Cauta:
Povestea gastelor

Povestea gastelor

  Autor George Cosbuc


Un gâscan cu pene lucii
Cum trecea pe pod, prin sat
Și-ntr-o mân-avea papucii,
Nu știu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!

Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură –
Ce păcat!

Gâștele-auzind cum zbiară:
„Aoleo! Papucii mei!”
Într-un suflet alergară
Și-ntrebau mirate: „Ce-i?”

„Am rămas, plângea gâscanul
păgubaș de patru lei!
Iată-mă desculț, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,

Fără ei?”

„Haideți, toți, și moși, și babe
Să-i căutăm pe râu acu”
Repede-notând din labe
Cârdul tot pe râu trecu.

„I-ai găsit?” – „Eu, nu, surată,
Ce mă-ntrebi așa și tu!”
Toate-apoi strigau deodată:
„Bată-i pacostea să-i bată!
Nici eu nu!”

Vara-ntreagă tot umblară,
Dar papucii duși au fost!
Și-au să-i caute și la vară
Până ce le-or da de rost!

Iar gâscanul merge, vine,
Face cruci și ține post.
„Nu-i găsesc! Sărac de mine
Iar desculț e, vezi tu bine,
Lucru prost!”

Gâștele de-atunci, în cale
Când văd apă undeva,
Căutând pornesc agale
Tot crezând că vor afla.

Vin și rațe să le-ajute:
Mac-mac-mac și ga-ga-ga!
Mac-mac-mac! Haide, vino, du-te,
Zile-așa pe râu pierdute!

Ga-ga-ga!
Iar când gâștele stau gloată
Si prin dreptul lor te duci,
Sare tabăra lor roată
Sa te-ntrebe: „Ce ne-aduci?

Ai găsit papucii? Spune!”
Tu la fug-atunci s-apuci!
Sî-sî-sî! Tot fac nebune
Și te mușcă, doar le-ai spune
De papuci!


[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu