Istorii traite si auzite

Testul are doua liniute albastre, toate semnele vorbesc de la sine, doctorul confirma cu un zimbet si undeva, sus, barza iti face cu ochiul. Nu mai incape nici o indoiala: a sosit timpul sa ai un copil. Fie ca te inunda o mare si fierbinte bucurie, fie ca te cuprinde o disperare subita, fie ca vestea era indelung asteptata si dorita, fie ca a picat ca un fulger, un singur lucru e mai presus de orice indoiala: viata ta a ajuns la o cotitura. Poti sa te bucuri impreuna cu "autorul faptei", cautind impreuna nume dragalase si facind planuri roz-bombon sau albastre-azurii… sau poti sa te intrebi cu groaza, singura si oarecum pierduta intr-un virtej care asteapta sa te inghita, cu Cine si cu Ce o sa cresti acest copil si incotro o va lua viata ta.
Cliseele si povestile cu happy-end spun ca "orice copil este o bucurie". Pina la urma, povestile pot deveni reale, doar ca realitatea devine poveste cind vrea ea, si nu vrea tot timpul, si cere, de cele mai multe ori, sacrificii…

Pregatiri pentru Marele Moment

La inceput, se aliniaza toate frumos, cu burticile la inaintare. Fiecare isi masoara, cu discretie dar si cu o curiozitate nestapinita, partenerele "de suferinta", evaluindu-le rotunjimile. Sala de gimnastica e mare, luminoasa, plina de poze cu bebelusi si diverse obiecte a caror destinatie finala ramine inca o necunoscuta, dar care probabil se va lamuri dupa Marele Moment, moment ce pare inca indepartat si oarecum improbabil.
Posesoarele de burtici se prezinta fiecare (numele si datele esentiale si definitorii, cum ar fi: virsta sarcinii, data probabila a nasterii, spitalul ales etc.), ceea ce aminteste de sedintele alcoolicilor anonimi, vazute prin filmele americane: "Ma numesc Ana-Maria si am 26 de saptamini".
Urmeaza apoi o serie de exercitii (un soi de aerobic light, daca pot sa il numesc asa), care au, pe linga rolul ingrat de a mentine silueta – in masura in care ea mai exista – si pe acela nobil de a ajuta in viitor la "marea incercare", de la capatul celor 9 luni.
Dupa o ora de astfel de gimnastica, deloc obositoare, viitoarele mamici se intind pe saltelute pentru momentul de relaxare. Ni se cere sa inchidem ochii si sa ne asezam intr-o pozitie confortabila. Vocea instructoarei capata brusc inflexiuni joase si cu vagi intentii hipnotizatoare, anuntind misterioasa aparitie a unei lumini albe si blinde, aparuta din neant pentru a ne invalui si a ne induce – dupa cum era de asteptat din partea unei astfel de lumini – o placuta stare "de bine si calm". in timp ce lumina isi face nestingherita treaba, sintem rugate, de catre aceeasi voce initiatica, sa incepem ritualul de vizualizare. Trebuie sa ne imaginam o frumoasa plaja pustie, valurile clipocind, briza marii si alte elemente menite sa amplifice starea de bine si cald, indusa de lumina binevoitoare. Treaba nu e grea in sine, doar ca pentru asta trebuie sa iti stergi complet din minte imaginea litoralului românesc, altfel risti ca vreo manea rautacioasa, aparuta din senin, sa-ti invadeze spatiul de autorelaxare. Dupa aceea, raminind in continuare pe plaja virtuala si invaluita de lumina cea binefacatoare, sintem rugate sa ne mingiiem burticile pentru a "intra in contact cu fatul", caruia trebuie sa ii vorbim, transmitindu-i astfel placutele stari dobindite in timpul acestui exercitiu. Dupa ce aceasta conexiune s-a realizat, vocea ne da voie, in sfirsit, sa "miscam cite un degetel", pentru a reveni, incetul, cu incetul, la realitate. Lumina dispare brusc din cadru, la fel de misterios precum a intrat…
"La ce va ginditi cind va invaluie lumina?", le intreb pe viitoarele mamici, la vestiar, dupa terminarea orei.
