O mica luptatoare

Buna.

Numele meu este Cristina-Bianca, am 9 luni, sunt din Bucuresti si as dori sa va povestesc indrazneala mea de a lupta pentru viata.

M-am nascut cu o problema de sanatate, din cauza careia am stat 4 luni in spital. In tot acest timp am ajuns doar o singura zi acasa. In momentul revenirii in spital, doctorii nu mi-au acordat nici o sansa la viata. Vazand durerea profunda a parintilor, imediat dupa botez, Dumnezeu mi-a dat putere sa lupt. Organismul fiind slabit luam orice microb. Cand medicul imi dadea o veste buna si imi spunea ca a doua zi pot pleca acasa, se ivea o alta problema medicala si trebuia sa raman in continuare in spital. Ajunsesem sa cred ca spitalul este casa mea. Dupa 3 luni s-a constatat ca nu pot lua in greutate din cauza problemelor medicale si s-a ajuns la concluzia ca am nevoie de o operatie prin care mi se va introduce un tubulet in gat sa ma poata ajuta sa respir mai bine.

La o luna dupa operatie am reusit in sfarsit sa ajung la adevarata mea casa. Din pacate parintii mei nu pot auzi sunetele pe care le scot, dar... eu dorind sa-i fac fericiti am zis ca ar fi bine sa scot tubuletul pentru a ma auzi, dar din pacate a fost o greseala, ei ducandu-ma de urgenta la spital deoarece daca nu mi se reintroduce tubuletul in 15 minute operatia mi se inchide si este nevoie de o noua interventie. Din acest motiv eu sunt o mica santajista si nu ii las sa plece nici 5 minute de langa mine. Cum au pleacat si ajung langa usa, cum pun mana pe tubulet si ei se intorc ca prin minune. In rest sunt un copil cuminte si cam energic, nu mananc cu lingurita, doar cu biberonul.

Sper ca in ianuarie sa fiu operata pentru ultima oara, sa ii vad pe parintii mei fericiti si sa rada impreuna cu mine,sa pot sa mananc cu lingurita, sa nu ii mai sperii pe parinti.

Va multumesc ca mi-ati ascultat povestea si va pup.