Ham-cãþel, atent mã muºcã
De papucul din picior,
– De ce n-am ºi eu o cuºcã ?
Mã întreabã mustrãtor.
– Mãi cãþel, tu stai în casã !
Cuºca-i doar pentru afarã.
Du-te-acuma ºi mã lasã !
I-am rãspuns eu într-o doarã.
Dar nãzbâtia, supãrat,
Nu se lasã dus uºor.
Mã mai muºcã înc-odat`
ªi de celãlalt picior.
– Vreau o cuºcã ! Zãu cã plâng !
Sã mã pot adãposti,
De pisoiul cel nãtâng
Ca sã pot ºi eu dormi.
Zi ºi noapte el se joacã,
Pace nu îmi dã defel,
Sã mã odihnesc oleacã,
Am nevoie. Fãrã el !
– Bine, ia cutia asta
de pantofi, cã alta n-am !
Însã, mi-am gãsit nãpasta,
Cu de-acum celebrul Ham.
– În cartoane ? Cum pot osul,
Eu sã îl ascund de voi ?
Plus de asta, pãcãtosul
ªi spurcatul de pisoi
Va putea sã intre-n voie,
Liniºte deloc sã n-am,
Iar de-ºi face vreo nevoie,
Vin la tine ºi-l reclam !
Deci, vreau cuºcã-adevãratã,
Cum are orice cãþel !
Fug ºi una-i fac îndatã,
Ca sã pot scãpa de el.
Ei ! acum e mândru, foarte
De colibã, iar pisoiul,
Se aude de departe
Când începe tãrãboiul.
Vrea sã intre, mârâie
ªi aproape cã îl muºcã.
Mâþa-n gând îl suduie
Dãnd ocol de zor la cuºcã.
Mai apoi, sfârºit pisicul,
Stã ºi doarme dupa uºã,
Dar visând cã inamicul,
E muºcat de o cãpuºã.
Însã Ham habar nu are
De ce Câþ-Pisoi îi toarce.
Se cufundã în visare
ªi pe-o parte se întoarce.