Cauta:
Asa a fost sa fie...

Asa a fost sa fie...

Data: 11.01.2010

Nu stiu cu ce as putea incepe, pentru ca imi este destul de greu sa vorbesc despre experienta pe care am avut-o pana la venirea micutei mele Ariana. Dar, totusi, o sa imi fac curaj si o sa incerc sa va povestesc.

Eram in preajma sarbatorilor de iarna, anul 2003, abia ma mutasem, impreuna cu viitorul meu sot. Ma simteam foarte ciudat. Deja ceva nu era in regula. Imi tot puneam intrebari. Raspunsurile  aveam sa le  aflu mai tarziu. Nebanuind ce avea sa m-i se intample, trecem peste sarbatorile de iarna si intram in noul an cu alte griji si multe intrebari.

Luna decembrie nu imi venise menstruatia, dar stiindu-ma cu probleme nu am dat importanta si am zis hai sa cautam o farmacie sa luam un test de sarcina. Zis zi facut. Am ajuns acasa si am facut testul. Era pentru prima oara cand faceam un test de sarcina, asa de multe emotii aveam si tremuram toata. Iubitul meu astepta in sufragerie, eu la baie, se simtea tensiunea crescand si era o atmosfera incarcata, pentru ca imi treceau fel si fel de ganduri prin cap. Ce voi face daca va fi pozitiv? Cum le vom spune celorlalti? Nu este prea devreme sa vina cineva in viata noastra cand nu suntem pregatiti?

Intre timp am aruncat o privire la test si, spre uimirea mea, am vazut cum au aparut 2 liniute roz. Iubitul astepta. Am  iesit si i-am aratat testul i-am explicat ce inseamna, si s-a schimbat complet la fata, nu era vreu semn de bucurie pe fata lui, nici macar sa zambeasca in coltul gurii, nimic, nici macar nu a schitat vreun gest. Asteptam reactia lui, si apoi imi comunica decizia lui: "Nu putem sa il pastram pentru ca este prea devreme, abia ne-am mutat impreuna, si ce vor crede parintii mei? Dar vecinii? Abia incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca m-am insurat, dar sa mai cresc si un copil..."

Am zis ca mi-a cazut tavanul in cap cand am auzit aceste cuvinte din partea omului cu care aveam sa imi petrec restul vietii. Pur si simplu auzeam numai acele cuvinte si tot se repetau in capul meu si imi ziceam ca nu se poate, nu m-i se poate intampla mie asa ceva!

Si asa am ajuns sa fac, impotriva vointei mele, o intrerupere de sarcina. Era in dimineata zilei de 12 ianuarie, stiam ce avea sa se intample in acea zi. Banuiti ce s-a intamplat apoi.

Cand am iesit de acolo, eram toata schimbata la fata, si aveam lacrimi de crocodil, si abia ma puteam tine pe picioare si iubitul meu a venit si m-a luat in brate, am plecat spre casa.
Pe drum nu am schimbat nici o vorba, nici acasa, pur si simplu lucrurile se derulau foarte normal pentru el, dar pentru mine, parca nu mai venea dimineata. Am stat in pat ghemuita si plangeam asa de tare, si simteam lacrimile cum imi curgeau pe obrazul fierbinte, si el nu era langa mine sa ma consoleze, sa imi spuna ca  o sa fie bine, ca este langa mine, sa imi inteleaga durerea, in schimb el a tipat la mine sa nu mai plang. Si asa ma facut sa uit de tot ceea ce a fost frumos intre noi, si sa puna intre mie si el un zid, pe care abia l-am spart, si i-am facut din nou loc in viata mea si in inima mea. Mi-a fost destul de greu sa accept ca trebuie sa trec peste toate cuvintele care mi-au fost adresate din partea lui si ca nu am avut parte de sprijnul lui, fiind totusi o situatie delicata, era vorba de o sarcina, de primul nostru copil, era fructul iubirii.

Asa au trecut 4 ani de atunci, si spre uimirea mea si a lui, sosise intr-adevar momentul sa avem un copil, am vorbit despre ceea ce se intamplase in trecut, la cat de aproape imi va fi cand voi fi insarcinata, si sa ma spijine, moral si psihic, pentru ca totusi nu este usor sa treci prin asemena incercari, mai ales cand cineva nu iti este aproape,  si am ajuns la concluzia ca ar trebui sa avem un membru nou in familie, si  se pare ca asa s-a intamplat.

Imi aduc aminte parca ar fi fost chiar ieri, era de Sfantul Mihail si Gavril, ziua de 8 noiembrie,  eu fericita ca voi fi mamica, plina de sperante, deja  gandul ma ducea departe, la  cum o sa fie cand imi voi tine pruncul in brate. Nu conta ce ar fi spus ceilalti, eram doar eu si sufletul acela, care crestea in mine. Dar bucuria mea a durat foarte putin, pentru ca, in aceeasi seara am pierdut sarcina, in somn am simtit cum am fost usurata de ceva ce era in plus in corpul meu - exact asta am simtit - si m-am trezit din somn, si sangeram, am plecat la spital de urgenta si am asteptam 4 ore pana sa ma bage cineva in seama, pentru ca erau mai importante cele care vroiau sa faca un avort, nu aveau prioritate cele cu probleme de genul meu.

La spital am fost cu o prietena, si am stat acolo fara nimeni apropiat mie, sotul meu era la serviciu. Ce sa spun!? Ca este cel mai rau lucru posibil care ti se poate intampla sa nu ai pe al cui umar sa plangi, sa te linisteasca, sa iti spuna ca poate va fi bine, si ca ar trebui sa speram ca nu s-a pierdut nimic. Abia intr-un tarziu a venit la spital, cand  eu inca mai asteptam sa intru sa imi faca cel putin un control sa vada ce s-a intamplat, un ecograf, si asta datorita insistentelor mele . Dar cat timp am asteptat, nu am scos nici eu nici el un cuvant, pentru ca as fi explodat, si cine stie ce as fi zis in momentele alea, pur si simplu vedeam negru in fata ochilor de suparare, mai ales cand simteam ca se eliminase tot, eram goala pe dinauntru.

Rezultatele erau exact cum ma asteptam, pierdusem sarcina, pentru ca nu se mai vedea nimic la ecograf, am urmat un tratament si m-am simtit bine de  la el!
Am reusit sa trec si peste perioada asta grea, si stau si ma gandesc ca lucrurile se petrec in viata  cu un scop, si mi-am zis mereu asa a fost sa fie, pentru ca nu era probabil momentul sa se intample atunci, ci mai tarziu!

A mai trecut inca jumatate de an de atunci, si am reusit sa raman insarcinata. Tocmai implinisem 24 de ani, eram in concediul de odihna si am dat si o petrecere cu ocazia asta, si tot am observat in perioada asta ca aveam oarecum niste stari ciudate, somnolenta, oboseala in permanenta, si nu mai putem sa mananc, daca reuseam sa bag ceva in gura toata ziua era bine, altfel nu mancam. Cand sa revin la serviciu, pe 28 iunie, dimineata plec cu masina am ceva probleme cu ea, ma lasa in mijlocul intersectiei, lumea o luase razna, si eu abia am reusit sa o scot de acolo sa nu ma cert cu cineva, caci eram foarte irascibila, orice mi s-ar fi spus,  ma suparam rau de tot, imi sun seful si ii zic ca nu pot sa ajung ca imi duc masina la service, si mi-am luat toata ziua libera.
Ma batea gandul sa ma duc si la farmacie sa imi iau test de sarcina. Asta am si facut.

Am ajuns acasa, l-am si facut, si erau 2 liniute tare simpatice, radeam si urlam de bucurie, si pentru prima oara l-am vazut schimbat la fata, spre bine, nicidecum suparat, avea un zambet mare si m-a luat in brate si ma sarutat si am discutat. Intre timp ce vorbeam noi, imi porneste o hemoragie de toata frumuseta, si repede la spital, dar cu ce, ca a mea masina era stricata, tocmai cand avem nevoie de ea ne-a lasat, am luat taxiul si am fugit. Am asteptam timp de 2 ore pana ne-a primit medicul de la urgenta, un medic de la Bucuresti, care mi-a dat un tratament bunicel, sa zicem, ce m-a tinut pe picioare 2 zile, si luni dimineata iarasi mi-a pornit hemoragia. Am luat hotararea sa plecam la Bucuresti, la Polizu, nici macar nu stiam unde este, abia am reusit sa plec cu cineva cu masina, si m-au internat cei de acolo de urgenta.

Dar surpriza cea mare, pentru cei de acolo, a fost ca, la ecograf, nu se vedea sarcina, si imi tot ziceau ca unde este, si le-am explicat ca eu avand uterul dublu (o membrana ce  separa uterul in 2 cavitati si anume uterul stang si uterul drept), nu stiau  unde este situata sarcina. Abia abia au reusit sa gaseasca ceea ce ei se chinuiau de jumatate de ceas.
Am fost trecuta pe tratament imediat, si bunul Dumnezeu a vrut sa imi dea un doctor de nota 20, care a avut grja de mine, pe toata perioada sarcinii. Mi-a aratat, de la inceput, cum creste aceea fiinta minunata in pantecul meu, si cat de frumoasa era senzatia cand am vazut un punctulet mic, de dimensiunea unui varf de ac ce crestea asa de repede. Asa de bine m-am simtit, ca nici nu am cuvinte sa descriu, de fapt cuvintele sunt putine pentru a descrie tot acest sentiment, si voi, mamicilor, stiti destul de bine ce inseamna.

