Un gând bun, un sfat adresat la nevoie are uneori un efect neasteptat de bun.O privire neconditionat pozitiva, întelegere si caldura sunt trei elemente la îndemâna oricui, care pot ajuta la nevoie un prieten de familie, o cunostinta care se afla în impas. Un astfel de impas poate fi considerat si aflarea vestii ca în familie, în locul copilului sanatos, asteptat si mult dorit, s-a nascut un copil cu probleme. Un astfel de copil produce modificari care afecteaza atât echilibrul interior cât si echilibrul exterior care vizeaza relatia familie societate.
Ce facem atunci? Avem mai multe variante. Depinde de fiecare ce alegem, dar cred ca cel mai important este sa fim alaturi si sa ascultam. Apoi putem sa îndrumam, sa ajutam sau sa consiliem.
Atitudinea parintilor fata de copilul cu probleme oscileaza în functie de urmatorii factori:

  • categoria socio-profesionala;
  • relatia conjugala dintre parinti;
  • atitudinea parintilor în fata bolii;
  • experientele trecute si aspiratiile viitoare ale membrilor familiei.

Indiferent de momentul când parintele este informat asupra starii de sanatate a copilului, se produc o serie de trairi. Iata enumerate mai jos pe scurt aceste manifestari:

  1. Reactii similare reactiilor de doliu.
  2. Reactii de negare a realitatii.
  3. Perceperea realitatii de factura realista.
  4. Atitudini de culpabilitate si disperare.
  5. Atitudini de imputare.
  6. Reactia fratilor fata de copilul bolnav.

Este de retinut ideea ca cel mai bine este ca atunci când se face un anunt de natura sa aiba influente negative pe termen lung asupra unei familii, cel care da vestea (medic, psiholog) sa comunice ambilor parinti acest anunt. De cele mai multe ori mama este cea care afla prima vestea si este prea socata de diagnostic. De multe ori nu-l întelege, stie doar ca copilul ei nu se simte bine, ori plânge des, ori nu este atent, ori este mai lent decât ceilalti de vârsta lui. Cum ne simtim când primim o veste rea? Singuri si tristi. Avem nevoie de cineva sa ne fie alaturi? Da. Asa este si parintele, care se afla în imposibilitatea de a vedea viitorul în roz, la care spera. Noi putem fi alaturi de el si depinde de noi sa schimbam lucrurile în bine. Sa nu-l izolam, tendinta pe care o are, sa-l ajutam când ne solicita acest lucru, sa nu fim egoisti, sa nu insistam prea mult cu curiozitatile noastre, sa dorim sincer sa-i fie bine.Lasând la o parte greselile pe care le facem, tendinta de a ignora uneori pe cei din jur, sau de a marginaliza pe altii, pentru ca mai târziu sa criticam societatea, uitând ca noi facem parte din ea, ar fi bine sa tinem seama de problemele celor din jur, fara a ni le însusi si sa încercam pe cât posibil sa avem o atitudine de grija fata de cel „cazut”, aflat „în nevoie”, indiferent de aparente, de comportament si de statut social.

Pentru a întelege mai bine probelemele persoanelor cu deficiente, incapacitate, handicap, pentru ca de asta e vorba, trebuie sa cunoastem definitiile acestor termeni:

  • o „deficienta” corespunde oricarei pierderi de substanta sau alterare a unei structuri sau a unei functii psihologice, fiziologice sau anatomice;
  • o „incapacitate” corespunde oricarei reduceri (rezultata ca urmare a unei deficiente) partiala sau totala a capacitatii de a îndeplini o activitate de o maniera sau în limitele considerate ca normale de o fiinta umana;
  • un „handicap” este un dezavantaj social pentru un individ dat, care rezulta dintr-o deficienta sau o incapacitate care limiteaza sau interzice îndeplinirea unui rol normal (în raport cu vârsta, sexul, factorii sociali sau culturali) de catre acea persoana;

Reiese din aceasta ca handicapul depinde de relatiile persoanei cu mediul ei înconjurator. Un handicap este evident când aceste persoane întâlnesc obstacole culturale, materiale sau sociale care le împiedica accesul la diversele servicii ale societatii, care sunt disponibile pentru concetatenii lor. Handicapul consta în pierderea sau limitarea posibilitatilor de a participa, pe picior de egalitate cu ceilalti indivizi, la viata comunitatii.

Integrarea persoanelor cu handicap nu reprezinta doar sarcina statului ci si a întregii societati si a tuturor membrilor, reprezentantilor si institutiilor acesteia. Consideratia pentru persoanele cu handicap nu trebuie sa constituie numai responsabilitatea familiei, prietenilor si vecinilor, ci si a tuturor membrilor societatii care trebuie sa fie vigilenti cu toate formele de intoleranta si sa realizeze ca si ei au datoria de a a permite persoanelor care sufera de handicapuri sa participe „cât de normal posibil” la viata.

Copiii cu asemenea probleme pot beneficia de educare, recuperare, socializare, stimulare complexa, iar familiile de informare si consiliere, în institutii ale statului si/sau private care sunt abilitate sa ofere aceste servicii. Cu cât solicita sprijin mai devreme cu atât sansele de a evolua în bine sunt mai mari.
Voi reveni cu date referitoare la centre de zi, centre de recuperare la care puteti apela. Si nu uitati… trebuie doar sa solicitati sprijin pentru a-l primi.