Povestea ta 

Povestea noastra incepe intr-o dimineata de ianuarie 2008, cand eram pe terasa casei mele si  m-am gandit eu ca sa imi fac un test de sarcina care a iesit pozitiv spre surprinderea si fericirea mea Spun  surprindere pentru ca ce-i drept nu ne-am protejat in luna decembrie pentru ca am fost mult prea ocupati cu noul apartament, mobila, electrocasnice etc., dar nu ma asteptam. 

In decembrie  primisem cheile noului nostru apartament, si numai la bebe nu ne gandeam. Cochetasem cu ideea inainte, dar nu ma gandisem serios la asta. Si iata ca din prima am ramas insarcinata.  Simptome nu aveam, dar testul iesise pozitiv! Eram in al 9-lea cer. Nerabdatoare am sunat la doctor de la munca si mi-a zis ca ma primeste in ziua aceea. La control, echo, etc, nu a putut sa-mi confirme sigur pentru ca sarcina era abia la inceput, saptamana a 3a cel mult. Mi-a luat sange si mi-a facut testul, a doua zi aveam confirmarea: asteptam un bebelus. Eu, oricum, nerabdatoare imi mai facusem un test seara, care iesise pozitiv, deci dubii nu mai aveam.

I-am spus sotului seara, l-a surprins, nu se astepta la asta si s-a bucurat si el enorm, plus ca venise cu flori in seara aia, a simtit el ceva.

Asa a inceput odiseea celor 40 saptamani (care au fost aproape 42). Am renuntat la tigari, alcool, cafea, etc.

Toata sarcina a decurs minunat, nu am avut nici o problema, niciodata nu mi-a fost greata, nimic. Doar un pic somnolenta la inceput. M-am ingrasat in schimb 20 de kilograme.
Am intrat in concediu prenatal in saptamana 36 si stateam acasa, filme, ma plimbam etc.

Din saptamana 38 am inceput sa astept, stiam ca se poate intampla oricand. Bagajul era pregatit, angajasem o dula sa ma ajute la nastere, ea ma invatase ce sa fac, cum sa respir, pozitii pentru impins, alesesem spitalul etc.

Acum ma duceam de 2 ori pe saptamana la spital si tot intrebam, cum e, cand vine, doctorii imi spuneau ca mai e, totul se prezinta bine si ca mai trebuie sa astept.

Trebuie sa precizez ca am nascut in Cehia, si aici nu e poti sa-ti alegi doctorul, sau sa alegi cezariana, si nu trebuie sa dai nici o spaga. Nasti cu cine e de garda atunci, cezariana se face doar daca e necesar. Alesesem sa nasc in apa.  Toate analizele, echo 4D etc. din timpul sarcinii au fost gratuite.

Si asa tot asteptam, ma plimbam si in padurea de langa casa, trecuse deja data probabila a nasterii. Prietenele ziceau ca nu sunt normala, poate ma apuca nastera plimbandu-ma de nebuna. Le-am zis ca nu e nimic, ca am eu timp sa ajunga acasa si la spital, ca nu nasti in 30 minute ca in filmele americane, cand ii vezi pe toti ca fug la prima contractie la spital.

Si tot asteptand, nu se intampla nimic, dopul gelatinos il eliminasem deja de 2 saptamani, asa ca vineri cand deja intram in a 42-a saptamana, m-au programat pentru luni pentru inducere.

Vreau sa zic ca am incercat toate metodele de declansare a nasterii pe care mi le-a zis dula, ce citisem pe internet, totul, nimic nu se intamplase. Bebelusul meu nu vroia sa iasa, se simtea prea bine la mamica in burtica. Deja devenisem prea nerabdatoare.

Noi nu am vrut sa stim ce va fi, in prima parte a sarcinii credeam ca va fi fetita, alesesem si numele, apoi, nu stiu, instinctul probabil, eram din ce in ce mai convinsa ca va fi baiat.

Asa ca luni la 6 dimineata cu bagajele de spital si cu sotul ne-am prezentat la spital.  Am facut toate formele de internare, etc. Si ne-am instalat frumusel in camera de nastere, parca ziceai ca venisem la hotel Camera arata bine, cu pat mare, cada pentru nastere, dus etc. Nu mi-a fost nicio clipa frica de nastere. Eu cred ca cel mai important e sa gandesti pozitiv.

