Povestea ta 

Totul a inceput pe 7 februarie 2008, cand, al treilea test de sarcina, a iesit pozitiv. Au urmat zile de asteptare, zile in care imi imaginam cum va fi puiul meu mic, cu cine o sa semene, daca va fi baiat s-au fata, si multe alte intrebari, pe care sigur le are fiecare mamica. In mai, am facut prima ecografie, o ecografie care mi-a dat sperante ca o sa avem un baiat.

A venit toamna si se apropia, cu pasi repezi, si data probabila a nasterii, iar emotiile noastre erau din ce in ce mai mari. Auzeam zilnic de mamici care asteptau baieti, pentru ca asa le-a spus medicul, dar, la nastere, isi  dadeau seama ca aveau fetite. Nu ca nu a-si fi vrut fata, dar eu mai am 4 surori, asa ca imi doream un baiat in familie.

Am depasit data probabila cu 2 saptamani, iar pe 29 spre 30 octombrie a venit pe lume el, Robertelul meu, un baiat minunat, bun si cuminte. Era micut, firav, chiar daca la nastere a avut 3930g . Am asteptat cu nerabdare ziua externarii, ziua cand o sa intru cu copilul meu in casa, cand o sa avem un baiat in casa.

A trecut un an de atunci si a trecut atat de repede. Un an cu bune si rele, un an cu nopti nedormite din cauza febrei sau a dintisorilor. Cu zile in care ma uitam la el cum doarme si asteptam nerabdatoare sa se trezeasca ca sa ma pot juca cu el. Probabil ca orice mama isi lauda copilul, dar al meu nu trebuie laudat pentru ca asa este el, minunat, minunea mea de copil.

Are 13 luni, merge singur, vorbeste, nu prea mult, doar "mama", "tata", "a mea", cand se refera la piept, asa ca, daca o sa se dezvolte asa si de acum in colo, nu pot decat sa ma bucur.O sa avem si de acum incolo nopti de nesomn, zile cu griji pentru el, dar le putem depasi impreuna pentru ca suntem o famile, o familie frumoasa cu un print in mijlocul ei.