Peste þarini zdrenþuite,
A venit aºa, deodatã,
Toamna cea întunecatã.
Lungã, slabã ºi zãludã,
Botezând natura udã.
Cu-n mãnunchi de ciumãfai,-
Când se scuturã de ciudã,
Împrejurul ei departe
Risipeºte-n evantai
Ploi mãrunte,
Frunze moarte,
Stropi de tinã,
Guturai…
Si cum vine de la munte
Blestemând
ªi lãcrimând,
Toþi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin vãgãuni,
Iar mãceºii de pe câmpuri
O întâmpinã-n cale
Cu grãbite plecãciuni…
Doar pe coastã, la urcuº,
Din cãsuþa lui de humã,
A ieºit un greieruº,
Negru, mic, muiat în tuº
ªi pe-aripi pudrat cu brumã:
Cri, cri, cri,
Toamnã gri,
Nu credeam c-o sã mai vii
Înainte de Crãciun,
Cã puteam ºi eu s-adun
O grãunþã cât de micã,
Ca sã nu cer împrumut
La vecina mea furnicã.
Fiindcã nu-mi dã niciodatã,
ªi-apoi umple lumea toatã,
Cã m-am dus ºi i-am cerut…
Dar de-acuº,
Zise el cu glas sfârºit
Ridicând un picioruº,
Dar de-acuº s-a isprãvit…
Cri, cri, cri,
Toamnã gri,
Tare-s mic ºi necãjit.