Psihologie 

Acesti copii sunt captivi intr-o lume a tacerii, intr-o lume lipsita de zambete sau de bucuriile normale ale copilariei. Au uneori ochii atat de expresivi incat ai impresia ca traiesc intr-o lume a lor, refuzand sa o acepte pe cea in care i-am adus noi, pentru ca nu este suficient de buna pentru ei. Incerci sa le vorbesti dar nu te inteleg. Adesea continua sa faca ceea ce faceau dand impresia ca nu aud. Nu vorbesc desi simti ca ar avea atat de multe de spus. Acesti copii au fost descrisi sugestiv, ca fiind intr-un labirint cu peretii de sticla,si in imposibilitatea de a comunica cu ceea ce este dincolo de acestia. Si atunci nu pot decat sa lovesca acesti pereti in speranta de a fi auziti si intelesi.

Autismul are o plaja larga de gravitate. Incepand de la formele usoare, in care se gasesc copiii greu sociabili, considerati foarte seriosi, care interactioneaza dificil chiar si cu parinti, si au anumite obiceiuri neobisnuite, pana la cazurile grave in care vorbirea lipseste cu desavarsire, iar copiii sunt in imposibilitatea de a fi independenti sau de a interectiona in vreun fel cu lumea inconjuratoare. Depinde foarte mult nu numai gravitatea bolii, ci si momentul in care aceasta este descoperita si se incepe terapia cu ei.

Autismul este din pacate, o boala grava, fara leac, dar care poate fi ameliorata daca este depistata din timp si tratata corespunzator. Primele semne pot aparea inca din primele luni de viata.

Copilul autist, nu zambeste, nu rade. Nu se uita in ochii celuilalt. Nu intinde manutele catre parinti. Are o expresie a fetei aproape imobila si nu reactioneaza aproape deloc la ceea ce-l inconjoara. Prefera anumite pozitii ale corpului si repeta mecanic anumite miscari. Mai marisor, la varsta primelor gungureli, acestea intarzie. Nici cuvintele nu se grabesc sa apara in gurita lui. Multi parinti ignora acest aspect punandu-l pe seama unei simple intarzieri in vorbire sau cel mult il suspecteaza de probleme cu auzul si vorbirea.

E trist cum pe acesti micuti jucariile ii lasa reci. Ursuletii care se invartesc deasupra patului o fac in zadar. Sunetul jucariei muzicale trece pe langa urechea lor. Nu stiu sa ceara sau sa arate cu degetul ceea ce doresc.

Atunci cand cresc mai marisori, in formele mai usoare ale bolii, desi isi pot coordona miscarile partial sau chiar total, au predilectie spre repetitivitatea exagerata a unor activitati sau gesturi. Bat cu lingura in farfurie, invart o roata, apasa un buton, etc. Daca adultii nu ii opresc, pot continua acest lucru ore in sir. Daca reusesc sa-si insuseasca vorbirea si acesta este marcata de stereotipii verbale. Repeta anumite cuvinte. Rare sunt cazurile in care reusesc sa conceapa propozitii cursive, coerente.

Au crize de plans inexplicabile, care pornesc din senin si se opresc fara un motiv plauzibil. Au tendinta sa se legene cu tot corpul sau sa-simiste mecanic, timp indelungat mainile in aceiasi miscare. Datorita faptului ca nu pot comunica, frustrarile lor sunt aduse la suprafata de iesiri si sentimente violente