Religie 

Cu ceva timp în urmă, am scris un articol având ca subiect mântuirea copiilor morţi nebotezaţi, iar unul dintre cititorii acestui articol, neînţelegând mesajul, sau pur şi simplu din revoltă, mi-a scris un comentariu în care mă întreba de ce Dumnezeu permite toate nenorocirile care se întâmplă în lume. În rândurile următoare, aş dori sa răspund la această întrebare.

Răspunsul meu la această întrebare va începe cu o altă întrebare – Omule, unde îţi este credinţa? De ce eşti atât de deznădăjduit? Cerceteaza-te pe tine! Crezi tu că nici un fir din capul tău nu se va clinti fără ştirea Părintelui ceresc? Crezi tu că Dumnezeu atât de mult a iubit lumea încât a dat pe unicul Său Fiu de ocară, pentru ca toţi cei ce cred în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică? Dacă crezi toate acestea, trebuie să te dăruieşti întru totul, fără să cârteşti lui Dumnezeu.

Necazurile, deşi e greu de înţeles uneori, sunt un mod de a-l ajuta pe om să se înalţe, să-şi înalţe inima către cer, pentru că se rupe de cele lumeşti. Da, e greu ca omul să vadă cauza unui necaz pentru că de cele mai multe ori îl copleşeşte durerea, iar vrăjmaşul profită de acest moment de slăbiciune în care fiinţa umană este mai vulnerabilă pentru a o îndepărta şi mai mult de Creatorul ei, pentru a o duce la deznădejde. Dar dacă noi, oamenii, Îl vom ruga pe Dumnezeu să ne dea putere să ne vedem greşelile, curăţindu-ne astfel prin pocăinţă, vom vedea că necazurile sunt semne ale milei lui Dumnezeu. El nu vrea ca noi să suferim, necazurile sunt îngăduite de El nu reprezintă voia Lui, le îngăduie pentru ca noi să ne întărim, să ne maturizăm duhovniceşte. Am ajuns acum într-o epocă din istoria umanităţii când omul se mântuieşte prin răbdarea necazurilor fără cârtire, cu nădejde în mila Domnului. O singură cale mai avem – îndelunga răbdare a necazurilor. În clipe de necaz ar trebui să luăm aminte la poveţele Sfântului Isaac Sirul – „Pururi aminteşte-ţi cele mai dureroase suferinţe răbdate de cei aflaţi în situaţii grele de viaţă, în închisori, în exil, etc. – astfel încât să-I poţi aduce mulţumiri lui Dumnezeu aşa cum e cazul pentru micile şi neînsemnatele necazuri pe care le afli înlăuntrul tău şi prin aceasta să fii în stare de a le purta cu bucurie.”

Uneori s-ar părea că nicicum nu scăpăm de un necaz; să nu ne răzvrătim pentru că Dumnezeu îngăduie acea suferinţă până când vede schimbare în noi. În plus, nu îngăduie Dumnezeu orice necazuri şi ispite peste puterile noastre (I Cor. 10, 13). De fapt, noi trebuie să luptăm cu patimile din noi, care sunt adevăratul nostru vrăjmaş. De ce nu vedem câtă libertate ne oferă Dumnezeu iar noi o utilizăm greşit, săvârşind fapte demne de dispreţ. Omule, când Îl iei pe Dumnezeu la întrebări pentru că ai un necaz, întreabă-te cum Îi mulţumeşti tu Creatorului pentru libertatea pe care ţi-a dat-o, iar cercetându-ţi sufletul căieşte-te pentru momentele de revoltă, pentru neascultare, plânge-ţi păcatele şi vei afla mângâiere!