"La ce naiba sa ma gindesc?", vine raspunsul prompt din partea Cristinei (18 saptamini). "Ma gindesc la cit sint de obosita dupa cele 9 ore de stat la birou si ce de treaba mai am acasa!"
"Eu, una, profit de ocazie sa mai trag un pui de somn!", recunoaste, usor rusinata, Eliza (25 de saptamini).
"Mie chiar imi place, eu ma gindesc la mare, pe care nu mai apuc sa o vad anul asta.", spune Anca (37 de saptamini).
Viata de gravida nu pare atit de grea atunci cind ai pe cineva linga tine, care sa se supuna neconditionat tuturor hachitelor si poftelor specifice. Dintre tortœrile obligatorii aplicate barbatilor-viitori-tatici am retinut doar citeva: trimisul in miez de noapte dupa mici la gratar cu mustar, cautarea de pepene verde in timpul iernii ("Al meu s-a dus tocmai pina la Metro Ploiesti!", se confeseaza satisfacuta Cristina), alergatul prin supermarket-uri dupa un anumit fel de masline verzi. Toate acestea sint percepute ca dovezi de suprema iubire de catre doamnele insarcinate, care nu se sfiesc sa emita cele mai extravagante pretentii si capricioase dorinte, parca anume pentru a testa capacitatea de rezistenta a partenerilor. Ei incep sa presteze munci, considerate odinioara sub demnitatea lor masculina, cum ar fi: dusul gunoiului, mersul la piata simbata dimineata, intinsul rufelor si alte asemenea suplicii casnice, carora doamnele nu le mai pot face fata, din cauza dimensiunilor si, bineinteles, a indicatiilor medicului. Cu toate acestea, singurii care nu par a fi impresionati de "conditia delicata" a gravidelor si rezista neclintiti sint sefii, patronii si angajatorii, carora concediul de doi ani pentru cresterea copilului li se pare o utopie: ei accepta cu greu chiar si cele 126 de zile legale ale concediului de maternitate. "Eu muncesc pina in ultima luna!", imi spune Eliza, manager intr-o mare companie. "astia nu vor sa imi dea concediu prenatal si prefer sa imi iau concediul postnatal, de care o sa am mai multa nevoie. E posibil sa ma apuce nasterea la birou, dar nu am ce sa fac, asa e politica in companie!" Nu pare foarte stresata de aceasta posibilitate, pentru ca a avut o "sarcina usoara" si oricum are un intreg arsenal de soacre, matusi si bunici, gata sa intre in actiune atunci cind va sosi momentul.
Nici una dintre ele nu isi doreste de fapt sa intrerupa serviciul, in mare parte din cauza banilor pe care i-ar pierde astfel. "Mai ales de cind s-a propus legea aia minunata cu 3 milioane jumate pe luna, nu prea ai de ales. Nu inteleg cine poate sa creasca un copil cu banii aia!", continua Eliza, care in prezent cistiga cam de zece ori mai mult.

Milioane de noi accesorii si produse speciale pentru bebelusi au aparut si, daca deschizi una din zecile de reviste sau site-uri "de profil", ai senzatia ca toate sint absolut indispensabile si ca nici un copil nu ar putea creste fericit fara: lotiuni cu extract de aloe pentru dupa baie, cu extract de levantica pentru inainte de masa, uleiuri relaxante cu musetel pentru noapte, biberoane cu design revolutionar si tetine din materiale inovatoare, carucioare cu ABS si multe alte asemenea cuceriri ale stiintei si tehnicii. Asa ca nu ai de ales decit sa muncesti in continuare pentru a tine pasul cu toate acestea, pentru a asigura fericirea absoluta a copilului, pe care nu mai apuci sa il vezi decit seara tirziu, dormind.

Cum e cind barza vine prea repede…

Alinuta ma priveste cu ochi candizi si in privirea ei se citeste o urma de inocenta copilareasca, si in acelasi timp un soi de resemnare blinda. O privesc si eu, neintelegind de unde ii vine seninatatea asta, aparent prosteasca… E la fel de mica si de slabuta precum o stiam dintotdeauna, un fel de femeie nedezvoltata intr-un trup de copil. Daca nu te-ai uita cu atentie, n-ai observa ca e insarcinata. Daca nu ai cunoaste-o, ai crede ca fetita cu ochii mari si castanii de linga ea e sora mai mica, nu fiica ei. si totusi, imi repet pentru a ma convinge, Alina e mama si urmeaza sa fie din nou in citeva luni.
Are numai 21 de ani, nu este maritata, a rupt orice fel de relatii cu familia, nu a mai apucat sa termine liceul si traieste "in concubinaj" cu tatal copiilor – pentru a rezuma in citeva cuvinte seci si dure situatia si drama ultimilor trei ani ai vietii ei.
"Eram in clasa a doispea…" isi aminteste Alinuta mea agramat si cu o oarecare nostalgie. "De cunoscut, ne-am cunoscut in curtea liceului, prin niste prieteni comuni. De fapt, el era pe vrajeala cu o colega de-a mea de clasa." Vrajeala s-a evaporat rapid si s-a reinfiripat, de data aceasta cu Alinuta. Nu era foarte greu – pentru un barbat de 35 de ani – sa suceasca mintile unei pustoaice. "iti dai seama ca eram superindragostita!" marturiseste Alina, in limbajul fetelor de liceu, aproape fisticindu-se.
"Si el?", intreb, neincrezatoare. El era "marfa" in ochii ei, in primul rind datorita virstei ("iti dai seama ca toate colegele mureau de ciuda"), in al doilea rind avea masina (nu orice, mai precis un BMW, e drept ca ceva mai vechi si cumparat la second hand), in al treilea rind avea experienta, ceea ce il facea sa minuiasca fara mari probleme arta "coruperii tinerelor nevinovate". Avea si un fel de ocupatie dubioasa, ceea ce ii dadea si o oarecare doza de mister. "Ceva cu telefoane mobile", imi explica Alinuta evaziv. Clasica poveste de amor intre o fata naiva si un semimafiot de cartier?
"La inceput ma simteam ca o printesa", reia firul amintirilor, dar dupa aceea el a inceput sa "o raceasca" si tocmai atunci ea a ramas insarcinata. Coincidenta sau neglijenta sau premeditare? Alina nu vrea sa marturiseasca. "Pur si simplu s-a intimplat! si mi-am dat seama prea tirziu…".
Atunci a inceput drama… Reactia lui a fost in primul rind una de furie. "O vreme nici nu a mai vrut sa ma vada, zicea ca de unde sa stie el ca e copilul lui, m-a facut tirfa si inconstienta, a zis sa nu cumva sa ma astept la ceva din partea lui. si a disparut!"
Multa vreme, Alinuta a ascuns totul de frica parintilor, dar pina la urma a trebuit sa le spuna adevarul, pentru ca devenea prea evident. "Atunci ai mei m-au dat afara din casa!", si ochii ei mari se umplu brusc de lacrimi. "Noi care te-am facut si te-am crescut, si te tinem la scoala, ne faci familia de ris si de rusine, iesi afara din casa asta, de astazi nu mai esti copilul nostru" – citeva fraze reprezentative ale scandalului domestic ce a avut loc. Alina a plecat, pur si simplu, pe strazi, plingind, cu o valiza in mina, in care apucase sa-si stringa citeva lucruri. Era atunci in luna a sasea si, peste doua luni, colegii ei aveau sa dea bacalaureatul. imi vine sa o intreb de ce nu a facut "ceva", dar vazind minunea cu ochi caprui care imi zimbeste de linga ea, mi se face rusine de acest gind si imi reprim intrebarea.
