Cauta:
Cand si cum incepem diversificarea

Cand si cum incepem diversificarea

  Autor Echipa NN Data: 29.04.2013

Cand si cum incepem diversificarea
Diversificarea reprezinta o etapa foarte importanta in viata copilului tau si in viata ta. In functie de primul pas pe care il veti face in lumea alimentatiei variate, vor depinde si preferintele copilului tau pe viitor. Si cum stim ca o alimentatie sanatoasa se invata din primele luni de viata, Nou-nascuti.ro va ofera astazi cateva sfaturi utile pentru inceperea diversificarii.

In primul rand trebuie sa stiti ca fiecare copil este diferit si are nevoi si preferinte diferite. Daca un bebelus accepta si are nevoie de mancare diversificata la 5 luni, exista si copii care accepta diversificarea abia la 6-7 luni. Sa nu mai vorbim de cazurile speciale in care mamicile sunt sfatuite de medici sa inceapa diversificarea copilului lor inca de la 4 luni, cu alimente speciale. Noi va oferim doar cateva reguli general valabile pe care voi sa le adaptati nevoilor si placerilor copiilor vostri.

1. In general, bebelusii hraniti la san, care iau bine in greutate si se dezvolta armonios, incep diversificarea la varsta de 6 luni. Bebelusii hraniti cu lapte formula, pot incepe diversificarea de la 5 luni.
2. Trebuie sa stiti ca, in prima luna de diversificare, procesul se va desfasura ca o joaca. Bebelusul va lua contactul cu lingurita, o va studia, va invata sa deschida gura si sa primeasca alimentele. Lasa-ti copilul sa-si bage mainile in castronelul cu mancare, sa se joace cu ea. Trebuie sa se familiarizeze cu noul gust si cu noile texturi.
3. Este recomandat sa introduceti mai intai legumele, si acestea una cate una. Incepeti cu o supa crema, foarte fina si foarte lichida, de morcov. Dati-i doar cateva lingurile la masa de pranz, inainte de biberonul cu lapte. Continuati cu morcovul 2-3 zile la rand pentru a vedea cum reactioneaza. Dupa ce s-a obisnuit cu noul gust, puteti trece la alte legume: dovlecelul, conopida, brocoli, spanacul. 
4. Dupa prima luna de degustari, puteti sa-i introduceti bebelusului si masa de fructe de la ora 10-11. Urmati acelasi procedeu cu cel al legumelor. De preferat sunt piureurile de banane, mar copt, para. 
5. Incepand cu luna a saptea puteti sa-i introduceti in piureul de legume, de la pranz, si putina carne de curcan/pui fiarta bine si maruntita. De asemenea, legumele pot fi combinate acum. Adaugati si putin ulei de masline in piureul de legume cu carne.
6. Tot din luna a saptea puteti sa-i dati bebelusului si iaurt/branzica proaspata la gustarea de la ora 16-17. De asemenea, puteti sa-i puneti si fructe in iaurt/branzica.
7. La 9 luni, bebelusul vostru trebuie sa aibe 2 mese de lapte (dimineata si seara) si 3 mese solide pe zi: fructe (10-11), legume + carnita (13-14), iaurt/branza (16-17).

Nu uitati, insa, ca fiecare bebelus este diferit iar voi sunteti cele care decid cand, cum si cu ce anume incepeti diversificarea copilului!  


Adauga un comentariu in forumul la cafenea
Comentarii
0 comentarii
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu