Vorbim de surdocecitate la un copil daca acesta si-a pierdut atat vederea cat si auzul intr-un asemenea grad, incat niciunul din cele doua simturi nu poate constitui o cale catre informatie.
Pierderea acestor doua simturi duce la dificultati importante in procesul de invatare. Copiii cu surdocecitate traiesc in lumea lor mica, intunecata si tacuta. Tot ce stiu ei despre lume se bazeaza pe atingere, miros si gust. Daca copiii sanatosi invata prin incercari si experiente, unul cu surdocecitate nu are aceasta posibilitate. Nu poate sa observe nimic in jurul sau, nu poate sa invete nimic daca nu i se explica. Dar cum sa explici ceva cuiva care nu te aude? Cum sa-i arati ceva cuiva care nu te vede? Surdocecitatea este un handicap unic, atat prin problemele de invatare, comunicare si miscare pe care le pune cat si prin diferentele mari, de la bolnav la bolnav.
Din fericire, majoritatea copiilor si adultilor cu surdocecitate nu sunt complet surzi si complet orbi. Au vedere reziduala si/sau auz residual, ceea ce le largeste mult posibilitatile de invatare si interactiune. Multi copii vad indeajuns de bine incat sa se poata misca in locurile familiare, sa poata recunoaste persoanele din familie, sa recunoasca limbajul semneleor la distante mici si sa citeasca litere mari. Altii aud suficient incat sa poata recunoaste sunetele si vocile familiare, sa poata intelege limbajul sau sa invete ei insisi sa vorbeasca. Termenul de surdocecitate cuprinde o gama foarte variata de handicapuri. E o boala diversa si unica, datorita gradului de pierde a celor doua simturi, altor complicatii sau afectiuni posibile si datorita varstei la care individul si-a pierdut auzul si vazul.
Surdocecitatea intervine la una din 100.000 de nasteri. Exista peste 70 de cauze cunoscute ale acestei boli, cauze care se pot incadra in doua categorii: congenitale si dobandite.
Cauzele congenitale. Surdocecitatea congenitala se poate datora unei infectii prenatale (rubeola), boli genetice (sindromul Down), trauma la nastere, consumul de alcool si droguri in timpul sarcinii. Unele boli congenitale nu provoaca surdocecitate la nou-nascut. Aceasta se va manifesta mai tarziu in viata. In momentul de fata, in majoritatea cazurilor de surdocecitate cauzele sunt necunoscute. In trecut, rubeola prenatala era unul din factorii principali, insa azi aceasta boala este rara datorita folosirii la scara larga a vaccinurilor.
Sindromul Usher este una din afectiunile care duc la surdocecitate. Cei afectati de aceasta boala genetica se nasc surzi sau cu un auz slab, pentru ca apoi sa-si piarda treptata si vederea. Orbirea apare catre sfarsitul copilariei si este data de o boala oculara numita retinita pigmentara, ale carei prime simptome sunt pierderea vederii nocturne si periferice.
Cauze dobandite. Majoritatea oamenilor cu surdocecitate au vazut si au auzit o mare parte din viata lor, apoi si-au pierdut cele doua simturi din cauza unei boli, unei rani, sau pur si simplu din cauza varstei. Din fericire, marea majoritate au auz sau vedere reziduala, ceea ce ii ajuta mult. Unele persoane sunt surde din nastere si au cecitate dobandita, din cauza unui glaucoma sau unei catarcate. In alte cazuri este exact invers: persoana s-a nascut oarba (de exemplu din cauza unei retinopatii de prematuritate), iar din cauza unei unei infectii (de exemplu meningita) si-a pierdut si auzul.
Copiii cu surdocecitate sunt un caz special in ce priveste educatia pentru ca lipsa celor doua simturi necesita o supraveghere atenta si o abordare unica. Numai asa, acesti copii au sansa sa se dezvolte cat de mult posibil. Un copil cu surdocecitate are o experienta unica legata de lumea care il inconjoara. Pentru noi, cei care putea vedea si auzi, lumea se intinde in jurul nostru, pana acolo unde ajunge vazul si auzul nostru. Pentru ei, lumea este mult mai mica. Daca un copil este complet orb si complet surd, lumea lui se intinde pana acolo unde ii ajung degetelele. El este pur si simplu singur daca nimeni nu il atinge, iar experienta lui asupra lumii depinde de ce sau pe cine a avut posibilitatea sa atinga.
O cale excelenta de a comunica cu un asfel de copil este sa-i oferi mainile tale, asezandu-le sub ale lui. In loc sa-i modelezi mainile in semne pe care nu le poate intelege, il lasi pe el sa conduca. Cand iti ofera jucariile lui ii urmezi miscarile pentru a descoperi impreuna aceleasi lucruri. Mainile tale sunt la dispozitia lui, langa ale sale. In loc sa-i dirijezi tu miscarile, ii dai voie sa foloseasca mainile tale asa cum vrea el. Inainte sa-l inveti un limbaj al semnelor trebuie sa-i recunosti si sa interpretezi dorinta lui de a comunica. Daca un copil nu stie decat foarte putine semne, incerci sa le inelegi si sa le accepti, apoi ii arati care este semnul formal penru ceea ce crezi tu ca vrea sa spuna, modelandu-i miscarile mainilor, din nou cu mainile tale sub ale lui.
Il poti invata sa comunice printr-un limbaj al semnelor bine definit, abia atunci cand este gata pentru asa ceva. O relatie de incredere intre copil si parinte sau copil si educator il poate invata cat de puternica este comunicarea.
Un articol din Campania de Informare: „Parinte de nota 10 (zece)”