Într-un parc din Bucureºti,
Sub ghirlande pitoreºti
De scaieþi mari ºi uscaþi,
Stã un câine supãrat
Cã de douã zile-ncoace
Scurma-ntr-una, fãrã pace
Dupã osul lui de raþã
Care nu e de gãsit…

Unde oare l-a pitit?
ªi de ce a sa mustaþã
Nu mai simte-aroma lui?!
„- Osule te-ai prãpãdit!
ªi sã-mi pun eu pofta-n cui,
Când pe el mai rãmãsese
O bucatã de cãrniþã,
Când azi-noapte îl visasem
Cum fierbea în tocãniþã?!”

E furtunã, vijelie… sau e un rãzboi atomic?
Când auzi burta cum sunã
Strângi stomacul tragi-comic,
Te îndoi ºi te gândeºti:
„- Of, ce viaþã-n Bucureºti!
Mã vedeam ducând în coadã
Colãcei, covrigi, plãcinte
Sau pãzind o curte largã
Cu porþi mari ºi aurite!

Acum nu mi-aº mai dori
Decât ca-ntr-o altã viaþã
De folos mai mult de-aº fi:
Pe un pat de portocale
Trupul unui pui de raþã!”