Asistenta, care spre fericirea mea vorbea putina engleza, mi-a pus doua pastilute in vagin si a zis sa asteptam. Nu se intampla nimic, sotul meu citea, eu ascultam muzica.

Peste 2 ore a inceput, direct, cu contractii la fiecare 3 minute, destul de dureroase. Mare ajutor mi-a fost dula care imi tot zicea sa nu uit sa respire in timpul contractiilor, ceea ce ma ajuta enorm. Am intrat in cada, era bine pentru ca ma simteam mai usoara si durerile erau mai usor de suportat. Problema la mine a fost ca nu m-am dilatat. A venit asistenta si mi-a introdus doua supozitoare pentru dilatatie. Intre contractii vreau sa spun ca zambeam, mai ingrijorat era sotul meu, ii era mila de mine, ca ma doare. Mi-a rupt asistenta si apa.

Durerea mi se parea de suportat, desi pot sa zic ca dureri d’astea nu mai avusesem pana atunci. Am refuzat epidurala, pentru ca citisem si multe dezavantaje ale ei, inclusive prelungirea travaliului, ajungerea la cezariana, si multe altele.
Partea cea mai dificila a nasterii, a fost ca mi-a venit sa imping cand aveam doar dilatatie 5, bebele vroia sa iasa, si eu nu eram pregatita, asa ca m-au scos din apa, m-au intins pe pat, cu monitorul pe burtica sa monitorizeze bataile inimii bebelusului, am mai primit niste perfuzii pentru dilatare, si cand imi venea sa imping faceam tot posibilul sa nu imping, ma tineau de mana dreapta sotul si de mana stanga dula si asa rezistam. Dupa aproape 3 ore eram pregatita de nastere. Acum imi ziceau sa imping dar nu mai aveam eu prea multa forta. Cu masca de oxigen si cu ajutorul sotului incepusem sa imping. Apoi a intervenit o alta problema , bebele vroia sa iasa cu uterul meu cu tot, luase in cap uterul. Din fericire doctorita a reusit sa il dea la o parte, si mi-a zis ca trebuie sa-mi faca epiziotomie ca trebuie sa il scoata cat mai repede. Am fost de acord si in cateva minute bebelusul a iesit. Am auzit “ It’s a boy” si am vazut doi ochi mari si negrii. Ochisorii baietelului meu. Dupa 8 ore de travaliu, baietelul meu se nascuse, era 6 octombrie 2008, 15:25.

David nu a plans, in schimb a stranutat, am inceput sa rad. Apoi m-au cusut, si m-am intins pe pat, mi-au pus baietelul la san si asa a inceput bebele sa suga.

Apoi mi l-au luat pentru masuratori, spalat. Sotul meu s-a dus cu el. Mi-au adus mancare la pat apoi, si am reusit sa mananc o supa, si apoi sa ma spal si sa ma schimb.

Vreau sa zic ca dupa o ora eu puteam sa stau in sezut si ma simteam excelent. M-au transferat intr-o camera. Eram 3 fete acolo, si intre timp am mai facut un dus si il asteptam pe David cu nerabdare. Dupa 3 ore mi l-au adus, spalat si “aranjat”. O asistenta care vorbea engleza, mi-a aratat cum sa-l schimb, unde sa pun scutecele murdare, hainele, etc. Cum sa-l spal, mi-a aratat pozitiile de alaptat si tot ce trebuie.

M-am bucurat enorm ca aici se practica “roomingul”. In spital, am fost tratata excelent, si toata lumea era draguta si vorbea frumos cu tine si  te ajuta cand nu stiai ceva sau aveai o problema.

De a doua zi, mi-am dat seama cum va fi bursucelul nostru iubit, pentru ca el nu dormea intre supturi, cu ochii lui mari se uita peste tot, si cu manuta lui, s-a agatat de gratiile patutului la o zi dupa nastere. Perioada de pana la 3 luni, cand a avut colici, a fost groaznica, plangea in fiecare seara cate 4 ore, si nu plangea, mai bine zis urla. Dar, din fericire a trecut si asta.

Acum ingerasul meu are 7 luni si e un copil minunat, rade tot timpul, topaie, mananca bine, facem plimbari lungi, e foarte sociabil si se simte excelent cand avem musafiri. Suntem o familie fericita! Nimic nu se compara cu fericirea care ti-o aduce un bebelus.

ary1a, membru NN