Cea mai importanta maturizare in comunicarea umana este abilitatea de a folosi limbajul. Dar lipsa limbajului in primele luni nu inseamna lipsa de comunicare, de interactiune cu ceilalti.
Exista diferite forme pregatitoare ale comportamentului de relationare sociala si ale comunicarii.

Ce se petrece in primele luni de viata a copilului?
In primele luni de viata, copilul este orientat spre fiintele umane carora le da o atentie preferentiala, chiar exclusiva. Nu exista interes pentru jucarii, obiecte. Exista o orientare fascinata catre ceilalti, cei din jurul lui. Desigur tintele principale sunt proprii parinti, ceea ce va facilita experientele de comunicare ale copilului, parintii fiind primele surse de comunicare.

Copiii dispun de un set de comportamente pe care cei din jur le interpreteaza ca fiind sociale. Aceste comportamente ale copilului ii atrag pe adulti sa interactioneze cu copilul. „Mi-a zambit” spune o mama cucerita total de copilul ei in varsta de cateva zile. Nu, nu i-a zambit ei ci a zambit pentru ca se simte bine in corpul sau, totul e confortabil. Dar faptul ca mama interpreteaza in acest fel este de o importanta cruciala caci pana la patru luni, datorita acestui inceput dintre el si mama lui, copilul va invata sa isi stapaneasca zambetul ca pe o moneda de schimb in relatiile cu ceilalti.

Atentia copilului fiind atrasa de adulti, el observa si castiga informatii. Comportamentele copilului cu valoare sociala – ca zambetul – vor fi o recompensa pentru adultii care vor intra in relatie cu copilul incercand sa obtina zambetul copilului.
Acest repertoriu de comportamente de baza constituie inceputul interactiunilor sociale si aceasta va conduce la achizitia unor deprinderi sociale si de comunicare in acord cu cultura in care se dezvolta copilul.

Dezbaterile pe tema innascut/achizitionat sunt particularizate in acest domeniu la: dispune copilul de la nastere deja de capacitatile necesare pentru a interactiona social or aceste capacitati trebuiesc achizitionate? In ultimii 50 de ani a fost o pendulare intre cele doua pozitii care au creat curente in psihologie: structuralistii care sustineau existenta unor structuri de baza innascute (teoria modulara este un bun exemplu) si behavioristii, cu teoria invatarii.

Cercetarile ultimilor 30 de ani sustin existenta comportamentului preferential al copilului mic spre adultii din jur. Utilitatea acestui comportament pentru dezvoltarea copilului se sesizeaza cu usurinta. Daca l-ar atrage obiectele din jur si nu figura umana ar insemna ca nu ar avea sansa de a invata. Copilul de la nastere deja are o buna capacitate de a imita, invata, si adultul ii este model.

Copilul este atras de vocea umana, de fata, de miscarile de tip uman.
Auzul nou nascutului nu este atat de fin ca al adultului. El prefera vocile ascutite, notele inalte si modularile, succesiuni de note inalte, in locul monotoniei reproducerii unei note.
Interesant e ca in mod necontrolat adultul vorbeste copilului cu aceste caracteristici. Cand se adreseaza copilului adultul vorbeste diferit de felul in care o face atunci cand se adreseaza celorlalti adulti. Vocea adultului vorbind copilului are tonalitati inalte, cu modulari exagerate, vorbirea recurge la intelesuri foarte simple, este repetitiva. Aceste caracteristici alcatuiesc „vorbirea adult – copil”. De la nastere, copilul e atras de acest tip de vorbire, mai mult decat de vorbirea dintre adulti. Caracteristicile acestei vorbiri vin in intampinarea posibilitatilor lui de a receptiona si imita. Primul aspect al limbii pe care o va achizitiona va fi aspectul prozodic, melodia limbii. La opt luni intelegi din intonatia ganguritului copilului daca cere ceva, daca este suparat, daca doreste ceva si chiar daca il cearta pe adult.

Copiii in varsta de patru luni manifesta preferinta pentru frecventa fundamentala a vorbirii adult – copil (sunetele ascutite).

Privind auzul fonematic, conditie a achizitiei limbajului, la varsta de o luna, copiii sunt capabili sa distinga intre foneme (fonem: cea mai micã unitate de limbaj identificabilã.) perechi diferite. Din punct de vedere acustic, diferenta dintre p/b (foneme perechi) e data doar de momentul intrarii in vibratie a coardelor vocale. Diferenta se refera la pragul de 25 milisec a realizarii vibratiilor. Sub acest prag, rezultatul va fi „b”, iar peste acest prag apare „p”. In interiorul acestei durate de timp care da diferenta, adultul nu distinge sunete deosebite. Copilul procedeaza la fel cu adultul, categorisind doar in functie de acest prag de timp de vibratie a corzilor vocale. Pare ca fiinta umana poseda de la nastere capacitati sincrone cu caracteristicile vorbirea umana. Finetea de diferentiere a sunetelor surde/sonore scade in jurul varstei de 12 luni. Nu se poate afirma cu certitudine daca aceasta scadere a sensibilitatii sonore e data de adaptarea copilului la calitatile vorbirii (fonemelor) sau daca a devenit vorbirea mai adaptata capacitatilor de receptie (auz) a copilului.