Cauta:
Bruxismul- scrasnirea din dinti la copii

Bruxismul- scrasnirea din dinti la copii

  Autor Echipa NN Data: 25.08.2009

Bruxismul- scrasnirea din dinti la copii

Bruxismul, sau scrasnitul din dinti este o problema care afecteaza persoane de toate varstele, dar mai ales copiii. Se intampla atunci cand copilul strange dinti de sus si cei de jos si ii freaca intre ei. Cel mai adesea episoadele de bruxism au loc noaptea, cand copilul nu este constient de ceea ce face.

Medicii nu pot spune de ce unii copii scrasnesc din dinti si altii nu. Multe teorii sugereaza ca ar fi vorba de malocluzie, adica dintii de jos si cei de sus nu "cad" normal unii peste altii pentru ca dintii si maxilarele copiilor cresc in faze inegale. Raspunsul natural al copilului este sa scrasneasca din dinti, cautand sa aduca randul de sus peste cel de jos, intr-un mod confortabil. Cu timpul, devine o obisnuinta.

S-a observat ca, atat adultii cat si copiii, au tendinta de a scrasni din dinti atunci cand sunt anxiosi, nelinistiti, stresati. Alteori este un raspuns reflex la o durere in zona fetei, de exemplu o durere de ureche sau de masea. S-a constat de asemenea, ca sufera de bruxism in special copiii hiperactivi.

Recent au aparut teorii care spun ca atat bruxismul, cat si alte probleme (enurezisul nocturn, vorbitul in somn, etc) ar putea fi o urmare a problemelor de somn. Intreruperea somnului in faza REM (Rapid Eye Movement), ar putea fi cauza scrasnitului. 
In general, bruxismul nu ar trebui sa fie o problema. Chiar daca dintisorii de lapte par tociti, asta nu ar trebui sa dea dureri sau alte probleme dentare. In schimb, bruxismul trebuie tratat atunci cand dintii par stricati (ciobiti, rupti) sau cand au aparut deja dintii permanenti.

In mod normal, bruxismul dispare pe masura ce copilul creste. Maxilarul capata o forma si o dimensiune normale, cresc dintii definitivi si se rezolva de la sine malocluzia. Totusi, uneori este nevoie de ajutorul medicului: atunci cand bruxismul nu inceteaza, cand copilul are dureri si, bineinteles, cand dintisorii par stricati.  Un control stomatologic va rezolva problemele aparute deja (dinti sporti, stricati) si va stabili daca exista vreo problema cu dentisorii, adica daca exista sau nu o malocluzie, caz in care se vor lua masurile necesare pentru rezolvarea ei.

Daca originea bruxismului nu este de natura fizica, deci nu poate fi reparata de stomatolog, probabil ca el se leaga de o problema emotionala. Copiii au tendinta sa scrasneasca din dinti mai mult atunci cand sunt stresati, obositi, procupati, anxiosi. O discutie cu cel mic ar putea sa stabileasca daca este preocupat in mod deosebit de ceva anume. Uneori, copiii au griji la care nici nu ne-am gandi vreodata. Daca ii linistim si le explicam ca nu au de ce sa se teama, ar putea sa dispara multe din problemele ce apar in mod inconstient (inclusiv bruxismul, enurezisul, somnambulismul etc.)

Inainte de toate trebuie sa retinem ca cel mic nu are nicio vina pentru ca scrasneste din dinti. Nu este ceva ce face in mod constient, deci degeaba incercam sa-l speriem cu fraze de genul "iti vei sparge dintii", "vei ramane fara dinti", etc. Asemenea "avertismente" nu fac decat sa il streseze si mai tare.
Uneori, copilul nu are nicio grija sau spaima, pur si simplu este obosit si stresat de activitatile de peste zi. In acest caz, ca sa-i facem somnul mai usor, putem incerca sa-l linistim seara, inainte de culcare, cu o poveste, un pahar de lapte cald, un ceai. Daca ii cream o rutina, pe care o urmam in fiecare seara, va capata o anumita siguranta, o incredere ca, la sfarsitul zilei, totul va fi bine, oricat de stresat sau obosit este. Bineinteles, un copil obosit ar putea sa aiba nevoie de mai mult somn.

Presupunand ca am luat toate aceste masuri si bruxismul nu a incercat, mai ramane o solutie: o gutiera. Aceasta este un dispozitiv de plastic sau cauciuc, care se muleaza pe dantura si trebuie tinut in gurita pe parcursul noptii. Astfel, chiar daca cel mic incearca sa scrasneasca din dinti, macar nu va mai putea sa ii sparga. Probabil ca nu va fi prea confortabil la inceput, dar cu timpul copilul se va obisnui si poate fi o solutie buna cel putin pana cand dispare obiceiul de a scrasni din dinti.


Read the English version of this article: Bruxism- Grinding of the Teeth at Children
Adauga un comentariu in forumul la cafenea
Comentarii
4 comentarii
  • a spus
    sâmbătă, 29.08.2009
    Si eu scrasnesc din dinti noaptea. Am observat ca are legatura cu stresul. [ ... ]
  • a spus
    miercuri, 26.08.2009
    Foarte interensat si bine de stiut.Stiam de aceeasta"boala" dar nu stiam ca are si [ ... ]
  • a spus
    marți, 25.08.2009
    dupa ce i-au dat mai multi dinti scrasnea din dinti si fetita mea, dar presupun ca din curiozitate, [ ... ]
  • a spus
    marți, 25.08.2009
    nu stiam ca este o boala, baietelul meu de 1 an jumatate face asa din dintisori si foarte greu il [ ... ]
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu