Cauta:
Adoptia: nasterea unei familii

Adoptia: nasterea unei familii

  Autor Dana Scrieciu, Psiholog; Mirela Nicolae, Sociolog Data: 02.08.2005

Adoptia: nasterea unei familii


Nou-nascutul nu ar putea supravietui daca el ar depinde de instinctele si aptitudinile sale. El este dependent in mare masura de bunavointa si ajutorul altora. Un pui de maimuta se poate agata tenace de mama sa in timp ce aceasta sare din arbore in arbore. Daca puiul atarna destul de mult timp de ea, el poate primi atentia de care are nevoie. Dar nou-nascutul uman nu poate nici macar sa se agate.
Abandonul provoaca copiilor aflati in aceasta situatie o trauma profunda deoarece conduce catre pierderea imprevizibila a punctelor de referinta si catre perceptia faptului de a fi refuzat, acestea fiind doua evenimente care coincid si se rasfrang in mod negativ asupra personalitatii care abia se naste.
Mediul familial nu poate fi egalat nici de cele mai bune conditii oferite de institutiile de protectie a copilului, motiv pentru care, pentru dezvoltarea cat mai apropiata de normal a oricarui copil, chiar si cea mai napastuita familie este preferabila institutiei.

Centrele de plasament creaza conditii pentru forme de izolare pronuntate, care impiedica orice raport interpersonal, care taie orice stimul de dezvoltare, anihileaza originalitatea, conditioneaza afectivitatea, pana la transformarea copilului intr-un –obiect– printre obiecte, care lupta numai pentru a supravietui.
Un copil sau un nou-nascut institutionalizat porneste la drum dezavantajat in comparatie cu ceilalti copii din familii, sarcina familiei adoptive fiind aceea de a ajuta copilul sa-si recupereze resursele de baza.
Expunerea cazului real al unei familii, care si-a daruit toata iubirea adunata in suflet unui baietel ce simtea in mod dureros lipsa dragostei parintesti, ar fi graitoare in acest sens.

Poveste de caz:

Implinirea unui vis prin iubire

Stelian si Florida sunt doi oameni care se bucura de cel mai pretios dar: privirea plina de iubire si recunostinta a baietelului de langa ei.
In timp ce Matei, inconjutat de o multime de jucarii, priveste zgomotos imaginile dintr-o carte cu poze colorate, mama se apropie de noi si, cu o voce aproape soptita spune: –nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a putea vedea cum o fiinta firava si napastuita, sub caldura ingrijirilor tale, aidoma unei plante in lumina, se fortifica, se dezvolta si porneste in final cu incredere si curaj catre viata, caci te stie pe tine, ocrotitor, in spatele sau.
Imi amintesc si acum momentul in care l-am vazut pentru prima data in acel centru de plasament . Momentul magic al intalnirii lui Matei, un copil putin trecut de un an, cu ochii negri si mici ca doua margelute, a fost ca o regasire. Ceva inexplicabil, care venea din interior ma facea sa cred ca el este copilul meu.
Aflasem ca se nascuse in luna decembrie, fiindparasit de mama la cateva zile de la nastere. Ulterior mama naturala a solicitat internarea lui pe o perioada de sase luni intr-un centru de plasament, motivand ca nu dispune de posibilitati financiare si materiale pentru intretinerea acestuia. La scurt timp dupa aceea , impreuna cu sotul si-au exprimat consimtamantul la adoptia copilului lor.
In mintea mea se ambitiona sa persiste un singur gand: va fi al meu si numai al meu! Cu acordul persoanelor abilitate, l-am vizitat de mai multe ori impreuna cu sotul meu. Intotdeauna chipul sau emana o suferinta care pentru mine era inexplicabila: ma privea fix, cu o apatie sfasietoare, fara sa pronunte nici un cuvant, nici macar o silaba, la un an si trei luni pe care ii avea. Suferea de rahitism si fusese diagnosticat cu pneumonie acuta si rino-amigdalita acuta. Nu mergea si nu putea sa stea in picioare decat daca era tinut de ambele maini. Dupa alte cateva vizite facute, mi-am dat seama ca aude, dar eram sigura ca nu poate vorbi si ca nu va vorbi vreodata. Si ce daca ? mi-am spus atunci. Daca l-as fi nascut asa, aveam de ales ?
Nu am renuntat nici un moment si, la scurt timp, baietelul era in casa noastra. In prima noapte petrecuta cu parintii regasiti, Matei a adormit in bratele mele. Oare voi putea sa uit vreodata ochii lui speriati, care ma implorau sa-l ocrotesc si disperata inclestare a mainilor lui pe bratele mele ? Cu siguranta nu !
Nu am pierdut din vedere nici o clipa faptul ca, ne vom izbi de foarte multe probleme mai usor sau mai dificil de solutionat. Si acestea nu au intarziat sa apara–
Pentru ca suferea de rahitism, am incercat sa-i oferim o alimentatie diversificata dar, spre surprinderea mea, singurul aliment acceptat era painea. In orice moment, manutele ii erau pline de cocoloase de paine si intotdeauna isi facea rezerve.
Plangea foarte tare atunci cand il imbracam, cand il schimbam sau cand ii faceam baie si nu adormea decat in prezenta mea.
Dar, srijinita de sotul meu si inarmata cu foarte multa rabdare si dragoste, rezultatele muncii noastre nu s-au lasat mult asteptate. Cuvintele sunt prea sarace si putine pentru a putea reda ce am simtit atunci cand a rostit pentru prima data cuvantul mama. –
Atmosfera de basm este intrerupta de zgomotul asurzitor al soneriei. Matei se ridica repede, imprastiind jucariile din jur, stiind ca acum, este ora cand tata vine de la serviciu. Nu vrea sa piarda momentul prezentarii persoanelor care au venit in vizita: –Tati, surpriza ! Au venit Mirela si Dana ca sa vada cat am mai crescut ! Asa ca iti era dor de ele ? – Si, cu o voiciune devastatoare, ne prinde de maini, indreptandu-se spre dormitorul lui. In camera, cu rabdare, Matei ne arata fiecare jucarie si hainuta primita, explicandu-ne cum se joaca cu cadourile lui –Mos Nicolae– si cum functioneaza masinutele. Nu a uitat sa ne spuna cat de mult ii iubeste pe –mami– si pe –tati–, pe care ii strage apoi cu putere in brate.
Priveam multumite, inundate de o varietate infinita de sentimente placute, convinse ca asa arata un copil fericit

Adauga un comentariu in forumul la cafenea
Comentarii
8 comentarii
  • a spus
    vineri, 01.05.2009
    Sunt total de acord cu ceea ce a scris ralu27.Ce trist pt acei copii dar si pt parinti care [ ... ]
  • a spus
    joi, 30.04.2009
    sunt zeci de mii de copii pe la orfelinate,dar birocratia din romania ii tine inchisi acolo.in niste [ ... ]
  • a spus
    vineri, 24.04.2009
    eu as vrea sa infiez un copilas dar restul familiei nu.... [ ... ]
  • a spus
    marți, 31.03.2009
    Cu siguranta daca as avea conditie materiala as fi cea mai fericita sa pot adopta un copil impreuna [ ... ]
  • a spus
    luni, 14.01.2008
    Noi suntem in devenire parinti adoptivi a doi gemeni: fetita si baiat. Intr-adevar, sprijinul [ ... ]
  • a spus
    miercuri, 18.04.2007
    Emotionanta povestea,suntem parinti care am adoptat un copil si va spun ca suntem cei mai [ ... ]
  • a spus
    vineri, 11.11.2005
    Are dreptate Nicol, apar probleme multe pe parcursul unei adoptii.In rest articolul este bun. [ ... ]
  • a spus
    marți, 04.10.2005
    Articolul e bunicel ,mi-a placut. Doar faza cu ajutorul specializat ,in procedura de adoptie nu [ ... ]
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu