Sarcina 
Autor Dr. Dan Tutunaru
Sarcina - Luna a IX-a

Felicitari, in curand vei fi mamica! Esti in luna a noua... Si ultima... Luminita de la capatul tunelului! Cand te uiti inapoi nu-ti vine sa crezi cum a trecut totul atat de repede. Paradoxal, cand te uiti inainte ai impresia ca mai e o vesnicie pana la ziua cea mare... Si totusi luna aceasta va trece cel mai repede dintre toate celelalte.
Modificari fizice
Faptul ca gabaritul tau este, eufemistic spus, "depasit", te poate conduce la stari dintre cele mai neplacute sau inconfortabile: muschii abdominali te pot durea datorita efortului la care sunt supusi ca sa sustina sarcina, ca de aftfel si muschii spatelui obligati sa sustina in pozitie verticala trunchiul care si-a modificat nu numai centrul de greutate dar si greutatea insasi. Articulatiile genunchilor si ale gleznelor pot de asemenea sa dea semne de durere in momentul cand te ridici de pe scaun sau in timpul mersului. In prima parte a acestei luni burtica isi va modifica aspectul, intrucat copilasul "coboara" usor spre pelvis, astfel ca fundul uterului va cobora si el.
Oboseala marcanta. Multe dintre voi s-ar putea sa va simtiti extenuate luna aceasta. Nu numai datorita oboselii acumulate pe parcursul intregii perioade de sarcina sau datorita greutatii sporite pe care o aveti dar si datorita epuizarii psihice care s-ar putea sa joace un rol important in lipsa totala de chef de a mai face ceva de ordin fizic. Te vei simti obosita daca mergi mai mult, daca urci sau cobori cateva trepte, sau chiar daca incerci sa te ridici din fotoliu. Si asta se va intampla cu siguranta mai ales daca nu ai inceput sa faci exercitii fizice incepand din luna a doua!
Si mai multe nopti albe. Pe langa motivele de insomnie pe care le-am enumerat deja in luna trecuta, luna aceasta modificarea fiziologica a structurii somnului tau va avea o pondere majora: natura ti-a modificat somnul facandu-l mai superficial pentru a te pregati sa faci fata perioadei in care bebelusul tau va avea nevoie sa fie hranit la san, indiferent de ora din zi sau din noapte. Si nu numai asta, vei observa atunci ca te vei scula absolut natural de multe ori pe noapte pentru a verifica daca cel mic e bine, daca e bine invelit sau pur si simplu pentru ca nu te mai saturi sa-l privesti.
O veste buna: Scazi in greutate! Desi luna aceasta copilasul tau poate castiga in greutate chiar si peste un kilogram, vei observa cu satisfactie, nu ma indoiesc de asta, ca greutatea ta ori a crescut infim, ori ca in mod surprinzator acul cantarului s-a oprit cu cateva liniute mai devreme. Aceasta scadere in greutate se poate datora faptului ca lichidul amniotic scade cantitativ datorita modificarilor balantelor hormonale si datorita faptului ca, urinand mai des, pierzi mai multa apa si organismul nu mai este atat de impastat.
Dificultati in tentativa de a te simti confortabil. Poti a observi cu usurinta ca deja ai epuizat toate optiunile pe cate le mai aveai de a gasi o pozitie cat de cat confortabila, nu numai in pat cand voiai sa dormi, dar si cand stai in fotoliu acasa sau in scaun la birou. Nu te simti confortabil sezand, dar nici in picioare. Orice ai face, dupa cateva minute simti nevoia sa iti schimbi pozitia corpului
Read the English version of this article: Ninth month of pregnancy
Cea mai mare comunitate a mamicilor
www.lacafenea.ro













8 comentarii