Povestea ta 

Aproximativ 90 % dintre cele care au fericirea de a deveni mame, fac sacrificii enorme pentru copilasii lor. Dar exista si procentul de 10% din categoria mamelor care persoana lor le este mult mai imprortanta si renunta pur si simplu la copil sau daca il pastreaza , se poarta cu acesta intr-un mod nefiresc.Va povestesc toate acestea deoarece sunt mama unei fetite minunate, care daca nu avea dragostea noastra, a parintilor, a lui Dumnezeu, a oamenilor din jur, nu ar fi avut ocazia sa se nasca, cu atat mai putin sa supravietuiasca la ceea ce avea sa urmeze.

Eram in 24 de saptamani cand am aflat ca avea o malformatie congenitala la cord. Au urmat luni cumplite, controale peste controale, medici peste medici. Nu stiam ce va fi......Desi erau si medici care ma sfatuiau sa renunt am luat decizia de a merge mai departe, a venit ziua care ar fi trebuit sa fie cea mai fericita din viata noastra. Dar...pentru noi incepea adevaratul chin.

Imediat dupa ce am nascut, mi-au luat-o si au trimis-o la Tg. Mures. Nici macar nu o vazesem, nu o auzisem, incercam sa-mi amintesc imaginea ei de la ultimul ecograf, incercam sa-i simt miscarile cu o zi inainte de a naste, incercam sa-mi imaginez plansul ei de bebelus, dar totul se termina in lacrimi.

Dupa cateva zile m-au externat si am plecat urgent la ea, ma lasau sa o vad la terapie intensiva din 3 in 3 ore, cand mergeam sa ii duc lapticul. In ziua in care a implinit 25 de zile au luat-o pentru operatie. Am simtit cum ma sfarsesc 11 ore cat a a durat operatia, 11 ore de durere si multe altele dupa. trei luni am stat internate intr-un oras unde nu cunoasteam pe nimeni , la sute de km de casa, de familie.

Cand a implinit 2 luni am tinut-o pentru prima data in brate si am alaptat-o. Dupa foarte multe complicatii a inceput sa-si revina, era din ce in ce mai bine, iar medicii au zis ca ne pot externa. Eram atat de fericita, parca rasarise soarele pe strada noastra.

Dupa mai mult de un an de suferinta, cand nu puteam sa-mi fac prea multe sperante, in sfarsit simteam ca sunt mama, si ce mama fericita. Nu mai conta ca micuta noastra avea o operatie de la gat la buric, nu mai conta ca timp de 6 luni nu am inchis un ochisor, mereu o leganam in scaunelul de masina sa-i alin durerea. Nu mai conta ca la 2 luni mi-au dat-o cu 2.600 g ( cand ea se nascuse cu 2.900). Totul era frumos pentru ca eram impreuna. De aceea nu pot intelege acele mame, pe care am avut ocazia sa le cunosc pe perioada spitalizarii ce renuntau la puiutii lor, copii atat de sanatosi si frumosi, ii abandonau.

Eram intr-un salon cu mame cu copii, eu eram printre singurele fara. In acele momente imi doream sa iau eu toti copii parasiti si sa le ofer o viata asa cum merita. Am intalnit de asemenea si mamici care au trecut prin greutati, mai mici sau mai mari, mamici care nasteau copii prematuri de cateva sute de grame si care, acum sunt niste copii sanatosi si frumosi, mame care aveau copilasi cu probleme, care si acum lupta pentru sanatatea lor, dar care nu i-au abandonat, ci care le-au oferit toata iubirea lor.

A trecut un an, iaracum, desi inca este un subiect delicat pentru noi, ne bucuram de micuta noastra care este minunata, vesela, jucausa. Dumnezeu ne-a dat multa putere si am ajuns la concluzia ca dragostea de mama este cel mai puternic sentiment din lume.

Hellenaa, membru NN