A da copilului sarcini exacte si pe masura puterilor si varstei lui este nu numai un bun exercitiu de insusire a responsabilitatilor, ci si de formare a personalitatii si mentalitatii ulterioare.

Un copil de 1,6 – 2 ani nu este deloc prea mic pentru a primi una, doua sarcini exacte. De exemplu, sa-si stranga jucariile, sa sterga praful in camera lui, etc. Intai in joaca, apoi ca o datorie zilnica, copilului trebuie sa i se insufle ideea ca fiecare membru al familiei are un rol bine stabilit, pe care trebuie sa il respecte.

Asa cum mama face de mancare, tatal bate covoarele, fratele mai mare cumpara paine, fiind un membru al familiei, chiar daca este mezinul (sau unicul copil) trebuie si el sa contribuie atat cat poate la activitatile cotidiene. Cu cat copilul inainteaza in varsta, atributiile sale trebuie sa fie mai solicitante. Sa puna masa, sa ude florile, sa cumpere paine, sa aranjeze hainutele spalate proaspat, etc.

La inceput totul trebuie sa fie o joaca. Copilul nu trebuie sa perceapa acesta regula ca pe o pedeapsa sau ca pe o corvoada. In general copiilor le place sa-si „ajute” parintii in toate treburile gospodaresti, imitandu-i. Important este sa fie incurajati si chiar daca, neindemanatic mai da pe jos, uda sau strica ceva, sa nu se faca din asta un capat de lume. Daca reactiile vor fi nepotrivite pentru greseli, copilul va refuza sa mai incerce si alta data din dorinta de a nu mai supara parintii sau de a nu mai fi certat.

Responsabilitatea este una din regulile pe care copilul trebuie sa le invete de timpuriu, altfel va crede ca el nu are decat drepturi iar cei ce-l inconjoara doar datorii. De multe ori, parintii sunt tentati sa spuna ca e prea mic, ca are timp sa invete, ca o sa tot faca atunci cand va fi mare in cazul fetelor sau ca fiind baiat nu trebuie sa stie sau sa faca, deoarece „de aceea e barbat”. Nimic mai gresit in astfel de comportamente. Cand parintii vor considera ca este „destul de mare” ca sa i se ceara ceva, acesta va refuza cu indarjire, deoarece deja are foarte bine insusit comportamentul de pana atunci. Se vor trezi cu replici de genul: „nu vreau”, „fa tu”, etc.

Cu totii vrem sa avem niste copii cuminti, ascultatori, morali, harnici. Intr-un cuvant copii bine crescuti. Aceste lucruri trebuie insuflate de la cele mai proaspete varste si dezvoltate treptat pe tot parcursul copilariei si adolescentei pentru a fi mandri apoi de un tanar intergu. Din nou pot spune ca vom avea copiii pe care ii meritam! Adica copiii pe care noi i-am invatat sau nu i-am invatat toate aceste elemente care constituie impreuna personalitatea si caracterul lui de mai tarziu. Influenta personala, asa zisele trasaturi inascute sunt cizelabile. Nimic nu este de neindreptat daca este facut atunci cand trebuie si prin metode adecvate.

Drepturile si obligatiile trebuie sa fie intr-o balanta echilibrata. A inclina acesta balanta in oricare dintre parti, inseamna dezechilibru si implicit carente si probleme. A cere prea mult deja este un abuz. A cere prea putin este inconstienta, care mai tarziu se va transforma in vicii sau comportamente antisociale. A-i oferi unui copil totul si a nu-i cere nimic in schimb este punctul de plecare spre personalitatile dificile, antisociale. A proteja copilul de responsabilitati, inseamna a-i insufla ideea ca totul i se cuvine fara nici un fel de efort sau alta cerinta.

Cel mai vechi, util si intelept exercitiu de responsabilizare ramane pusculita. Odata folosita, copilul intelege ca obiectele dorite (o bicicleta, o papusa, o masinuta) necesita o suma de bani pentru care trebuie sa isi sacrifice micile pofte (bomboanele sau guma de mestecat zilnica), ca trebuie sa ajute la adunarea sumei necesare si mai ales ca parintii nu au obligativitatea sa-i indeplineasca orice dorinta indiferent de posibilitatile materiale. A pretui banul este o arta pe care parintii o pot insufla copilului de mic. Si intotdeauna, un lucru pentru care ai „muncit” si tu are parca „un gust” mai bun decat unul primit „pe tava”.