Povestea ta 

In urma cu aproape trei ani de zile viata mea s-a schimbat complet. Daca, pana atunci, eram o femeie trista, daca, pana atunci, eram o sotie inchisa, o fiica vesnic neinteleasa si o profesoara  prea obiectiva, daca, pana atunci, eram o fiinta nefericita, acestea erau fiindca imi lipsea ceva.Golul imens care se cuibarea in mine ma indeparta de familie si de prieteni, de colectivul de la scoala si de elevi. Devenisem pur si simplu de nesuportat si reusisem sa umbresc si fericirea celor care ma iubeau.

M-am casatorit la varsta de 21 de ani, tanara, dar m-am casatorit din dragoste cu un om care ma iubeste cu adevarat. Eram in primul an de colegiu si, impreuna, am reusit sa termin scoala. Am avut sprijinul lui, la fiecare pas si fiecare decizie am luat-o impreuna. Grija mea, atunci, era sa nu raman insarcinata, vroiam sa-mi creez o cariera, aveam cu totul alte aspiratii. Zis si facut, sotul imi accepta orice decizie, familia deasemenea.
Imediat dupa terminarea colegiului am intrat ca profesoara la o scoala din mediul rural, fiind nevoita sa stau in chirie departe de familie. Acolo m-am integrat destul de repede, insa singurul inconvenient era ca imi vedeam familia doar la sfarsit de saptamana, si de aici incepusera sa apara problemele. In plus ma simteam din ce in ce mai nefericita, imi lipsea ceva. Un copil.

Ne-am hotarat deci sa concepem unul, sotul fiind de acord cu mine, ca de obicei. Fiind obisnuita sa obtin tot timpul ce vreau credeam ca e simplu si mi-l inchipuiam deja la vreo trei anisori cuminte foc. Insa n-a fost sa fie asa. Se scurgeau lunile, si nimic... ehe... au inceput sa treaca anii si nimic. Si de aici au inceput adevaratele probleme ,ma simteam neindreptatita. Imi uram sotul atunci cand imi spunea sa stau linistita ca mai avem timp, imi uram familia care imi spunea sa am rabdare. Incepusem sa urasc medicii care imi tot spuneau ca nu am nimic fizic, si ca toate problemele sunt din cauza stresului. Nici nu trecea bine luna, eu cu testele de sarcina, apoi lacrimi si iar lacrimi.

Pana intr-o zi de noiembrie, cand, cu toate ca imi pierdusem increderea, m-am hotarat sa mai fac un test. Abia am avut puterea sa il verific, iar, in momentul cand am vazut doua liniute, am inceput sa tremur, am fost atat de coplesita de emotii. Nu-mi venea sa cred, sotul meu la fel era de fericit. Ca sa ma asigur, a mai luat un test, care a iesit tot pozitiv, iar in zilele urmatoare eram la ginecolog sa-mi confirme sarcina. De atunci am devenit cu totul alta femeie. Am renuntat la serviciu intrand in concedii medicale pentru ca bebe sa fie in siguranta, am renuntat la vicii (cafea si tigari), mancam sanatos.

Incet, au trecut si cele noua luni de sarcina, si iata ca ma aflam intr-o frumoasa zi de 4 iunie 2008, la un spital de pe malul Dunarii. Era o zi frumoasa de vara, cu mult soare, iar eu ma aflam in sala de operatii. Am nascut la ora 9si 12 minute, cu o echipa de medici extraordinari, un ingeras de fetita sanatos, cu scor apgar 10. De data asta familia mea era cea care trecea prin adevaratele emotii.,Eram anesteziata total dar pot sa jur ca mi-am auzit si eu copilul plangand atunci cand s-a desprins de mine.

De atunci am devenit un alt om: am invatat sa iubesc viata, am invatat sa accept lucrurile si bune si rele, am invatat sa am rabdare si sa iubesc neconditionat. Alaturi de copilul si familia mea sunt cea mai fericita sotie, fiica si MAMA din univers.

Pe fetita mea o cheama Alexia, are acum un anisor si 7 luni, si o iubesc nespus de mult. Iti multumesc mami ca existi, si multumesc tatalui si bunicilor tai ca au fost si sunt alaturi de mine.