sa spun asa:
"A fost odata un mic print, care traia pe o planeta doar cu putin mai mare decat el si care avea nevoie de un prieten ..."
Astfel, acelora care stiu ce-nseamna viata, totul le-ar fi aparut cu mult mai plin de adevar.

Caci mie nu-mi place sa-mi citeasca nimeni cartea in chip usuratic. O mare amaraciune ma cuprinde, in timp ce povestesc aceste amintiri. Sunt sase ani de cand prietenul meu, luandu-si oaia, a plecat. Daca incerc sa-l zugravesc aici, e pentru ca nu vreau sa-l uit. E un lucru trist sa uiti un prieten. Nu oricine a avut un prieten. Si s-ar putea sa ajung asemeni oamenilor mari, care nu se mai gandesc decat la cifre. Asa ca iata inca un motiv pentru care mi-am cumparat o cutie cu vopsele si creioane. E greu, la varsta mea, sa te apuci de desenat, cand niciodata n-ai mai incercat sa desenezi nimic, inafara de un sarpe boa intreg si de un sarpe boa spintecat, la varsta de sase ani! Nu sunt insa tocmai sigur ca voi izbuti. Cate un desen, mai treaca - mearga, in altul nu mai seamana de fel. Mai gresesc cate putin si cand e vorba de inaltime. Micul print, aici, este prea mare. Dincoace, prea mic. Sovai, de asemeni, cand ajung la culoarea vesmintelor sale. Incerc atunci asa, incerc altminteri, cand mai bine, cand mai rau. Voi mai gresi, apoi, in privinta anumitor amanunte mai de seama. Dar asta trebuie sa mi-o iertati. Prietenul meu nu dadea niciodata lamuriri. Credea, poate, ca-i seman. Eu insa, din nefericire, nu sunt in stare sa deslusesc oile prin scandura lazilor. Poate sunt intrucatva asemeni oamenilor mari. Trebuie sa fi imbatranit si eu.

Capitolul V

Descopeream in fiecare zi cate ceva in legatura cu planeta, cu plecarea si calatoria lui. Lucrul acesta se petrecea incetul cu incetul, pe masura ce-i scapa intamplator cate un gand. Astfel am ajuns, in cea de-a treia zi, sa aflu de napasta baobabilor.
A fost tot datorita oii, caci deodata micul print m-a intrebat, cuprins parca de o mare indoiala:
- E adevarat, nu-i asa, ca oile mananca copacei?
- Da. E adevarat.
- Aha! Imi pare bine.
Nu intelegeam de ce era atat de important ca oile sa manance copacei. Dar micul print adauga:
- Atunci inseamna ca mananca si baobabi?
I-am explicat micului print ca baobabii nu sunt copacei, ci niste arbori cat bisericile de mari si ca, daca ar lua cu el chiar si o intreaga turma de elefanti, turma aceasta tot nu i-ar putea veni de hac nici macar unui singur baobab.
Ideea cu turma de elefanti il facu pe micul print sa rada :
- Ar trebui pusi unii peste altii ...
Insa de indata zise, cu intelepciune:
- Baobabii, inainte de a creste mari, incep prin a fi mici.
- Chiar asa! Dar de ce vrei tu ca oile sa manace puieti de baobabi?
El mi-a raspuns: "Pai dar! Vezi bine!" ca si cand ar fi fost vorba despre un lucru foarte limpede. Si a trebuit sa-mi pun mintea la grea incercare pentru ca sa aflu singur dezlegarea.
Si, intr-adevar, pe planeta micului print se gaseau, ca pe toate planetele, si ierburi bune si ierburi rele.
Prin urmare, seminte bune si seminte rele de ierburi rele. Numai ca semintele n-ai cum sa le vezi. Ele dorm in tainita pamantului, pana cand i se nazare cate uneia sa se trezeasca. Atunci incepe sa se intinda si scoate la soare, mai intai cu sfiiciune, un firicel plin de farmec si nevatamator.

