Se întâmplã sã privim bebeluºii ca fiind fiinþe lipsite de orice putere, neajutorate, care nu dispun de nici o abilitate de a face faþã noii lumi cu care se confruntã. Realitatea este cã ei au o capacitate extraordinarã de a se adapta, dar într-un mod diferit decât se gândesc adulþii. Ei ºtiu sã comunice pe alte cãi decât adulþii, iar înþelegerea acestui fapt de cãtre pãrinþi este esenþialã în dezvoltarea încrederii în sine a copiilor.
Pentru a deveni mai curajoºi ºi mai încrezatori în forþele proprii, bebeluºii au nevoie ca abilitãþile lor sã funcþioneze ºi sã le asigure satisfacerea nevoilor. Reacþiile pãrinþilor la semnalele copilului sunt cele care vor da semnificaþie comportamentelor lui ºi care îi vor întãri încrederea în sine sau o vor diminua.
Copilul se descoperã pe sine prin interacþiunea cu mediul, adicã în primul rând prin interacþiunea cu pãrinþii lui. Dacã mama îl va hrãni atunci când acesta va cãuta sânul cu gura, bebeluºul va învaþa cã atunci când îi este foame poate sã arate mamei asta ºi ea îl va ajuta. Rãspunsul prompt al mamei îi va confirma bebeluºului propria-i capacitatea de a se descurca ºi de a-si satisface foamea. ªi acest lucru îl va face încrezãtor în sine.
Acelaºi lucru se întâmplã ºi când bebeluºul plânge. Acesta este modul lui de a atrage atenþia pãrinþilor. Deºi este foarte controversatã ideea, considerându-se cã este mai bine sã laºi bebeluºul singur când plânge pentru a nu îl rãsfãþa, lipsa de reacþie a mamei îi aratã copilului cã semnalul sãu nu este înþeles ºi cã el nu conteazã. Astfel, dacã mama nu va veni lângã el când el o cheamã prin plâns, bebeluºul va înþelege cã nu e important, cã nu are capacitatea de a se descurca ºi de a-i comunica mamei cã are nevoie de ea. Acest lucru afecteazã evident încrederea în sine a copilului.
Nici o reactivitate foarte mare a mamei faþã de orice miºcare a copilului nu este însã beneficã. O mamã excesiv de intruzivã, anxioasã, care se va agita la orice semnal al copilul, îi va transmite acestuia o stare de neliniºte. Copilul va prelua starea de anxietate a mamei ºi va deveni ºi el temãtor ºi fãrã încredere.
E limpede cã singurul mijloc prin care micuþul începe sã cunoascã ºi sã înþeleagã ºi lumea, este tot mama. Astfel copilul îºi va condiþiona orice reacþie la noutate de reacþia emoþionalã pe care o are mama. Studiile ºtiinþifice evidentiazã acest lucru si ne aratã cum un obiect banal, precum o jucãrie, poate fi perceputã ca un pericol de catre copil, dacã mama lui are o reacþie emoþionalã negativã, de respingere sau teamã, faþã de aceasta. Copilul învaþã prin reacþia emoþionalã a mamei ca acel obiect (iniþial fãrã semnificaþie pentru el) este ceva neplãcut, de care trebuie sã se fereasca, pentru cã ºi sursa lui de încredere, mama, a evitat acel obiect. Acelaºi lucru se întâmplã ºi când mama are o reacþie emoþionalã pozitivã faþã de jucãrie. Copilul o percepe pe mamã ca fiind sigurã ºi se raporteazã cu încredere la jucãrie, având curaj sã o exploreze, fãrã teamã ºi reþinere.
Parinþii pot sã stimuleze prin reacþiile lor încrederea în sine ºi curajul copilului de a explora ºi cunoaºte mediul. El se va simþi important ºi înþeles de pãrinþi atunci când ei rãspund solicitarilor lui. Cum poþi sã ºtii cînd trebuie ºi când nu sã reacþionezi ºi sã liniºteºti bebeluºul care plânge? Nu existã o regulã în acest sens, bunul simþ, atenþia ºi intuiþia pãrinþilor vor fi cele care îi vor ajuta sã îºi descopere copilul ºi sã ºtie cum sã reacþioneze adecvat. Dacã se vor adapta repede la copil, dacã îi vor da atenþie ºi îi vor recunoaºte nevoile, atunci pãrinþii pot pune bazele unei dezvoltari adecvate a încrederii în sine a copilului.
Referinþe:
Fries M., Cum sã ne liniºtim copilul care plânge zi ºi noapte. Sfaturi pentru pãrinþi epuizaþi. Ed Trei, Bucureºti, 2003
Brazelton, T.B., „Puncte de cotiturã” de la naºtere la 3 ani: dezvoltarea emoþionalã ºi a comportamentului copilului tãu, Bucuresti; Ed. Fundaþiei Generaþia; 2007
Psiholog Simina Angelescu
Cabinet Individual de Psiholgie
Tel: 0740 100 601