Religie 

Marile pregătiri pentru Crăciun, marea agitaţie în pragul sărbătorilor, imensitatea timpului pierdut pentru aflarea răspunsului la întrebarea minţii omului cotidian: ”Unde voi petrece anul acesta Crăciunul?", nu iau în considerare întrebarea profundă a conştiinţei noastre: “Cu ce voi rămâne după ?” sau “ Voi fi oare ma bun după sărbători?”.

Ne-am întrebat vreodată ce este în sufletul copilului nostru în noaptea de Crăciun? Ne-am întrebat, printre vastele pregătiri de Crăciun, dacă este fericit şi sensibilizat de această noapte sfântă? Dar, oare ne mai aducem noi aminte cum este să fii copil în noaptea de Crăciun?

În fiecare an aşteptăm sfintele sărbători ale Naşterii Domnului cu bucurie, cu lacrimi în ochi produse de bucuria imensă pe care ne-o aduceau acele frumoase imnuri de preamărire a Pruncului Sfânt, pe care le transmiteam din casă în casă cu mâinile reci, cu picioarele aproape îngheţate, cu nasul acela micuţ şi roşu, care tăia gerul iernii şi ne rumenea obrajii, dar cu toate aceste greutăţi acceptam această misiune sfântă din adâncul sufletului nostru şi deveneam mesagerii Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru o singură seară, noi, copiii, eram centrul lumii, eram nişte soli mici ai lui Dumnezeu. Nu exista bucurie mai mare în lumea aceasta decât faptul că eram şi noi parte integrantă din procesul mântuirii oamenilor, eram începătorii vestirii celei mari: “Hristos Se naşte, măriti-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!; Hristos pe pământ  înălţaţi-vă, cântaţi lui Dumnezeu tot pământul că S-a preamărit”.

Aceste cuvinte ne încărcau sufletul cu atâta putere, încât în fiecare moment al vieţii noastre amintirea şi recitarea lor ne transpuneau instant în acea atmosferă de căldură sufletească a sfintelor sărbători, se sălăşluia în sufletul nostru o cămară tainică şi sfântă a copilărie pe care o aveam toată viaţa, în care în orice moment al existenţei noastre ne retrăgeam şi trăiam acea bucurie imensă.

Ce este în sufletul copilului de astăzi care nu mai este învăţat să îndeplinească acea misiune sfântă pe care noi, cu atâta bucurie, o îndeplineam. Ce este în sufletul lui după ce s-a plictisit de acel cadou scump pe care l-au cumpărat părinţii, dar mai grav, ce este în sufletul unui copil când pentru el, Crăciunul nici măcar nu are un miros specific, un miros al bucuriei?

Nu ne distrugem noi proprii copii pentru toată viaţa lor, responsabili fiind pentru dărâmarea acelei cămări tainice şi sfinte a copilăriei şi totul datorită falsităţii cu care înţelegem noi sărbătorile, substituind acest cuvânt cu “distracţii şi petreceri”?

Copilul nu va simţi mirosul specific al Crăciunului când mama aleargă din magazine în magazine după anumite prăjituri şi cozonaci gata preparate, copilul nu va simţi aroma sărbătorilor dacă mintea lui este pătrunsă şi secată de jocuri video, şi ceea ce este mai dureros, copilul nu va trăi acea bucurie şi armonie dacă părinţii lui sunt plecaţi sau certaţi.   

Ce este oare în sufletul acelui copil care nu are parte de toate aceste minuni ale lumii noastre, minuni pe care le putem trăi, dar pe care le negăm şi le înlocuim cu artificialitatea unei aşa zise “lumi moderne”?

Se va mai întoarce acel copil vreodată spre tărâmul copilărie sale pe care îl consideră un ţinut arid şi pustiu? Va mai putea să povestească el copiilor lui şi nepoţilor lui acele mari bucurii ale micilor mesageri ai Naşterii lui Hristos?

Merită, oare, să distrugem aceste bucurii sfinte pe care pot să le trăiască toţi copiii pentru mai mult timp petrecut la serviciu, mai puţin efort depus la bucătărie, mai puţini paşi până la un orfelinat, mai puţin stres, pentru că ne-a ajuns stresul de la imensele cozi de la magazine, pentru mai mult timp liber pe care îl vom irosi prin vizionarea programelor  rupte de realitatea Sfintei Sărbători, pentru acea fugă teribilă după cumpărături şi reduceri care ne răpesc timpul acela preţios în care puteam să mergem la spovedit şi împărtăşit pentru a ne curăţi sufletul şi trupul şi a primi pacea sufletească?

Merită, oare, să distrugem sufletul unui copil în acea noapte sfântă a Naşterii Mântuitorului pentru lucruri aşa mărunte şi efemere existenţei noastre?

Ne plănuim viaţa după visurile pe care le-am avut în copilărie, după bucuriile şi emoţiile pe care le-am trăit, aceste bucurii se transformă în credinţa nostră care ne oferă un drum în viaţă. Dacă vom distruge aceste visuri ale copilului şi aceste bucurii, îi vom distruge toată existenţa sa.

Un articol din Campania de Informare "Parinte de nota 10 (zece)"