Daca e vorba de un fir de ridiche sau de un trandafir, il poti lasa sa creasca-n voia lui. Dar daca e vorba despre o planta rea, trebuie sa smulgi numaidecat aceasta planta, chiar din clipa in care ai descoperit-o. Or, pe planeta micului print se aflau niste seminte ingrozitoare ... seminte de baobab. Pamantul planetei era plin de ele. Or, de un baobab, daca prinzi de veste prea tarziu, nu te mai poti descotorosi niciodata. Napadeste intreaga planeta.
O strapunge cu radacinile. si daca planeta este prea mica, si daca baobabii sunt prea multi, o fac sa sara-n aer.

- E ceva ce tine de disciplina, mi-a spus mai apoi micul print. Dupa ce te-ai dichisit de dimineata, trebuie sa dichisesti cu grija si planeta. Trebuie sa te straduiesti sa smulgi intotdeauna baobabii, de indata ce-i deosebesti de copaceii de trandafir, cu care se aseamana mult, cand sunt foarte tineri. E o treaba plicticoasa, dar foarte usoara.

Si, intr-una din zile, m-a povatuit sa-mi dau silinta si sa fac un desen frumos, cu ajutorul caruia lucrul acesta sa le intre bine in cap copiilor de pe meleagurile mele.
"Daca vor calatori candva - imi spunea el - s-ar putea sa le fie de folos. Uneori, de lasi o treaba pentru mai tarziu, nu-i nici o paguba. Cand insa este vorba despre baobabi, intotdeauna se intampla o groaznica nenorocire. Stiam undeva o planeta, locuita de un trandav. Nu luase seama la trei copacei ..."

Iar eu sub indrumarile micului print, am desenat aceasta planeta. Mie, unuia, nu prea imi place sa fac pe moralistul. Insa primejdia baobabilor e atat de putin cunoscuta si neajunsurile care il pandesc pe acela ce s-ar rataci pe un asteroid sunt atat de mari, incat de asta data, ma abat de la tacerea mea. Si spun: "Copii! Fiti atenti la baobabi!"

Doar de aceea m-am trudit atata cu acest desen, ca sa le dau de veste prietenilor mei ca-i paste o primejdie pe langa care trec de multa vreme, ca si mine, fara sa-si dea seama. Povata merita aceasta osteneala. Poate va veti pune intrebarea: "Oare de ce in cartea aceasta nu se gasesc si alte desene, la fel de marete, ca desenul cu baobabii?" raspunsul este foarte simplu: Am incercat, dar nu am izbutit. Cand am desenat baobabii, am fost insufletit de simtamantul ca nu e nici o clipa de pierdut.

Capitolul VI

O! print micut, descopeream asa, putin cate putin, taina micii si insinguratei tale vieti. Timp indelungat tu n-avusesesi, ca sa te desfeti, decat farmecul apusurilor de soare. un proaspat amanunt, pe care l-am aflat in cea de-a patra zi, de dimineata, cand mi-ai spus:
- Tare mult imi plac apusurile soarelui. Haidem sa vedem un apus de soare ...
- Dar trebuie sa asteptam ...
- Ce sa asteptam?
- Sa asteptam ca soarele s-apuna.
La inceput ai fost nedumerit, apoi ai ras de tine insuti.Si mi-ai spus:
- Mereu ma cred la mine-acasa!
Intr-adevar. Cand in Statele Unite e amiaza, soarele, o stie toata lumea, apune peste Franta. Ar fi de-ajuns, dac-ai putea sa mergi intr-un minut in Franta, ca sa privesti apusul soarelui. Din nefericire, Franta-i prea departe. Insa tu, pe atat de micuta ta planeta, n-aveai decat sa te muti doar cativa pasi cu scaunul. Si, ori de cate ori doreai, priveai apusul soarelui ...
- Intr-o zi, am vazut cum asfinteste soarele de patruzeci si trei de ori!
Si ai adaugat, putin dupa aceea:
- Stii ... cand esti trist, iti place sa privesti apusul soarelui ...
- Erai deci trist in ziua celor patruzeci si trei de asfintituri?
Dar micul print nu mi-a raspuns.

Capitolul VII

In cea de-a cincea zi, tot datorita oii, mi se dezvalui si aceasta taina din viata micului print. Deodata, fara nici o pregatire, el mi-a pus o intrebare, rod al unor ganduri multa vreme framantate in tacere:
- O oaie, daca mananca copaceii, mananca si florile?
- O oaie mananca tot ce nimereste.
- Chiar si florile cu spini?
- Da. Chiar si florile cu spini.
- Atunci, spinii la ce folosesc?
Nu stiam. Eram, in clipa aceea foarte ocupat cu motorul meu, ma cazneam cu desurubatul unui bulon din cale-afara de intepenit. Ma cuprinsese ingrijorarea, caci pana se dovedea deosebit de grava, iar apa de baut, imputinandu-se mereu, ma facea sa ma tem de tot ce poate fi mai rau.

- Spinii, atunci, la ce folosesc?
Micul print, de vreme ce punea o intrebare, nu renunta niciodata la ea. Necajit din pricina bulonului, i-am spus si eu ce mi-a trecut prin minte:
- Spinii nu folosesc la nimic. Sunt o curata rautate din partea florilor!
- Vai!
Insa, dupa o tacere, mi-a strigat, cu un fel de dusmanie parca:
- Nu te cred! Florile-s plapande. Sunt nestiutoare. Isi fac si ele curaj cum pot. Se cred grozave cu spinii lor ...
Nu i-am raspuns nimic. In clipa aceea, tocmai imi spuneam: "Daca bulonul asta se mai incapataneaza mult, ii dau una cu ciocanul, de-l faram!" Micul print din nou ma turbura din gandurile mele:
- Si tu crezi ca florile ...
- Ba de loc! Ba de loc! Nu cred nimic! Ti-am spus ce mi-a trecut prin minte! Eu, unul, ma indeletnicesc cu treburi serioase!
El s-a uitat incremenit la mine:
- Cu treburi serioase!
Ma vedea asa, cu ciocanul in mana si cu degetele negre de ulei, aplecat asupra unui lucru care lui i se parea foarte urat.
- Vorbesti intocmai ca oamenii mari!
Cuvintele acestea ma facura sa ma rusinez putin. El insa, neindurator, adauga:
- Toate le incurci ... toate le amesteci!
Era, intr-adevar, foarte suparat. Suvitele-i de aur tremurau in vant:
- Stiu undeva o planeta, pe care se afla un Domn roscovan. El n-a mirosit niciodata o floare. N-a privit niciodata o stea. N-a iubit pe nimeni niciodata. N-a facut nimic altceva, totdeauna, decat socoteli. Si toata ziua spune, ca si tine: "Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!" si nu mai poate de trufie. Acela insa nu e om, e o ciuperca!
- O ce?
- O ciuperca!
Micul print se facuse palid de manie.
- De milioane de ani, florile-si fauresc spini.
Cu toate acestea, oile, de milioane de ani, mananca florile. Si oare nu e un lucru serios, cand vrei sa intelegi de ce-si dau ele atata osteneala sa-si faureasca niste spini care nu le folosesc la nimic? Nu e importanta batalia dintre oi si flori? Nu e ea mai serioasa si mai importanta decat socotelile unui Domn gras si roscovan? Si daca, undeva, eu stiu o floare care-n lume n-are seaman si care nu traieste-n alta parte decat numai pe planeta mea, si daca intr-o buna dimineata o oaie mititica e in stare sa o nimiceasca, asa, dintr-o lovitura, fara sa-si dea seama de ceea ce face, nici acesta nu-i un lucru important?

Se imbujora-n obraji, pe urma spuse mai departe:
- Cand cineva a indragit o floare cum numai una singura se afla in milioanele si milioanele de stele, lucrul acesta e de-ajuns pentru ca el, privindu-le sa fie fericit. "Floarea mea, isi spune el, e undeva, acolo ..." Dar daca oaia ii mananca floarea, pentru el atunci e ca si cum, dintr-o data, toate stelele s-ar stinge! Si nici asta nu e important!

