Povestea ta 

Povestea noastra a inceput acum 9 ani prin luna mai. Eu aveam 15 ani, iar sotul meu avea 19, si pot sa spun ca ne-am iubit din prima clipa in care ne-am vazut, chiar daca pe atunci nu stiam, de fapt nici nu ne imaginam ca o sa ajungem asa departe cu relatia noastra, doar eram aproape niste copii.

Timp de un an si jumatate am suferit foarte mult din cauza prietenului meu (acum sotul meu). El fiind un baiat foarte atragator, erau destule fete care intrau in relatia noastra, doar asa pentru a-mi face mie rau, si el avand atata succes si fiind foarte tanar, bineinteles ca nu era nepasator in fata lor. Numai eu ca o mica fata indragostita pentru prima data, nu aveam ochi decat pentru el.

Deci un an si jumatate asa a fost relatia noastra: el se distra, iar eu sufeream. Nimeni nu se gandea, cu atat mai putin eu, ca o sa se schimbe vreodata. Dar minunea s-a intamplat in momentul in care eu am spus "pana aici". Nu mai  puteam trage de o relatie care in acel moment nu ducea nicaieri decat la o suferinta din ce in ce mai mare pentru mine.

Tinand cont ca aveam doar 16 ani  (trecuse 1 an de cand am intemeiat asa zisa noastra relatia ),  toti imi spunea ca asa e prima iubire, ca o sa treaca, o sa uit si intr-o zi nu-mi voi mai aduce aminte de el. I-am spus ca nu vreau sa-l mai vad, ca s-a terminat totul si sa ma lase sa-mi vad de viata mea ca si asa suferisem destul din cauza lui.

O luna de zile eu am plecat  la Timisoara (sunt dintr-o localitate de langa Ploiesti), nu am mai stiut nimic de el si am zis "gata , nu mai simt nimic pentru el". Dar  intoarsa acasa, l-am vazut, si am simtit ca mi se taie respiratie, pur si simplu tot ce simtisem odata resimteam acum, dar mult mai puternic. Atunci am stiut ca nu-l voi uita niciodata si-l voi iubi tot restul vietii mele. Surpriza mare intr-o zi de toamna, dupa doar 12 zile de cand ma intorsesem de la Timisoara: EL a venit la mine si mi-a spus ca ma iubeste, ca si-a dat seama ca nu poate trai fara mine, ca vrea sa-l iert si sa mai incercam o data, sa-i mai dau o sansa. Si: AM RISCAT SI AM CASTIGAT.

Au trecut 8 ani de atunci si suntem tot impreuna. Nu a fost totul roz in relatia noastra: in anul 2007 am ramas insarcinata. Eram cei mai fericiti oameni de pe pamant. Insa fericirea noastra a durat doar 3 luni, pentru ca la 3 luni de sarcina am sangerat si am fost dusa de urgenta la spital. Ni s-a spus ca nu se mai poate face nimic si trebuie sa-mi faca intrerupere de sarcina. Am plans amandoi...Nu stiam de ce ni se intampla noua asta, noua care ne doream acest copil mai mult decat orice pe lume, iar cei care nu-si doresc ii arunca la gunoi sau mai rau ii omoara. Nu intelegeam nimic... Dar pierderea acestui copil ne-a unit si mai mult si nu ne-am lasat invinsi.

Anul trecut, in 2008, in luna ianuarie ne-am facut toate analizele necesare pentru a stii daca putem face un copil sanatos. Am urmat un tratament o luna de zile si dupa aceea ne-a spus doctorul ca sa ne apucam de treaba pentru ca totul este in regula. La inceput ne-a fost putin tema sa nu mai trecem o data prin ce am trecut. In luna aprilie am aflat ca sunt insarcinata.... Nu va pot exprima in cuvinte fericirea noastra... Au fost cele mai frumoase 9 luni din viata mea. Bineinteles ca in 9 luni am facut nenumarate analize si ecografe pentru a stii ca e bine bebelusul nostru. Nu ne doream ceva anume: fata sau baiat , doar sa fie sanatos.


Si, in sfarsit, pe 03.12.2008, a venit pe lume mica noastra minune: YANIS ANDREI. Acum are 3 luni si este cel mai frumos copil din lume. Ne-a umplut viata de fericire.
  
Acum, dupa 9 ani de zile, cand nimeni nu credea in relatia noastra si nu credea ca vom reusi sa fim impreuna , acum, avem si noi O MICA FAMILIE. Familia noastra fericita si plina de sperante.

anemona, membru NN