Am trecut prin multe incercari pe perioada acestor 9 luni de sarcina, am facut analize, mi-a iesit RH-ul pozitiv, sotul il avea negativ, si au urmat drumuri din ce in ce mai dese la Bucuresti, si controale si ecografii, si triplu test pozitiv, deci urma sa aibe un handicap, si am ajuns pe la Medlife sa facem 4D si acolo ne-a linistit, cat de cat, dar, lasand in inima noastra o urma de indoiala, ca ar putea sa aibe copilul meu ceva, acel copil pe care il asteptam de-o viata si sa nu ma pot bucura de aceste saptamani - nu concepeam sa se intample ceva pe parcursul sarcinii, sa aibe probleme.
Va dati seama, deci, ce era in sufletul meu, sa aflu toate astea, cand stiam prin ce trecusem in anii precedenti. Doctorul meu era singurul care imi ridica moralul, si stia ca o sa fie bine, si o sa nasc un copil sanatos. Am inceput sa gandesc pozitiv, si sa ma rog la bunul Dumnezeu sa fie sanatos.  Am aflat la ecografia 4D ce avea sa fie, abia la 23 de saptamani cu 2 zile inainte sa implineasca sotul meu 29 de ani ne-a aratat ce va fi. Era o fetita mica, dupa parerea doctoritei de acolo, si nu prea vroia sa ne incurajeze, avand in fata rezultatul triplului test, tot imi spunea ca va avea spina bifida, pur si simplu am refuzat sa cred, si nu vroiam sa fac intrerupere de sacina. Am mers mai departe, si incet, incet simteam cum micuta mea domnisorica isi facea tot mai des simtita prezenta!

Eiii, a venit momentul in care aproape faceam 40 de saptamani, si, cu 3 zile inainte, doctorul meu ma interneaza sa vada cate grame a luat fetita si cum mai sta inauntru, sa nu intre in suferinta fetala. Ma duce doctorul la ecograf si imi zice ca fata mea nu are greutatea unui fat de 40 de saptamani, si ca dupa cum aratau datele acolo aveam mai putin cu 6 saptamani, si eram in 34 de saptamani. Au luat toate ecografiile la mana, si el si alti doctori si timp de 3 zile, de analize medicale s-au hotarat sa imi faca cezariana pe 11.02.2009, exact data la care trebuia sa nasc normal.
M-au bagat in sala, mi-au facut rahi-anestezie, pentru ca vroiam sa asist la venirea pe lume a fetitei mele, si sa o vad pentru prima oara, sa ii aud glasul. Si, la nici 5 minute dupa ce m-au asezat pe masa de operatie, au si scos-o.
Era o mogaldeata de 2200 grame, si lungana de 50 cm, si avea si glas, ca a tipat odata si s-a linistit. Au infasat-o si mi-au pus-o cu obrajorul ei stang in palma stanga, Doamne... era asa de catifelata si de calda, si rosie la fata, si niste ochisori mici, si asa de curata, nu imi venea sa cred ca este a mea, si ca, in sfarsit, au reusit sa o scoata de acolo. Plangeam incontinuu, nu puteam sa ma abtin, as fii vrut sa o tin in brate, dar nu aveam cum, ca trebuiau sa ma "repare", ii auzeam pe alta parte pe doctori cum ziceau ca nu mai gasesc uterul, ca au gasit vezica, si fel si fel de treburi. Dar pe mine nu ma interesa asta, eu puteam sa nu mai fiu, daca era fetita mea bine si sanatoasa.
Doctorul mi-a zis ca am avut mare noroc si eu si fetita, pentru ca au fost foarte mari complicatiile si ca "am avut zile"!
Acum fetita mea are aproape 10 luni, si este sanatoasa, si vioaie si de-o veselie, si cand ne zambeste uitam de toate!
Imi doresc sa fiu sanatoasa sa o pot creste si sa pot sa ii ofer o educatie si tot sprijunul din lume, sa aiba pe cine sa se bazeze, caci noi, parintii, ei suntem langa ea, si trebuie sa o ocrotim de tot ceea ce este rau.
Ii multumesc si bunului Dumnezeu ca mi-a dat sansa de a o avea pe fetita mea Ariana, dupa tot ceea ce am patimit!


Aurelia13, membru al Comunitatii NN

Adauga un comentariu in forumul la cafenea
Comentarii
3 comentarii
  • a spus
    joi, 29.04.2010
    Va multumesc pt incurajari! Banuiesc ca orice femeie isi doreste un copil, dar pana la infaptuirea [ ... ]
  • a spus
    marşi, 16.03.2010
    Sa stii ca esti o mama foarte puternica prin cate probleme ai trecut :( sa fiti sanatoase si sa [ ... ]
  • a spus
    luni, 11.01.2010
    O poveste ca-n filme... Va doresc multa fericire si sanatate. [ ... ]
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu