Psihologie 

Cand vorbim despre nevoile timpurii ale copilului si ale bebelusului, ajungem inevitabil la conceptul de “dependenta”. Bebelusul este in totalitate dependent de ingrijirile mamei, menite sa-i satisfaca atat nevoile fizice, cat si  pe cele emotionale. Ce se intampla insa daca mama este ea insasi incapabila sa se sustina emotional, cand traverseaza o perioada grea, in care se simte neputiincioasa in a raspunde nevoilor copilului?

Dupa cum am mai mentionat, in primii ani de viata copilul traieste in fuziune cu mama. Sentimentul sau de acceptare si securizare depinde de masura in care mama este capabila sa raspunda nevoilor sale. In literatura psihanalitica exista conceptul de “mama suficient de buna”, adica o mama capabila sa raspunda copilului indeajuns de bine, incat acesta sa nu resimta nicio lipsa ca fiind traumatizanta. Cand copilul are in preajma sa o mama suficient de prezenta si de disponibila, el creste cu sentimental de a fi destul de valoros pentru cei din jur, cu capacitatea de a avea incredere in mediu si in ceilalti, cu convingerea ca este acceptat neconditionat. Toate acestea depind de echilibrul emotional al mamei, de masura in care si-a dorit copilul si i-a acceptat prezenta in viata sa. Atunci cand, din diverse motive, mama a respins copilul, facandu-l sa se simta nedorit sau inoportun, acel copil va creste cu sentimental rejectiei si inadecvarii, al vinovatiei de a-si fi impovarat mama cu prezenta sa, al  inadaptarii. Chiar daca mama nu a formulat in mod clar respingerea, chiar daca aceasta a ramas la un nivel inaccesibil, inconstient, copilul are o perfecta capacitate emotionala de a percepe emotiile mamei.

Pot avea loc situatii cand mama respinge copilul, copilul plange, are probleme de sanatate, mama resimte aceste lucruri ca pe o povara, se simte incapabila sa inteleaga ce se intampla cu copilul, respingerea devine mai puternica, copilul reactioneza devenind din ce in ce mai dificil, iar cercul vicios continua la nesfarsit.

In alte cazuri, problemele din cuplu afecteaza mama, care isi redirectioneaza frustrarile catre copil. Lipsita de afectiune in cuplu, mama poate gasi in copil alinarea, asteptand de la acesta sa ii ofere suficienta iubire incat sa ii suplineasca lipsa . Ajunge astfel sa ii creeze copilului o dependenta prelungita, nu ii permite sa devina independent, de teama sa nu il piarda. Pe de o parte asteapta de la el o cantitate si un gen de afectiune adulta, care ii depaseste capacitatile de copil, pe de alta parte face eforturi sa il mentina copil, pentru a nu il pierde. Copilul devne astfel inlocuitorul partenerului, simtindu-se vinovat ori de cate ori incearca sa iasa din relatie, sa se diferentieze.Este o situatie ambivalenta, incarcata de mesaje duble, care ii aduce grave perturbari si dezechilibre emotionale.

Analizand cercetarile care se ocupa cu studiul dezvoltarii emotionale, un loc deosebit il ocupa teoria atasamentului. Psihologul John Bowlby, care s-a ocupat indeaproape de acest aspect, dezvaluie faptul ca atasamentul este o nevoie de baza a fiintei umane, de a stabili si mentine apropierea cu o alta fiinta, mai puternica, capabila sa protejeze, cu scopul de  a asigura supravietuirea. Este genul de relatie timpurie care se creeaza intre mama si copil si de natura careia, se pare, depinde modul in care persoana intra in relatie cu alte persoane semnificative, mai tarziu. Daca in relatia cu mama, in primul an de viata, aceasta a transmis copilului sentimentul de siguranta , acceptare si iubire, copilul va dezvolta un tip de atasament sigur. In relatiile de mai tarziu, el va manifesta incredere in sine si in ceilalti, va profita de oportunitatile care i se ofera si va fi echilibrat emotional.
Daca, insa, copilul s-a simtit neacceptat, rejectat, abandonat, mama nefiind prezenta si disponibila pentru copil, din cauza propriilor probleme emotionale, copilul va dezvolta un tip de atasament nesigur (anxios, evitant sau haotic).

Copiii cu atasament nesigur se dezvolta marcati de neancredere in sine si in ceilalti, au relatii marcate de dependenta, neancredere, conflicte, nereusite.

Modelele de atasament timpuriu prescriu modul in care copilul si viitorul adult vor relationa.

Daca relatia primara cu mama capata aspecte traumatice, este posibil ca, in mod inconstient, pe parcursul vietii, adultul sa caute relatii care sa reproduca aceste aspecte care au ramas nerezolvate. Un copil care a fost abandonat de mama, poate intra in relatii cu persoane care au un mare potential demisionar, nestatornice, labile, care in cele din urma ajung sa il abandoneze, repetand trauma. Odata internalizat modelul, situatiile respective sunt cautate si tind a se repeta pe tot parcursul vietii, daca persoana nu constientizeaza ca ea insasi este sursa propriei nefericiri. Un copil cu o mama rejectiva, se poate orienta mai tarziu catre persoane incapabile sa il accepte neconditionat, intarindu-i ideea ca este incapabil de a se face iubit. El va tinde permament sa faca pe plac celor din jur pentru a fi acceptat si va sfarsi in continuare prin a fi respins. Sentimentul de vinovatie pentru ceea ce este va deveni din ce in ce mai mare, pe masura ce increderea in sine va scadea. Mesajele emotionale pe care le transmit parintii functioneaza pentru copil ca o programare inconstienta, care ii va ghida mai tarziu pasii in viata. “Nu esti bun de nimic”, “esti un prost”, “esti incapabil”, sunt mesaje care devin modalitati de autosabotare. Copilul devine ceea ce i s-a spus ca este.
   
Mama ocupa cel mai important loc in viata copilului, iar capacitatea ei de a oferi iubire neconditionata acestuia ii va da dreptul la fericire sau i-l va refuza. Iubirea nu se invata, se simte sau nu. Ceea ce este important insa, este faptul ca copilul este perfect capabil sa simta daca este sau nu iubit. El poate fi mintit in oricare alta privinta, insa cand vine vorba de acceptare si iubire, copilul simte inca din momentul in care se afla in pantecul mamei daca este asteptat, iubit, dorit, uneori mai bine decat mama insasi. Este mai usor sa minti un adult, caci noi am fost educati intr-atat sa judecam totul, sa argumentam si sa contraaargumentam, sa ne indoim si sa revenim, incat nu mai stim cum este sa simtim. Copilul nu cunoaste insa aceste lucruri de oameni mari, el poate doar atat: sa simta.

Acest articol face parte din Campania de Informare "Parinte de nota 10 (zece)"


Read the English version of this article: The Importance of the Mother Mental Balance