N-a mai putut rosti nici un cuvant. A izbucnit in hohote de plans. Se asternuse noaptea. Eu imi lasasem sculele deoparte. Putin imi mai pasa acuma de ciocan, de bulon, de sete si de moarte. Pe o stea, pe o planeta, pe planeta mea, Pamantul, se afla un print micut, care trebuia alinat. L-am luat in brate. L-am leganat. am vorbit cu el:
- Floarea pe care ai indragit-o nu e in nici o primejdie ... Am sa-ti desenez o botnita pentru oaia ta ... Florii am sa-i desenez o armura ... Am sa ...
Nu prea stiam ce sa-i spun. Ma simteam tare neindemanatic. Nu stiam cum sa-l impac, cum sa-i mai intru in voie ... Intr-atat de tainic e taramul lacrimii.

Capitolul VIII
 

Aveam in scurta vreme sa cunosc aceasta floare mai in amanunt. Pe planeta micului print crescusera dintotdeauna flori ca toate florile, impodobite doar cu o singura cununa de petale, si care se multumeau cu foarte putin loc, si care nu suparau pe nimeni. Rasareau de dimineata, printre ierburi si pe urma, seara, se stingeau. Aceasta insa incoltise intr-o zi dintr-o samanta adusa de nu se stie unde, iar micul print luase foarte indeaproape seama la cresterea mladitei celei noi, care nu se asemuia intru nimic cu celelalte mladite. Se putea sa fie un nou soi de baobab! Copacelul insa, la putin vreme, se opri din crestere si prinse-a fauri o floare. Micul print, vazand bobocul urias ce se implinea sub ochii lui, simtea ca trebuie sa se iveasca dinlauntru o minune de faptura; insa floarea, dornica de a fi cat mai frumoasa nu mai ispravea, la adapostul incaperii sale verzi, cu pregatirile. Isi alegea culorile cu grija. Se imbraca pe indelete, potrivindu-si petalele una cate una. Nu voia sa se infatiseze mototolita, ca macii. Nu voia sa se arate decat in deplina stralucire a frumusetii sale. Ei, bine, da! era foarte cocheta! Gateala ei cea tainica tinuse astfel zile si zile de-a randul. Si iata dupa aceea ca, intr-o dimineata, chiar la rasaritul soarelui, s-a ivit si dumneaei.

