Timp de aproape 100 de ani am fost convinsi sa credem ca destinul nostru este determinat genetic. Potrivit acestei conceptii bazate pe dogmele stiintelor medicale traditionale, dezvoltarea organsimului nu ar fi altceva decat o „citire” a programelor genetice mostenite.
Dogma, denumita oficial „prioritatea ADN-ului” presupune ca genele prin capacitatea lor de a deveni active sau de a se inactiva, joaca un rol cauzal determinant in controlul expresiei biologice si al comportamentului. Astfel s-a ajuns la conceptul de „determinanta genetica”, la afirmatia ca vietile noastre sunt pre-determinate de programele genetice. De cate ori apareau deviatii in comportament sau alterari ale fiziologiei, geneticienii deterministi le puneau imediat pe seama defectelor genetice sau mutatiilor.

Adeptii determinismului genetic sustin ca expresiile fiziologice si comportamentale sunt determinate inca din momentul conceptiei, cand are loc unirea genelor spermatozoidului cu ale ovulului. Potrivit acestei viziuni mecaniciste, contributia materna la dezvoltarea fetusului se reduce la simpla oferta de suport metabolic. Aceasta dogma traditionala care atribuie o semnificatie redusa impactului factorilor pre si perinatali devine radical contestata de cercetarile recente din domeniul biologiei celulare.

Influentele mediului inconjurator

In contrast cu teoriile determinismului genetic, devine evident faptul ca expresia organismica este dinamic si intim legata de influentele de mediu. Genele din nucleu reprezinta intr-adevar tiparul pentru fabricarea proteinelor, molecule responsabile pentru caracterele fizice si pentru mecanismele care stau la baza comportamentului. S-a descoperit insa si acum este acceptat faptul ca reglarea expresiei genetice, care presupune activarea sau inactivarea genelor, nu este o proprietate intrinseca a genelor ci este controlata de semnalele de mediu. (Nijhour, 1990). Suntem de asemenea constienti acum de faptul ca organismele aflate sub stress sunt capabile sa-si modifice ADN-ul si sa creeze noi gene in efortul de a se adapta la provocarile aduse de mediu (Thaler, 1994).
Am putea spune ca organismele nu sunt genetic determinate ci mai degraba se dezvolta in echilibru cu mediul lor si selecteaza sau, daca este necesar, rescriu programele genetice care le pot asigura supravietuirea.

Un articol in „Science” intitulat „O noua perspectiva in ghidajul matern” (Penisi, 1996), revela faptul ca parintii transmit mult mai mult decat material genetic progeniturii lor. Raportul face cunoscut faptul ca parintii aduc contributia lor non-genetica care influenteaza intr-o maniera esentiala dezvoltarea copilului, cu implicatii profund ecologice si evolutive. Studiile citate revela faptul ca in ceea ce priveste contibutia materna, aceasta poate sa creasca sansele de supravietuire a fatului si poate chiar influenta abilitatea speciei de a se adapta la mediu. Dovezi recente demonstreaza, in cazul unui copil care prezinta un defect genetic, faptul ca „expresia ” acestui defect poate fi extrem de variabila. De exemplu, sindromul Tourette, care se mainfesta prin ticuri motorii si vocale severe, se datoreaza prezentei unui singur defect genetic care se manifesta dominant. Totusi, acest defect genetic se poate manifesta cu grade de severitate foarte variabile. Este acum recunoscut ca variabilitatea larga a expresiilor genetice este reglata de factori non-genetici, incluzind influentele mediului prenatal (Wolf, et.al., 1996).

Influentele mamei asupra fatului

Influentele pe care le poate avea mama asupra fatului traseaza o cale importanta in ideea modificarii viitorului prin aport de continut informational si de continut material. Acest continut poate fi– orice poate influenta modul de dezvoltare a embrionului” [ibid]. In ceea ce priveste influenta continutului material, este binecunoscut rolul biochimiei mamei in dezvoltarea fetala. Suntem mai ales atenti la mentinerea unui status nutritional adecvat in timpul sarcinii. Cercetari mai recente atrag atentia publicului asupra efectului debilitant pe care il au asupra sarcinii toxinele materne si drogurile, cum ar fi fumul de tigara, alcoolul sau cocaina.

Aproape oricine este intr-un fel sau altul familiarizat cu impactul pe care-l are asupra dezvoltarii umane aspectul material (continutul biochimic) al mamei. Cu toate acestea, foarte putini sunt constienti de faptul ca, in timpul sarcinii, trece permanent de la mama la fat un continut informational. Informatia transmisa de la mama la fat reflecta starea mediului, conform atitudinililor de viata pe care mama le manifesta. Emotiile mamei, cum ar fi frica, mania, iubirea, speranta, pot sa modifice biochimic expresia genetica a copilulu. Perceptiile noastre despre mediu si emotiile care le insotesc produc in organism raspunsuri biologice prin eliberarea in sange a unor molecule „semnal”. Aceste „semnale” produse in sange consecutiv unei anumite emotii activeaza specific proteine receptoare de pe suprafata celulelor din tesuturi si organe. Acesti receptori activati devin comutatori moleculari care determina adaptarea sistemului metabolic si a comportamentului organismului, pentru a face fata provocarilor mediului. Raspunsurile fiziologice la semnalele de mediu includ reglarea sistemului nervos, a organelor endocrine si a functiilor cardiovasculare, respiratorii, digestive si excretorii.

In timpul sarcinii, perceptia mediului de catre parinte este comunicata chimic fetusului prin placenta, bariera celulara dintre sangele matern si cel fetal. Moleculele chimice, eliberate in sangele mamei ca raspuns la emotii, traverseaza placenta si induc un efect in celulele tinta ale copilului, identic cu raspunsul produs in celulele tinta ale mamei. Desi copilul in dezvoltare nu este „constient” de detaliile care au produs raspunsul emotional al mamei, el este constient de consecintele fiziologice ale emotiilor si de senzatiile produse.

Comportamentul parintilor se transmite asupra copilului

In timpul dezvoltarii sale in mediul uterin inchis, copilul are o viziune asupra mediului asa cum este ea definita de perceptia parintelui si de comportamentul sau. Comportamentele parentale sunt in general ciclice si, atunci cand se repeta, ele dezvolta un anumit chimism comportamental la fat. Prin urmare, perceptiile parentale si raspunsul parental la stress-ul din mediu sunt impartasite fatului si servesc la programarea expresiei comportamentului sau.

„Memoriile” comportamentale sunt partial legate de aparitia unor celule specializate si a unor receptori tisulari proteinici care servesc drept „filtre– in amintirea semnalelor din trecut. „Filtrele” comportamentale dobandite in timpul „programarilor” pre- si perinatale sunt calea prin care Natura il pregateste pe nou-nascut sa functioneze in mediul in care traiesc parintii.
Tehnic vorbind, aceste filtre „invatate” il vor ajuta pe copil sa se adapteze mult mari repede si cu succes la mediul de acasa. Experienta parintilor ajuta „pre-programarea” comportamentului copilului, pentru a face fata cu succes exigentelor de mediu in care va trai.

Este important de remarcat ca evenimentele parentale individuale de furie si frica nu perturba neaparat „fiziologia”copilului pe cale de dezvoltare. Numai emotiile manifestate „cronic” in mod continuu, si-au dovedit efectul perturbator in timpul sarcinii. De exemplu, parintii care nu isi doreau sa aiba un copil, parintii care sunt in mod continuu preocupati de sansele lor de supravietuire si deci implicit si de cele ale copilului lor, femeile care sufera abuzuri fizice si psihice in timpul sarcinii, reprezinta situatii unde influentele adverse de mediu petrecute in perioada sarcinii si nasterii copilului il pot afecta pe acesta. Acestea sunt toate cazuri de abuzuri repetate dupa un anumit tipar, total diferite fata de situatiile in care parintii isi pot exprima ocazional si tranzitor o anumita emotie in exces.
Este de retinut faptul ca aceste consecinte comportamentale pentru copiii expusi in timpul dezvoltarii lor prenatale la atitudini negative sau distructive pot fi anulate din punct de vedere psihologic, odata ce aceste situatii sunt recunoscute.

Rolul parintilor si comportamentul acestora

Din aceasta perspectiva noua, suportul parental reprezinta evident mult mai mult decat o simpla sursa metabolica si un adapost sigur pentru dezvoltarea fatului. Perceptiile si atitudinile parintilor in perioada prenatala ajuta fatul sa se pregateasca sa invete a se adapta la noul mediu. Este evident avantajul pentru supravietuire oferit de „programarea” prenatala. Din nefericire, majoritatea parintilor nu sunt constienti de faptul ca emotiile si comportamentele lor influenteaza direct pe copil in perioada prenatala. In consecinta, furia si frica parentala manifestata constant compromite dezvoltarea copilului si sanatatea lui, deoarece stress-ul emotional are un impact chimic asupra fatului. In uter, fatul dobandeste „atitudini” despre viata in functie de modul in care descifreaza semnalele „comportamentale” prezente in sange. Cu totii suntem constienti de chimia emotionala care ne afecteaza in mod evident punctele noastre tari si slabiciunile noastre. Cand este vorba de copilul in dezvoltare, aceeasi chimie va avea impact similar asupra fetus-ului.

Noile cerecetari referitoare la influentele materne si de mediu in ceea ce priveste expresia genelor subliniaza nevoia urgenta de a recunoaste „rolul parental constient”. In manifesatrea rolului de parinte in mod constient, conceptul de „familie” devine o realitate din momentul conceptiei. Parintii trebuie sa devina constienti de faptul ca inca din momentul conceptiei, de-a lungul dezvoltarii pre si postnantale, gandurile lor, atitudinile si comportamentele lor vor influenta profund dezvoltarea copilului lor si sanatatea lui.