"si ce ai facut asa, singura?", intreb totusi, consternata. A stat o vreme la niste prietene de liceu, apoi o matusa mai miloasa a luat-o la ea. Bani si haine ii mai aducea sora-sa mai mare, pe furis, fara sa stie parintii. Ea continua sa plinga si sa-l caute pe el, viitorul tata, care o gonea "ca pe un ciine". La scoala nu se mai putea duce, ca nu voia sa devina "batjocura liceului". in luna iulie a nascut, din fericire usor si fara complicatii, o fetita – Mara.
Brusc, fata i se lumineaza, isi ia in brate fetita si ii vorbeste in soapta, de parca pe lume ar fi numai ele doua: "si atunci, tati s-a intors la noi… da, asa a fost, tati a venit si ne-a luat de la spital si ne-a adus aici sa aiba grija de noi, pentru ca tati ne iubeste foarte mult!". Lovitura de teatru sau mai degraba telenovela? Alina ma lamureste insa repede, schimbind brusc tonul: "A facut-o numai pentru copil, e topit dupa ea… pe mine ma suporta doar asa, pentru ca stie ca copilul are nevoie de o mama. La inceput a vrut sa-mi ia fetita si sa i-o dea maica-sii sa i-o creasca. Ea l-a convins sa ma ia si pe mine, ca n-am nici o vina si ca e urit sa ma lase asa, pe strazi."
Ma uit mai bine in jur, pentru a-mi masca uimirea. Apartamentul e mic, prost impartit si cu un aer usor sordid, dat de niste draperii rosii vechi. Pe pereti atirna niste picturi kitschoase si niste vechi icoane, contrastind cu sistemul audio superperformant, care troneaza linga televizorul cu plasma. Noroc cu jucariile Marei, care mai salveaza ceva din atmosfera…
si, cum a decurs viata ei de atunci? Alinuta imi povesteste cu aceeasi seninatate ca el "o tolereaza" in casa, ii da bani sa ia tot ce are nevoie pentru ea si copil, dar "are libertatea lui". Adica? Adica iese cu prietenii lui in oras, se duce "unde vrea muschii lui", are prietene pe care le aduce in casa… "Dar sa stii ca nu o neglijeaza pe Mara; duminica iesim impreuna cu totii in parc, ca o familie fericita!", ma asigura Alinuta satisfacuta.
Si studiile? O sa le reia cindva, cind o sa aiba timp, dupa ce o sa mai creasca si al doilea copil. Pe vremuri voia sa dea la Limbi straine, isi aminteste fara mari nostalgii. Acum e foarte fericita ca va avea un baietel si ca el pare foarte incintat de treaba asta…
Mai stam ceva de vorba, se face seara, Mara continua sa ne zimbeasca si ma pregatesc sa plec. in hol, in timp ce imi iau la revedere, usa se deschide si am placerea in sfirsit sa il cunosc pe El: un individ barbos, imbatrinit inainte de vreme, imbracat in imitatii de haine de firma, cu un aer smecheresc, dar oarecum plictisit. Apoi observ ca este insotit de o tipa blonda, strident machiata si nitel jenata de situatie.
Aflind scopul vizitei mele, el se enerveaza brusc si o apostrofeaza brutal pe Alinuta: "Ce dracu’, esti proasta de-a binelea? Ce-s fazele-astea, crezi ca esti vreo smechera sa dai interviuri? Hai, treci si fa ceva de mincare, ca ne e foame!".
Ma evaporez rapid catre lift, cu gindul de a pleca mai repede de acolo, dar Alinuta ma ajunge din urma, soptindu-mi, cu zimbetul ei candid: "Nu-l lua in seama, sa stii ca e baiat bun si chiar ne iubeste, in felul lui! Era numai un pic baut"