Si tocmai ea, care atat de mult se trudise, a cascat si-a zis:
- Vai! abia m-am trezit ... Te rog sa ma ierti ... N-am apucat nici sa ma pieptan ...
Micul print atunci nu-si mai putu stapani admiratia:
- Cat sunteti de frumoasa!
- Nu-i asa? i-a raspuns cu gingasie floarea. Si m-am nascut o data cu soarele ...
Micul print descoperi ca floarea aceasta nu prea stia ce-i modestia, insa era atat de tulburatoare!
- Mi se pare ca e ora micului dejun - adaugase ea numaidecat - de-ai avea bunatatea sa te gandesti si la mine ...
Si micul print, fastacit, ducandu-se in cautarea unei stropitori de apa proaspata, ospatase floarea.
Astfel ajunsese ea sa-l chinuiasca, in curand, cu vanitatea ei nitel banuitoare. Asa, de pilda, intr-o zi, pe cand ii vorbea despre cei patru spini ai sai, i-a spus micului print:
- N-au decat sa pofteasca tigrii, cu ghearele lor!
- Pe planeta mea nu-s tigrii - i-a spus micul print - s-apoi tigrii nu mananca iarba.
- Eu nu sunt o iarba - i-a raspuns cu gingasie floarea.
- Te rog sa ma ierti ...
- N-am nici o frica de tigri, dar mi-e groaza de curent. N-ai avea cumva un paravan?
"Groaza de curent ... nici o pricopseala pentru o planta - s-a gandit micul print. Floarea aceasta e tare sucita ..."
- Sa ma acoperi, seara, cu un clopot de sticla. E foarte frig aici, la dumneata. esti rau asezat. Acolo, de unde vin eu ...
Aici insa s-a oprit. Ea venise in chip de samanta. Nu avea de unde sa stie cum era pe alte taramuri.Rusinata ca se daduse de gol cu o minciuna urzita atat de stangaci, a tusit de cateva ori, ca sa arunce vina asupra micului print:
- Si paravanul ...?
- M-as fi dus sa-l caut, dar vorbeai cu mine!
Ea atunci isi inteti tusea, pentru ca el sa se simta totusi cuprins de remuscari.
Astfel micul print, in ciuda bunavointei si-a iubirii sale, isi pierduse curand increderea in ea. Pusese pret pe niste vorbe fara de insemnatate si ajunsese foarte nefericit.
- Nu trebuia sa-mi pun mintea cu ea - mi-a marturisit el intr-o zi. Nu trebuie sa-ti pui niciodata mintea cu florile. Trebuie doar sa le privesti si sa le mirosi. Floarea mea inmiresma planeta, insa eu n-am stiut sa ma bucur de lucrul acesta. Povestea aceea cu ghearele, care m-a necajit atat de mult, trebuia sa ma induioseze ...
Mi-a mai marturisit:
- N-am fost in stare sa pricep nimic pe-atunci! trebuia sa o judec dupa fapte, nu dupa vorbe. Mireasma ei ma imbata si ma insenina. N-ar fi trebuit sa fug de-acasa niciodata! Trebuia ca, dincolo de bietele ei siretlicuri, sa-i presimt duiosia. Florile sunt atat de ciudate! Dar eram prea tanar, ca sa stiu cum s-o iubesc.

Capitolul IX

Cred ca el, cand a fugit de-acasa, s-a slujit de pribegirea unor pasari calatoare. In dimineata plecarii, a facut mare randuiala pe planeta. A curatat cu grija hornurile vulcanilor incinsi. Avea doi vulcani incinsi. Tocmai potriviti, spre a-si incalzi gustarea de dimineata. Mai avea si un vulcan stins. Insa, dupa cum spunea: "Nu se stie niciodata!" Asa incat a curatat deopotriva si vulcanul stins. Vulcanii, daca sunt bine curatati, ard domol si linistit, fara eruptii. Eruptiile vulcanice sunt ca focurile care rabufnesc pe horn. De buna seama, noi, cei de pe Pamant, suntem mult prea marunti pentru a ne curata vulcanii. De aceea ne si pricinuiesc o multime de neajunsuri.

Micul print, cuprins de-o usoara tristete, smulse apoi si ultimii puieti de baobab. El credea ca nu se va intoarce niciodata. Toate aceste obisnuite treburi i se parura insa, in dimineata aceea, nespus de dragi. Iar pe cand stropea, pentru cea din urma oara, floarea, si se pregatea sa o puna la adapost sub clopotu-i de sticla, se pomeni ca-i vine-a plange.
- Ramai cu bine - ii spuse florii.
Ea insa nu-i raspunse.
- Ramai cu bine - spuse el din nou.
Floarea tusi. dar nu din pricina racelii.
- Am fost o proasta - ii zise ea in cele din urma. Iti cer iertare. Cauta de fii fericit.
El se mira ca nu-l mai dojeneste. Ramase locului, descumpanit, cu clopotul de sticla in mana. Nu stia ce sa mai creada despre aceasta blandete.
- Ei bine, da, te iubesc - zise floarea. Tu n-ai stiut nimic, e vina mea. Asta n-are nici o importanta. dar si tu ai fost la fel de prost ca mine. Cauta de fii fericit ... Lasa clopotul de sticla-n pace. Nu mai am nevoie de el ...
- Bine, dar vantul ...
- Nu sunt chiar atat de racita ... Aerul proaspat al noptii are sa-mi priasca. Eu sunt o floare ...
- Bine, dar fiarele ...
- Trebuie totusi sa rabd vreo doua-trei omizi, daca vreau sa aflu cum arata fluturii. Pare-se c-ar fi ceva nespus de frumos. Altminteri, cine sa mai treaca pe la mine? Tu, unul, ai sa fii departe ... Cat despre fiare, n-am nici o frica. Am ghearele mele.
Si-i arata, cu nevinovatie, cei patru spini ai sai. Apoi adauga:
- Nu mai taragana atata, e plicticos! Te-ai hotarat sa pleci. Du-te!
Caci nu voia ca el s-o vada plangand. Atat era de mandra floarea ...

