Cauta:
Cu bebe la soare!

Cu bebe la soare!

  Autor Echipa NN Data: 19.07.2010

Cu bebe la soare!
Vara este un anotimp mult asteptat dintr-o sumedenie de motive, dar undeva in top se afla probabil renumitul concediu la mare. Toate bune si frumoase, dar cum se schimba lucrurile si mai ales ce noutati apar atunci cand plecam impreuna cu cei mici?

Cea mai evidenta dintre preocupari este cu siguranta problema razelor ultraviolete si a expunerii solare. Pielea copiilor este hipersensibila si doar o protectie suficienta si corecta ii poate apara de penetrarea ultarvioletelor. Uneori evenimentele se pretrec foarte rapid si efectele negative nu se lasa asteptate astfel incat arsurile si insolatia pot strica un concediu bine meritat cu toate masurile de protectie, orice mama stie ca atunci cand vorbim despre copii este loc suficient si de accidente. Daca arsurile, chiar si de grad mic, s-au instalat pe pielea copiilor, consultati un medic de specialitate. Puteti incerca acasa aplicarea de pansamente reci la zona inrosita timp de 30 de minute.

Toata lumea este constienta de necesitatea folosirii cremelor de protectie. Fiti siguri ca utilizati o cantitate suficienta; un copil prescolar va avea nevoie de o cantitate egala cu o lingura mare de crema protectoare. Factorul de protectie trebuie sa fie peste 30 pentru rezultate sigure, insa folosirea unei creme cu protectie ridicata nu lasa loc pentru cresterea intervalului orar in care puteti expune copilul. Momentul aplicarii este de asemenea important; specialistii dermatologi recomanda utilizarea produselor cu o jumatate de ora inaintea expunerii, intrucat cam acesta este intervalul de timp in care intra in actiune. Daca includeti in program si baile in piscina sau mare, reaplicati crema la iesirea din apa.

Amintiti-va intotdeauna ca sugarii trebuie feriti de contactul direct cu soarele arzator, in timp ce copii cu pielea deschisa vor suferi rapid si intens arsuri. Incercati sa creati motive de joaca si noi tentatii pentru micuti in zonele umbroase ale plajei; uneori acestea sunt deja amenajate pentru a va veni in ajutor. Un studiu a aratat ca este mult mai la indemana pentru parinti sa aplice creme protectoare decat sa intervina prin masuri simple precum folosirea hainelor deschise la culoare si din materiale vaporoase sau activitatea in locuri mai umbroase.

Radiatiile ultraviolete fac parte din radiatiile solare si intensitatea cu care sunt resimtite de piele este determinata de mai multi factori: distanta variabila pe parcursul zilei intre pamant si soare, latitudinea, gradul de acoperire cu nori, altitudinea, intensitatea stratului de ozon, capacitatea de reflexie a solului.

Copii constituie o categorie de varsta speciala atunci cand vine vorba de expunerea solara.
Ultravioletele actioneaza in primul rand asupra pielii, determinand modificari ale continutului de melanina. Schimbarile la nivelul pigmentului stau la baza aparitiei unor probleme serioase precum cancerul de piele.

Deosebit de sensibili la actiunea acestor radiatii sunt si ochii copiilor. Expunerea intensiva predispune la dezvoltarea fotokeratitei si fotoconjunctivitei. Efectele sunt insa reversibile, fara sechele pe termen lung si usor prevenibile prin folosirea ochelarilor de protectie.
Studiile in domeniu au aratat ca sub actiunea razelor solare exista o diminuare a eficacitatii raspunsului imun al organismului prin schimbarea distributiei si activitatii anumitor celule. Se ajunge uneori pana la imunosupresie si reactivarea unor infectii cutanate.

Efectul benefic al expunerii solare vine din producerea de vitamina D sub actiunea razelor ultraviolete. Acesta este motivul pentru care se insista pentru folosirea rationala a soarelui in timpul concediilor de vara. Vitamina D astfel sintetizata contribuie la intarirea sistemului osteo-muscular al copiilor, asigurandu-le o dezvoltare armonioasa.

Este gresita atitudinea prin care mamele supra-acopera corpul copiilor; aceasta nu le oferi o protectie suplimentara si ii va expune la noi riscuri.
In trecut, razele soarelui erau socotite a fi de un beneficiu de necontestat pentru dezvoltarea micutilor. Dovezile stiintifice ale lumii moderne a scos la iveala si parti mai putin placute de care trebuie sa tinem cont pentru a creste copii sanatosi.
   


Read the English version of this article: With the Baby in the Sun!
Adauga un comentariu in forumul la cafenea
Comentarii
0 comentarii
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu