Copiii, precum adultii, experimenteaza situatii de criza in viata lor. Perioada timpurie din viata unui copil include experiente stresante care provoaca furie, gelozie, frica si tristete dar si bucurie si placere.

Desi stresul in sine nu este nociv, el poate precipita o criza daca anxietatea pe care o genereaza depaseste capacitatile individuale de adaptare. Anxietatea care tulbura functionarea cotidiana este deci un semnal de alarma.

Oamenii au niveluri diferite ale tolerantei la stres si modalitati diferite de a reactiona la stres. De vreme ce arsenalul de mecanisme de aparare al copiilor este redus datorita imaturitatii sistemului psihic si lipsei de experienta, ei sunt in mod special vulnerabili la stres au nevoie de asistenta pentru a se elibera de anxietate si pentru a dezvolta modalitati adaptative de a face fata provocarilor.

Datorita dependentei de parinti, psihoterapia cu copii trebuie inevitabil sa includa si interactiunea cu parintii si o centrare a demersului pe familie. Parintii si psihoterapeutul trebuie sa construiasca o relatie de alianta in tratarea copilului. Uneori, partea a psihoterapiei copilului o reprezinta consilierea parintilor, suportul afectiv si informational oferit acestora. De vreme ce copilul traieste intr-un sistem familial, o problema resimtita de un membru al familiei se repercuteaza intr-un fel sau altul asupra tuturor membrilor familiei.

Gradul de vulnerabilitate al unui copil este determinat de mai multi factori:

  • Genetici
  • Constitutionali
  • Personalitate
  • Varsta
  • Nivel de dezvoltare
  • Continutul si intesitatea evenimentului
  • Circumstantele familiale

In situatia in care familia solicita ajutor pentru o problema a copilului, procesul de evaluare consta din cateva intalniri cu copilul si familia (separati si in diverse combinatii) pentru a obtine date de anamneza necesare formularii unui plan de interventie. Informatiile obtinute din partea familiei sunt extrem de importante pentru ca numai o perspectiva de ansamblu asupra situatiei poate oferi cheia intelegerii simptomului.

Orice persoana se situeaza in orice clipa intr-un context. Deci si copilul care vine la psihoterapie vine cu o problema aparuta intr-un anumit context social si fizic. Anumite aspecte din acest context pot reprezenta circumstante agravante sau dimpotriva atenuante, resurse pentru acel copil. Sarcina psihoterapeutului este de a le discrimina in acest sens si de a le folosi in cadrul terapeutic.

Evaluarea sistemului de suport este foarte importanta in cazul copiilor pentru ca gradul lor de dependenta ii face sa aiba nevoie de ceilalti pentru a-i asista pe parcursul recuperarii, vindecarii, echilibrarii. Pentru aceasta se poate folosi genograma, care localizeaza rudele copilului si gradul de importanta al relatiilor cu acestea.

In cazul psihoterapiei unui copil, implicarea parintilor este fundamentala si implicit asta plaseaza o mare greutate si responsabilitate pe umerii parintilor care vor avea nevoie de suport. Deci si pentru parinti cadrul terapeutic va oferi resurse similare ca si pentru copil.