Capitolul X


Se afla prin partile asteroizilor 325, 326, 327, 328, 329 si 330. asa incat se apuca sa-i viziteze, ca sa-si caute de lucru pe acolo si ca sa se mai instruiasca.
Pe cel dintai asteroid traia un rege. Regele sedea,invesmantat in purpura si in hermina, pe un tron lipsit de orisice podoaba, dar in acelasi timp maret.
- A! Iata un supus! striga regele, cand il zari pe micul print.
Si micul print se intreba:
- Cum poate oare sa ma recunoasca, daca niciodata nu m-a mai vazut?
El nu stia ca lumea, pentru regi, e un lucru foarte simplu. Oamenii sunt, toti, niste supusi.
- Vino mai aproape, sa te vad mai bine - ii spuse regele, deosebit de mandru ca e rege pentru cineva.
Micul print cauta cu privirea un loc, ca sa se aseze, dar falnica hlamida de hermina incurca intreaga planeta. Ramase, de aceea, in picioare si, obosit cum era, incepu sa caste.
- Datina la curte nu ingaduie sa casti cand e regele de fata - ii spuse monarhul. Nu-ti dau voie sa casti.
- Nu ma pot opri - raspunse micul print fastacit. Vin de la drum lung si sunt nedormit ...
- Daca e asa - zise regele - iti poruncesc sa casti! De ani de zile n-am mai vazut pe nimeni cascand.
Cascatul e o raritate pentru mine. Haide! mai casca. E o porunca.
- Mi-e rusine ... nu mai pot ... - rosti micul print, rosind.
- Hm! Hm! facu regele. Daca e asa, iti ... poruncesc ba sa casti, ba sa ...
Se cam balbaia, si parea ca-i foarte suparat.
Caci regele tinea cu strasnicie ca nimeni sa nu-i incalce autoritatea. El nu ingaduia nesupunerea. Era un monarh absolut. Fiind insa foarte cumsecade, nu dadea decat porunci chibzuite.
"Daca eu i-as porunci - avea obiceiul sa spuna - daca eu i-as porunci unui general sa se prefaca intr-o pasare de mare si daca generalul nu s-ar supune, n-ar fi vina generalului. Ar fi vina mea."
- As putea sa ma asez? cauta sa afle, cu sfiala, micul print.
- Iti poruncesc sa te asezi! raspunse regele, tragand cu maretie o pulpana a hlamidei sale de hermina.
Micul print avea insa, o nedumerire. Planeta era mica de tot. atunci, peste cine domnea regele.
- Maria ta - zise el ... Cer iertare ca intreb ...
- Iti poruncesc sa intrebi! se grabi sa spuna regele.
- Maria ta ... peste cine domnesti?
- Peste tot - raspunse regele, cu aerul cel mai firesc.
- Peste tot?
Regele, cu un semn usor, ii arata planeta lui, celelalte planete si stelele.
- Peste toate acestea? zise micul print.
- Peste acestea toate! raspunse regele.
Caci el nu era numai un monarh absolut, era si un monarh universal.
- Si stelele te-asculta?
- De buna seama - zise regele. Numaidecat m-asculta. Eu nu ingadui nesupunerea.
Asemenea atotputernicie il minuna pe micul print. Daca si el ar fi avut-o, ar fi putut sa priveasca, nu doar patruzeci si patru, ci saptezeci si doua, sau chiar o suta, sau chiar doua sute de apusuri de soare, intr-o singura zi, fara a mai fi nevoit sa-si mute scaunul din loc! si fiindca la amintirea micii lui planete parasite il cam incerca tristetea, cuteza a-i cere regelui sa-i faca un hatar:
- As vrea sa vad un asfintit de soare ... Fa-mi aceasta placere ... Porunceste-i soarelui sa asfinteasca ...
