Ghidul Parintilor 

Chiar daca bebelusul este desprins fizic de mama in momentul nasterii, legatura psihica dintre cei doi continua mult timp. De aceea, cand un bebelus nu vrea sa manance, ne putem gandi la o stare depresiva sau anxioasa materna, sau pur si simplu la temeri difuze ale mamei, nemarturisite, nici chiar ei insesi.

Sunt fenomene normale, care pot aparea in orice situatie, insa cand vorbim de un bebelus de cateva luni, stim ca el percepe inconstient tot ce se petrece cu mama sa. Prinsa in propriile reverii / sentimente de culpabilitate, este posibil ca ea sa nu mai fie prezenta afectiv pentru bebe. El cauta atunci starea de dinainte de nastere, cand hrana ii era asigurata automat, iar lui ii era bine in pantecele matern. Si atunci, refuza laptele.

Françoise Dolto vorbeste intr-una din cartile sale despre o fetita de 15 zile care refuza sa mai suga fiindca mama sa era ingrijorata pentru ceilalti trei copii mai mari, lasati in grija unor rude si, in acelasi timp, deplangea moartea propriei mame. Cand i s-a explicat starea ei, cand grijile mamei au fost puse in cuvinte, fetita si-a reluat dezvoltarea normala. Prin urmare, daca medicul va confirma ca bebelusul este pe deplin sanatos si totusi refuza hrana, este momentul sa cautati raspunsuri in propria persoana si sa va adresati unui psihoterapeut specializat in astfel de cazuri.

Mai tarziu, o data cu diversificarea si cu intarcarea, pot aparea si alte cauze ale "anorexiei" la bebelusi. De obicei, organismul stie cat are nevoie sa manance. Nu este obligatoriu ca un copil sa manance tot ce i se pune in farfurie. La un moment dat, el poate considera ca s-a saturat, in timp ce persoana care il hraneste este convinsa ca nu a mancat atat cat trebuia. De asemenea, este posibil sa existe mancaruri / gusturi care sa nu ii placa. Daca ia in greutate, iar dispozitia lui este normala (vesela, vioaie, plina de energie) si copilul are chef de joaca, nu este cazul sa va ingrijorati.

Sfaturi de urmat pentru momentul in care copilul ia masa:

• mancati impreuna cu el, daca se poate acelasi fel de mancare: intotdeauna isi va dori sa imite adultul de langa el;
• dati-i sa guste alimente diverse, fructe, legume;
• lasati-l sa va "ajute" atunci cand pregatiti mancarea, aratati-i  diferitele ingrediente si lasati-l sa le guste;
• permiteti-i sa manance singur, chiar daca la inceput nu se descurca prea bine; mai important decat sa manance tot este sa capete incredere in capacitatea sa de a se hrani singur;
• nu-l obligati sa manance in parc, acolo el este preocupat doar de joaca;
• acordati-i timp: copiii adora sa se joace cu mancarea inainte de a o introduce in gura;
• faceti impreuna forme caraghioase din paine sau asezati mancarea cat mai atractiv si mai variat pe farfurie;
• permiteti-i sa manance cu mana stanga;
• nu faceti o tragedie din refuzul sau de a manca, uneori, copiii incearca doar sa atraga aentia in acest fel.

Bibliografie:
Françoise Dolto, Un psihanalist va raspunde, vol. 2, Bucuresti, 2000, Ed. Trei