Adesea, parintii isi exprima trairile cu privire la perioada cand copilul este foarte mic, ca fiind o perioada penibila, incarcata de oboseala, frici si prea putine momente de placere impartasita cu copilul : era asa de mic ca iti era teama sa-l atingi, sau alteori  cum sa te joci cu el atat de mic ?! Cand este prea mic nu prea poti face mare lucru cu el.

Nasterea este momentul in care mama se separa de legatura stabilita cu fatul pentru a descoperi o noua legatura cu bebelusul. In aceasta descoperire mama accepta sa faca saltul in necunoscut, fara a sti ce ii rezerva acesta, accepta sa piarda controlul asupra ei insasi, este uimita de intalnirea si exprimarea partii animale a fiintei sale (de multa vreme reprimata in contextul socio-cultural al vietii, multor femei fiindu-le rusine de acest comportament), ea rupe contactul cu orice emotie, impingand si luptand pentru a lasa sa tasneasca, in forta, o noua viata, ea moare cu o parte din viata ei de femeie, pentru a se naste in viata de mama : un corp se naste din alt corp .

Pentru a cunoaste si a intelege comportamentul unui copil mai mare este indispensabila incursiunea in intelegerea comportamentului copilului foarte mic in relatia cu adultul care il ingrijeste.

Bebelusul apare pe lume intr-o baie de simturi solicitate de parinti si care sunt determinante in continuarea legaturii deja cunoscuta din uter.

Competentele nou-nascutului nu se situeaza numai la nivelul capacitatilor sale de perceptie. In fapt el poseda mecanisme de adaptare si reglare care ii permit sa se protejeze de stimuli neplacuti si totodata sa se orienteze catre un mediu agreabil.

T.Berry Brazelton a pus in evidenta aceasta capacitate a nou-nascutului de a-si modula starile sale in functie de calitatea stimulilor primiti intr-un schimb relational.
Astfel, un moment complet de interactiune se ordoneaza in secvente ciclice organizate prin anumite repere, in general puse in actiune de mama intr-o maniera naturala, fara a li se cunoaste importanta marcanta, care sta la baza stabilirii unei baze de securitate, fundamentul esential al crearii atasamentului.
Reperele unei secvente ciclice de interactiune a mamei cu bebelusul sau sunt constituite printr-o orientare fata in fata, unul catre celalalt, contactul vizual prin care mama isi saluta copilul, strigandu-l pe nume, prin afect exprimat cu ajutorul intregii mimici a fetei, un dialog de incantare si faza de scadere a placerii viu exprimate. Toate mamele si toti tatii au capacitatea de a construi un astfel de moment de comunicare inca de la primele ore dupa nastere.

Pe parcursul acestei secvente exista o alternanta normala intre perioadele in care copilul fixeaza intens fata mamei, respectiv adultului si perioadele in care copilul o evita, inchizand ochii sau deturnand lejer privirea.

Acest comportament de evitare, pare sa raspunda nevoii fiecarui copil de a controla cantitatea stimularilor la care se simte pregatit sa raspunda. Trecerea de la perioada de fixare la perioada de evitare este progresiva, iar miscarile sunt treptate cand bebelusul se afla in prezenta mamei. Dimpotriva, in prezenta unui obiect suspendat la 20-25 de cm de fata bebelusului, trecerea este brusca : bebelusul priveste fix, ochii sunt larg deschisi, fata este usor incordata si imobila, in timpul unei atentii prelungite urmata de o evitare brusca a privirii. Si intr-un caz si in celalalt bebelusul poate sa reia investigatia.

De ce este bine sa cunoasca parintii un astfel de comportament? Pentru ca ei ei sa poata construi bazele unei relatii cat mai sanatoase si echilibrate. Astfel, adultii sensibili, care percep natura ciclica a comportamentului copilului, dezvolta totodata in ei capacitatea de a raspunde adaptat, reusind sa cladeasca treptat cu bebelusul, copilul in crestere si adolescentul de mai tarziu, atat un atasament securizant cat si un proces armonios de interactiune in relatia cu acesta.

T.Berry Brazelton pleaca de la certitudinea dobandita ca bebelusul este un comunicator innascut si ca mama stie , fiind necesara doar punerea lor in contact. Nu trebuie nimic creat la mama, ci trebuie sa fie determinata sa exprime cat mai natural, ceea ce ea are deja in ea.

Psihanalistul John Bowlby (1969) este cunoscut ca precursor al teoriei atasamentului, studiile sale fiind bazate pe etiologie si pe teoria informatiei. Doua notiuni cheie devin centrale in intelegerea formarii atasamentului: comportamentul instinctiv (scheme sau patternuri  preprogramate de comportament constante la om sau la animal, cum ar fi comportamentul de imperechere, grija fata de progenitura, atasamentul puilor fata de parinti) si atasamentul ca nevoie primara.

Patternurile de atasament la copil se nasc pe parcursul primelor relatii, in mod special cele de interiorizare, numite de Bowlby,  modele interne operante .

Mary Ainsworth (1978) descrie trei paternuri la copil, dupa cum urmeaza : securizat, nesecurizat evitant si nesecurizat ambivalent.