- Daca eu i-as cere unui general sa zboare din floare in floare, asemeni unui fluture, ori sa scrie o tragedie, ori sa se prefaca intr-o pasare de mare, si daca generalul nu mi-ar indeplini porunca, cine-ar fi de vina? El sau eu?
- Maria ta ar fi - zise cu hotarare micul print.
- Intocmai. Trebuie sa ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare sa dea - spuse mai departe regele.
Autoritatea se bizuie, inainte de orice, pe ratiune. daca-i poruncesti poporului tau sa se azvarle in mare, el se va razvrati. am dreptul de a cere supunere, pentru ca poruncile mele sunt intelepte.
- Si asfintitul meu de soare? ii aminti micul print, care, de vreme ce punea o intrebare, nu uiat niciodata de ea.
- Vei avea si-un asfintit de soare. Voi da aceasta porunca. Cunoscand insa legile ocarmuirii, voi astepta pana cand imprejurarile vor fi prielnice.
- Si asta cam pe cand va fi? vru sa afle micul print.
- Hm! Hm! raspunse regele, care incepu sa caute intr-un calendar gros. Hm! Va fi pe la ... pe la ... va fi asta-seara, pe la ora sapte si patruzeci de minute! Si vei vedea cat sunt de ascultat.
Micul print incepu sa caste. Ii parea rau dupa apusul de soare. Si apoi, se si cam plictisea.
- Nu mai am nici o treaba pe-aici - ii spuse regelui. Am sa plec mai departe!
- Nu pleca - zise regele, care era nespus de mandru ca are un supus. Nu pleca, te fac ministru!
- Ce fel de ministru?
- Al ... al justitiei!
- Dar n-am pe cine judeca aici!
- Nu se stie - zise regele. Inca nu mi-am strabatut regatul tot. eu sunt foarte batran, loc pentru caleasca n-am, si ostenesc daca umblu pe jos.
- Ei! Dar am vazut chiar eu - zise micul print, aplecandu-se, ca sa mai arunce o privire de partea cealalta a planetei. Nici acolo nu e nimeni ...
- Te vei judeca, atunci, pe tine insuti - spuse regele. E lucrul cel mai greu. A te judeca pe tine insuti e mult mai greu decat a-l judeca pe altul. Daca ajungi sa te judeci cum trebuie, inseamna ca esti intr-adevar un intelept.
- Eu - zise micul print - as putea sa ma judec pe mine insumi oriunde m-as afla. Nu-i nevoie sa raman aici.
- Hm! Hm! - zise regele - cred ca pe planeta mea se afla undeva un guzgan batran. Il aud noaptea. Ai putea sa-l judeci pe acest batran guzgan. Il vei condamna din cand in cand la moarte. Astfel, viata lui va atarna de felul in care tu vei imparti dreptatea ... Sa-l gratiezi insa de fiecare data, ca sa-l ai mereu. Nu e decat unul.
- Mie - raspunse micul print - nu-mi place sa condamn la moarte, si cred ca am sa plec.
- Nu! zise regele.
Insa micul print, incheind cu pregatirile de plecare, nu voi sa-l mahneasca de fel pe batranul monarh:
- Daca maria ta ar dori sa ma supun numaidecat, mi-ar putea da o porunca inteleapta. Mi-ar putea porunci, de pilda, sa plec intr-un minut. Mi se pare ca imprejurarile sunt prielnice ...
Cum regele nu-i dadu nici un raspuns, mai intai micul print sovai, apoi, cu un oftat, porni la drum.
- Te fac ambasadorul meu! se grabi atunci sa strige regele. Era plin de maretie si de autoritate.
"Ciudati mai sunt oamenii mari!" isi spuse micul print, continuandu-si calatoria.
 
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu