De regula, certurile intre parinti au un efect negativ imediat asupra copilului, acesta incepand sa planga. Majoritatea parintilor se opresc, intr-o astfel de situatie. Daca resentimentele intre cei doi adulti persista, insa, bebelusul nu se va linisti, el aflandu-se intr-o permanenta legatura cu inconstientul matern.
Pe termen lung, certurile frecvente dintre parinti pot determina aparitia unei stari depresive la bebelus, caracterizata prin refuzul laptelui matern, scadere in greutate, agitatie, plans frecvent, somn precar, intarziere in dezvoltarea psihica si fizica. Crescand, copilul va deveni nelinistit si nesigur pe el. Indiferent daca cearta porneste de la mama sau nu, daca motivele ei sunt intemeiate sau daca parintii se impaca in scurt timp, copilul are de suferit. Cand certurile sunt mai des declansate de catre mama, el o va percepe ca pe o fiinta inspaimantatoare, imprevizibila, inselatoare. Lipsit de increderea in mama, mai tarziu el nu va avea incredere nici in sine. Daca bebelusul este baiat se va identifica cu o imagine paterna slaba, supusa. Cand certurile sunt mai des declansate de catre tata, mama va fi perceputa ca victima. In sufletul copilului se poate naste dorinta de a o apara, de a o „salva”. Astfel de copii ajung sa-si dedice intreaga viata „salvarii mamei”, necasatorindu-se si stand mereu langa ea. Cand copilul este fata, va refuza, mai tarziu, identificarea cu mama sa si, implicit, maternitatea si casatoria.
Unii copii, crescand, „se dedica” aplanarii certurilor dintre parinti. Ei se vor plasa permanent intre cei doi, din dorinta de a readuce lucrurile la normal. Pot face acest lucru devenind „negociatori” sau imbolnavindu-se, pentru a atrage atentia parintilor asupra lor, intr-un efort disperat de a-i uni. De aceea, cand un copil mic se imbolnaveste, problema se afla, de regula, in relatia de cuplu sau la unul dintre parinti.
Cand mama traieste emotii negative, iar bebelusul sau reactioneaza prin apatie sau agitatie, este bine ca ea sa-i vorbeasca despre ceea ce simte. Puse in cuvinte, emotiile vor capata dimensiuni umane, mai usor de inteles si de acceptat. Bebelusul va intelege ca acel hau de disperare, furie sau orice altceva este al mamei sale si nu al lui. Desigur ca si tatal are un rol important in viata bebelusului, insa cum acesta din urma relationeaza in principal cu mama in primele luni de viata, este esential ca ea sa fie aceea care intermediaza si umanizeaza emotiile.
Nu exista relatie fara nori, fara certuri. In primul an de viata al copilului, insa, este de preferat ca mama se se fereasca de stari psihice negative. Daca parintii au motive de dezacord, pot discuta in intimitate si nu in prezenta celui mic. Mai tarziu, cand acesta va creste, poate fi linistit, explicandu-i-se ca oamenii care se iubesc uneori se supara unul pe altul, au opinii diferite, se cearta, dar aceasta nu duce la despartirea lor.