Povestea ta 

Buna ziua. Citind povestile d-voastra m-am gandit sa va trimit si eu povestea mea.

M-am casatorit pe data de 19 iunie 2007. Ne-am dorit foarte mult un copil, dar nu ramaneam insarcinata. Prin decembrie 2007 s-a produs minunea si am ramas insarcinata. Am fost foarte bucurosi pentru ca deja intrasem in panica ca nu o sa pot avea copii.

Prin luna 5 a trebuit sa-mi iau concediu de risc maternal ca mi-a coborat sarcina si colul uterin s-a scurtat la 3 cm, din cauza serviciului ca stateam 9 ore in picioare in fiecare zi chiar si sambata.

Pe la 38 saptamani am fost la control sa vad cum este copilul. Era bine, nu erau probleme. Saptamana urmatoare am fost din nou la control in spital ca medicul meu era de garda si urma sa plece in concediu. M-a consultat si mi-a spus ca sunt dilatata de 2 cm. Am ramas in spital, mi-a rupt apa, mi-a facut injectie si mi-a dat o pastila sub limba. Asta s-a intamplat pe la ora 9 dimineata. Dupa aceea m-am plimbat pe coridor pana la ora 18:30 cand m-am pus in pat. Ma dilatam, dar nu aveam dureri. Am luat 4 pastile sub limba, dar nu a avut efect. Pe la ora 20 mi-au pus perfuzie, iar la 20:30 m-a urcat pe masa, eram dilatata de 9 cm. M-am chinuit foarte mult sa nasc fara dureri. Am impins si a iesit copilul pana la jumate cu manuta la cap si cordonul ombilical si-l strangea cu manuta. S-a urcat dr. pe mine si m-a apasat de 2 ori sa iasa copilul.

Era o fetita de 3,400 kg, 51 cm cu scorul Apgar 10. Mi-au spus ca este sanatoasa ca nu sunt probleme, dar nu era asa. Am nascut la ora 14.45.

Cand m-am trezit dimineata m-am dus sa o vad, cand am privit-o am inceput sa plang. Era cu tubul de oxigen in gurita, cu perfuzie in caput si il aspirau tot timpul. Era cianotic la fata si avea un hematom la caput. O asistenta a venit si mi-a spus ca o sa fie bine, a vorbit cu d-na dr. la telefon si i-a spus ce sa faca ca era plecata din oras. Asa a fost pe la ora 17 copilul respira singur, dar perfuzia o mai avea in caput. Mi-a fost foarte greu sa stau sa ma uit la ea si sa nu o pot lua in brate sa o mangai. Apoi a facut icter si au tinut-o la lampi 2 zile jumate. Acuma este perfect sanatoasa si ne bucuram de ea in fiecare zi.

Are 7 luni si 2 saptamani, 4 dintisori, spune tata, papa, da si incepem sa facem primi pasi. Este foarte bucuroasa rade tot timpul si nu stie sa planga.

Cu ea langa noi ne simtim impliniti si nu vedem viata fara ea. Nu m-am gandit niciodata ca un copil poate sa-ti schimbe viata si ca poti sa-l iubesti asa mult.

Va multumesc ca mi-ati dat posibilitatea sa va spun si eu povestea mea la inceput mai trista, dar cu un final fericit. MA BUCUR IN FIECARE ZI DE COPILUL MEU DE ORICE LUCRU FACE.
 
steff, membru NN